Copy

De Maria Bercea |   17 mai 2020

Trenulețe, supereroul care ne scapă de virus și o garsonieră cu 70 de plante. Arhiva aici.

Ai primit acest mail de la un prieten?
Te poți abona și tu.

Continuăm joaca

Pe cei care avem copii, două luni petrecute zi de zi alături de ei ne-au forțat și să ne jucăm mai mult ca oricând. Colega mea, Ana Maria Ciobanu, face la câteva zile un bal mascat. Soțul meu a inventat jocurile de-a magazinul și de-a restaurantul, unde vorbim despre bani și perfecționăm număratul. Și apoi e Octavian Coman, jurnalist freelance, care și-a creat un mic cult pe Facebook cu poze ca cea de mai sus. L-am întrebat cum a ajuns aici, ca să ne facem curaj să continuăm și noi joaca vara asta: 

„Înainte de pandemie, aveam un obicei cu fiul meu de trei ani – mergeam în Gara de Nord, ne așezam pe o bancă și ne uităm la trenuri. În izolare, când e tura mea de stat cu el acasă cât soția lucrează, dimineața, ne-am obișnuit cu o rutină zilnică: construim șine de tren de lemn și trenulețe. E o recompensă pentru mine și pentru că ne petrecem timpul făcând ceva creativ și mereu diferit, și pentru că am ocazia să-mi retrăiesc copilăria și să mă bucur de ceva ce nu prea am avut. Șinele de lemn își trăiesc a doua viață, le-a găsit o prietenă pe un grup de Facebook și, pentru un preț simbolic, ne-am trezit cu o ladă mare plină de piese, poduri și macazuri.   

Ne-a prins bine perioada asta împreună, fiindcă simt că pot să contribui la procesul lui de învățare, să învețe literele, să numere, lucruri pe care poate nu le-aș fi făcut atât de mult când știam că există alternativa bunicilor sau a grădiniței. Asta a fost partea mai OK cu izolarea, că ne-a forțat să ne gândim cum ne implicăm în educația lui, nu să externalizăm procesul, ocupați cu munca.”

Ce s-a întâmplat ieri în țară

Ludovic Orban a anunțat că probabil după 1 iunie Guvernul va reglementa condițiile în care poate fi deschis sezonul estival din acest an. Premierul a mai spus și că elevii și profesorii care vor reveni la școală pentru pregătirea examenelor naționale vor beneficia gratuit de măști de protecție, distribuite prin intermediul inspectoratelor școlare.

Secretarul de stat Raed Arafat a avertizat că, dacă regulile nu sunt respectate odată cu relaxarea măsurilor, numărul de cazuri ar putea crește într-o săptămână sau două. Arafat a subliniat din nou importanța măștii și a spus că fiecare dintre noi trebuie să-i avertizeze „elegant, respectuos” pe cei care nu o poartă. 

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, cei care nu poartă mască în magazine, mijloace de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise pot primi o amendă între 500 și 2.500 de lei, declarația pe propria răspundere pentru deplasări între localități poate fi scrisă și de mână iar la nunți, botezuri, înmormântări sau alte evenimente de familie pot participa maximum 16 persoane.

În România au fost confirmate 16.704 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.094 de persoane și-au pierdut viața și 9.774 au fost vindecate și externate.  

Compania Arctic a anunțat că va închide temporar fabrica de la Găești, județul Dâmbovița, după ce 66 de angajați au fost testați pozitiv pentru noul coronavirus. Toți angajații de la fabrica din Găești vor intra în șomaj tehnic.

Vineri, peste 100 de persoane au protestat în Piața Victoriei acuzând încălcarea legii prin instituirea stării de urgență și măsurile ulterioare. Protestatarii nu au purtat măști de protecție și au cerut dovezi asupra cazurilor de coronavirus care stau la baza statisticilor oficiale. Jandarmeria Română a încercat un dialog cu protestatarii, dar nu a intervenit ca să disperseze manifestația. Oamenii au ieșit în stradă și sâmbătă.

Dincolo de știri: Uite cum se pune și cum se scoate corect o mască.

Ce s-a întâmplat ieri la alții

În lume s-au înregistrat peste 4,6 milioane de cazuri de COVID-19. Rusia a raportat peste 9.000 de cazuri într-o singură zi. 

Italia va ridica restricțiile de călătorie începând cu 3 iunie, când granițele țării se vor deschide pentru călătoriile către și dinspre țările membre ale Uniunii Europene și vor fi permise și deplasările între regiuni. Pe 18 mai se vor redeschide magazinele. Italia a fost una dintre cele mai afectate țări de noul coronavirus, cu aproape 224.000 de cazuri și peste 31.600 de decese. 

În Grecia, peste 500 de plaje au fost redeschise. Este obligatorie respectarea mai multor reguli, printre care și distanța minimă de patru metri între umbrele.  

Donald Trump a declarat că Statele Unite se vor redeschide „cu sau fără vaccin”. Tot în SUA, Camera Reprezentanților a aprobat un plan de asistență de 3.000 de miliarde de dolari care ar trebui să-i ajute pe americani să facă față mai bine crizei cauzate de coronavirus. Pentru a fi adoptat, proiectul ar trebui să treacă și de Senat. 

Vestea bună a zilei 

Concertul tribut în memoria lui Freddie Mercury din 1992 este disponibil gratuit pe YouTube până în această seară, la ora 21:00. Alături de membrii trupei Queen, pe scenă au urcat mai mulți artiști printre care David Bowie, George Michael, Annie Lennox, Elton John și Metallica.

Copiii desenează coronavirusul

de Alice (4 ani), Thea (6 ani) și Nadia (5 ani) 

…și eroul care-l poate distruge

de Toma (4 ani) 

Îl cheamă Costică. Are o pușcă pentru a lupta cu virusul. Cele două cercuri colorate sunt lucrurile care îi plac: „ciorba cu găluște” și „cărnița cu orez”.

Pauză de la subiect: Rețete cu scurtături

Un fursec copt pe aragaz? Clătite făcute la cuptor? Sos pentru paste făcut în blender, fără foc? Dacă aveați impresia că gătitul înseamnă să stați în bucătărie ore întregi și că unele mâncăruri nu pot fi obținute decât într-un fel, Nadiya Hussain e aici să vă arate că nu-i adevărat. 

Câștigătoare a unui concurs popular de cofetărie, The Big British Bake Off, Nadiya are trei copii mici și știe că rețetele complicate nu sunt pentru oamenii care abia își împart ziua între serviciu și responsabilitățile din casă. Dar crede că asta nu înseamnă că nu există soluții pentru ca și ei, și familiile lor să mănânce bine. Și despre asta e întreaga serie BBC Nadiya' s Time to Eat, pe care o poți vedea pe Paprika și pe Netflix: rețete cu scurtături, care se bazează mult pe cuptor și se fac în câteva clipe sau se pot face în avans în cantități mai mari.

În plus, în fiecare episod ai și povestea câte unui produs de bază din bucătăria britanică, de la sirop auriu la somon. Asta nu te ajută la gătit mai repede, dar cu siguranță te învață să apreciezi munca oamenilor care fac posibile toate trucurile Nadiyei.

Trei niveluri de grădinari de apartament

În două luni petrecute în case, multora dintre noi le-au crescut degete verzi. Tu la ce nivel ești?

1.

Începător. „Într-o fugă la Cora, am luat două ghivece și o pungă de pământ pentru cactus, singura mai ușoară de 5 kilograme. M-am gândit hei, pământul e tot pământ. Plină de entuziasm, într-unul din ghivece am mutat singura plantă pe care o am în casă, o chestie căreia eu îi spun aloe vera (de fapt e un suculent  –  n.e.). În celălalt am pus niște semințe minuscule de cimbrișor, pe care le-am acoperit cu pământ din plin. Le-am făcut poză și le-am pus pe Instagram. Le-am cântat, că am auzit că așa le place.

În niciun moment nu m-am gândit să întreb vreunul din experții în plante pe care îi cunosc cum ar trebui să procedez. Nici măcar pe Google nu m-am uitat. Ce e așa greu, dacă oamenii din preistorie au putut inventa agricultura, nu o să pot eu planta niște cimbrișor? Aproape o lună mai târziu, aloe vera se ține bine, dar cimbrișorul nu vrea să răsară. Nu știu dacă e mort sau doar timid. Eu una sunt răbdătoare și continui să le ud pe amândouă.” (Oana Filip)

2.

Mediu. „Am avut întotdeauna plante și prin casă, și pe balcon. Verile trecute, simțeam că să le ud zilnic era o bătaie de cap de care m-aș fi putut lipsi. Primăvara asta m-am apucat însă să răscolesc pământul, să plantez bulbi în ghivece rămase în paragină de câțiva ani, să caut pe YouTube cum se îngrijesc violetele de Parma, orhideele și cactușii. Am un ritual zilnic de numărat frunzulițele noi, dimineața, și de udat, seara. Plantele cresc repede și par nepăsătoare la pandemie – iar dacă nu răsar nu e un eșec personal. Poate nu era bună sămânța.” (Maria Bercea)

3.

Avansat. „Acum patru ani se încerca legalizarea unor acte de corupție concomitent cu o iarnă geroasă, întunecată, apăsătoare. Într-o noapte lungă pe internet am ajuns din întâmplare într-o casă plină de flori și din link în link am descoperit o lume interioară verde.

Am crescut într-o casă în care părinții mei aveau plante, iar bunica a avut mereu o relație specială cu grădina ei plină de flori. Internetul doar m-a făcut să văd legătura asta cu familia mea și să înțeleg că aș putea să mă simt mai bine cu multe plante.

Inițial am pus ghivece în spațiile libere dintre cărți. Apoi am cumpărat un corp cu rafturi, apoi o măsuță, apoi am agățat plante curgătoare de galeria perdelei. Am început să combin și să înmulțesc plante, să-mi fac propriul mix de pământ, să vânez ghivece drăguțe din ceramică despre care îmi place să glumesc că sunt portofoliul meu de investiții. Cunosc inclusiv denumirea în latină a multor plante și sunt extrem de conștientă de succesiunea luminii în casa mea. 

Cu cât petrec mai mult timp în garsoniera asta de 30 de metri pătrați, cu atât văd mai multe locuri unde aș putea adăuga plante. Înainte de pandemie aveam în jur de 50 de ghivece. Acum am puțin peste 70. Cu plante, sunt mai conștientă de trecerea timpului și un om mult mai răbdător. Mă gândesc des la bunica mea, acum am avea ceva tangibil în comun. Încă nu găsesc cuvintele să explic ce simt de fiecare dată când văd o frunză nouă.” (Luiza Ilie)

Dacă vrei să treci de la un nivel la altul, îți recomandăm: Cum să plantezi de fapt semințele pentru răsaduri, o lecție de la o profesoară despre care am scris și aici • Știință de la Banca de Semințe din Suceava • Volumul Urban Jungle: Living and Styling with Plants și contul de Instagram @urbanjungleblog@hiltoncarter, un plant stylist de pe Insta • Un pic de inspirație autohtonă • Un episod din podcastul RadioLab despre cât de deștepte sunt plantele.

Ficțiuni pandemice: We All Live in a Russian Submarine 

de Andrei Dósa

Lumina reflectată de părţile strălucitoare
ale maşinilor şi clădirilor pe calcane.
Pătratului de lumină care apare
deasupra frigiderului după-amiaza
îi spun domnul viteză.
În general lumina,
senzaţia că nu te atinge suficient. 

Afară, doi ninja adolescenţi
atacă, zbiară şi înjură.
Se umflă muşchii în ei ca orezul.
Păsări obosite, cu burţi melancolice,
îi privesc de lângă puii lor.

Spaţiul în care trăiesc îmi trezeşte
sentimente ambivalente.
We all live in a russian submarine.
Mă antrenez să devin mai moale
în calea undelor gravitaţionale.

 

Andrei Dósa e poet, prozator și traducător. A publicat mai multe volume de poezie, romanul Ierbar (în 2018) și traduce în mod constant din maghiară și engleză.

Bonus: Privește orașul

Ce înseamnă pentru tine spațiul public acum, în pandemie? Privește orașul, un proiect organizat de un grup de arhitecți din Timișoara care încurajează de mai mulți ani locuitorii să se exprime liber în raport cu spațiul public prin fotografii, povești sau ilustrații, a lansat luna aceasta un concurs de fotografie în care au fost înscrise deja peste 100 de imagini. Clătește-ți ochii cu definiții personale ale spațiului public, precum cea de mai jos, câștigătoarea primei etape a concursului.
Fotografie de Mircea Dragu.

Au contribuit

Au contribuit / Milli Abagief, Oana Filip, Oana Barbonie, Georgiana Ilie, Luiza Ilie, Andrei Dósa
Design / Alex Munteanu (Namogo)
Development și producție / Mihai Ciobanu, Anca Iosif
Comunicare / Milli Abagief, Diana Dragomir