Copy
Va asteptam cu drag
View this email in your browser

Nasterea Maicii Domnului  8 septembrie
(dezlegare la peste)
Joi 7 Septembrie
19:30 Sfanta Vecernie
Vineri 8 Septembrie
8:30 Sf. Utrenie
9:30 Acatistul Maicii Domnului
10:00 Sf. Liturghie
.

Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru. Şi dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică. (Troparul praznicului)

Iubiţi credincioşi,Nasterea Maicii Domnului
Gîndindu-mă la cinstea şi slava cea mare cu care Preabunul şi Preaînduratul Dumnezeu a împodobit în cer pe Maica Domnului, gîndindu-mă la slavoslovia cea veşnică cu care o laudă pe dînsa puterile cereşti, apoi, cugetînd şi la slujbele şi rugăciunile care i se aduc ei de către toţi fiii Bisericii lui Hristos aici pe pămînt, precum şi la cuvintele de laudă pe care le-au alcătuit în cinstea ei sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu, silinţa gîndului mă îndeamnă, ca astăzi, la luminatul praznic al Naşterii Maicii Domnului, să adaug şi eu nepriceputul, o mică picătură lîngă noianul cel mare al laudelor ei. Şi iată ce am a zice:

Parohia Invierea Domnului
pr. Octavian Mahler
(510) 692-7785
26050 Kay Avenue Hayward CA, 94545

Want to change how you receive these emails?
You can update your preferences or unsubscribe from this list