Black Lives Matter: cele mai mari proteste pentru egalitate din anii '60 încoace
Zeci de mii de oameni în SUA și nu numai au ieșit în stradă, după uciderea lui George Floyd de către un polițist în Minneapolis, Minnesota. Au avut loc și revolte și acte de vandalism, dar acestea nu sunt norma. Iar în alte cazuri au fost surprinse cu camera escaladări ale situației și abuzuri din partea poliției - inclusiv în Washington, DC, unde forțele de ordine au dispersat violent manifestanți pașnici pentru a face loc președintelui Trump pentru o poză. Trump pune gaz pe foc încurajând autoritățile să suprime violent manifestațiile și amenințând cu mobilizarea Gărzii Naționale sau a armatei. De altfel, majoritatea americanilor crede că Trump înrăutățește relațiile inter-rasiale.
Violența poliției, mai ales asupra celor de culoare, atrage mai multă atenție din 2014, anul când uciderea lui Michael Brown a dus la proteste în Ferguson, Missouri. Am scris despre cauzele lor fundamentale și factorii care agravează confruntările dintre manifestanți și poliție într-un material OpenPolitics. Mai multe organizații media și non-profit colectează date despre asemenea incidente (Mapping Police Violence, Washington Post și Fatal Encounters, de exemplu). În jur de 1.000 oameni sunt uciși de poliție anual, iar studiile indică că afro-americanii sunt afectați în mod disproporționat. În vreme ce incidentele acestea devin mai rare în orașele mari, în zonele rurale și suburbane numărul lor e în creștere.
Sunt mai mulți factori sistemici la mijloc, potrivit experților. Regulile legate de utilizarea forței nu sunt uniforme pe toată suprafața SUA: manevra cu genunchiul pe gât era deja interzisă în multe locuri, de exemplu. Legea și jurisprudența oferă multe circumstanțe atenuante pentru justificarea utilizării forței, fiind foarte greu să demonstrezi în instanță că un polițist a acționat ilegal. Alte obstacole includ proceduri care fac dificilă sancționarea și concedierea polițiștilor și faptul că un polițist concediat se poate angaja în altă parte, pentru că nu există un sistem unificat la nivel național care să asigure evidența și să impună verificarea istoriei unui polițist (democrații din Senat au propus reforme care să introducă un asemenea registru, precum și alte modificări). Cercetările indică, însă, că există și măsuri eficace, cum ar fi învățarea tehnicilor de dezamorsare a situațiilor tensionate, interzicerea manevrelor de sufocare și obligarea polițiștilor să epuizeze toate alternativele înainte de a recurge la forța letală.
Realitatea surprinsă de cameră în cazul lui Floyd este atât de brutală încât în pofida altor lucruri care îi separă, majoritatea americanilor a fost de acord cu arestarea polițistului vinovat, iar mai mulți polițiști au luat atitudine împotriva acțiunilor filmate. Majoritatea americanilor crede că faptul că Floyd era de culoare a contribuit la moartea lui (chiar dacă o mai mare parte a republicanilor consideră că a fost un factor minor sau că nu a contat deloc). Dincolo de acest caz, însă, rămân diferențe importante de percepții privind practicile poliției și rasismul în SUA, diferențe care reflectă diviziuni rasiale și partizane. Despre acestea și despre atitudinile față de afro-americani în SUA am scris într-un nou material OpenPolitics.
Presa a acoperit intens protestele, chiar dacă jurnaliștii au devenit victime colaterale sau chiar au fost vizați direct de forțele de ordine. Studiile arată că atunci când încălcarea drepturilor civile generează proteste care se confruntă cu o reacție violentă și disproporționată din partea autorităților, aceste situații sunt mai mediatizate și pot contribui și la percepții mai pozitive ale publicului privind cauza promovată de manifestanți. În același timp, dacă protestele însele devin violente, asta poate afecta negativ percepția publicului, mai ales dacă presa se concentrează pe asta. Iar unele cercetări indică faptul că atunci când cei de culoare ies în stradă să-și revendice drepturile, protestele lor sunt acoperite într-un mod mai simplist și decredibilizant decât protestele altor grupuri.
Percepțiile publicului față de proteste par să fie în curs de schimbare. Potrivit unui sondaj YouGov de la sfârșitul lui mai, jumătate din americani vedea manifestațiile ca fiind „revolte mai degrabă violente”, un sfert le vede ca fiind în egală măsură violente și pașnice și doar 10% le vede ca fiind predominant pașnice. Un sondaj comandat de NPR/PBS făcut la începutul lui iunie sugera că doar 31% ar califica manifestațiile drept „revolte”, iar 61% le-ar descrie drept „proteste” - existând desigur diviziuni partizane și rasiale și pe acest plan. Iar un alt sondaj recent indică faptul că majoritatea americanilor susține cauza protestatarilor. (NPR, BBC, OpenPolitics, CityLab, FiveThirtyEight, New York Times, Radiolab, The Conversation YouGov, OpenPolitics, Press Freedom Tracker, CNN, Twitter)
Dificultățile organizării de alegeri în pandemie
Epidemia a dus la amânarea a zeci de scrutinuri la nivel global, dar asta nu înseamnă că autoritățile își pot permite să amâne și planificarea. Experții atrag atenția că organizarea unui scrutin adaptat la o pandemie trebuie să țină cont de anumite standarde. Spre exemplu, trebuie să existe un proces transparent de decizie privind data și modalitatea de organizare a alegerilor, care să includă consultarea mai multor părți. Apoi, trebuie luate în calcul resursele disponibile și dacă pot fi atinse standardele de corectitudine a procesului de vot. Un alt criteriu extrem de important este accesul egal la vot al cetățenilor, adică în ce măsură diferite opțiuni de organizare a scrutinului riscă să afecteze disproporționat anumite categorii sociale.
Acolo unde există deja mecanisme de votare alternative și resurse adecvate, provocările sunt mai ușor de surmontat. Spre exemplu, în mai au avut loc scrutinuri în statele Wisconsin și Nebraska, și un număr semnificativ din voturi s-a exprimat prin corespondență. La secțiile de votare, oficialii s-au distanțat și echipat adecvat. Și în Coreea de Sud s-au organizat alegeri, autoritățile investind însă enorm pe tot parcursul epidemiei în echipamente de protecție, mecanisme de distanțare socială, precum și în monitorizarea intensă și intruzivă a populației. Totuși, chiar și în țările dezvoltate pot apărea probleme mari: la alegerile recente din statul american Georgia, autoritățile nu au fost pregătite pentru volumul mare de cereri de vot prin corespondență și numărul de oameni ce s-a prezentat la secțiile de votare.
Cu siguranță și în România alegerile locale și parlamentare vor implica provocări logistice semnificative. USR și PNL propun extinderea votului prin corespondență la întreaga populație, un lucru deloc ușor, chiar și pentru state care au experiență și resurse mai multe. Printre problemele care pot apărea la votul prin corespondență se numără, spre exemplu, excluderea unor buletine de la numărătoare din cauza erorilor votanților sau a întârzierilor.
O variantă vehiculată recent de Ministrul Liberal Violeta Alexandru este cea a votului prin Internet, care este o metodă testată prin proiecte pilot în diverse locuri dar adoptată pentru alegeri naționale doar în Estonia, o țară mică, cu acces la și abilități de folosire a Internetului foarte bune în rândul populației. În plus, votul prin Internet are riscuri semnificative de securitate a datelor, pentru care nici Estonia nu a găsit soluții perfecte. Deși și votul prin corespondență are anumite riscuri, o operațiune care să afecteze rezultatele alegerilor sau securitatea datelor e mult mai dificil de organizat decât în cazul votului prin Internet.
Alte variante ar putea fi prelungirea alegerilor pe mai multe zile, cu măsuri speciale pentru anumite categorii, o idee care se regăsește și într-un recent raport Efor, dar care ar necesita desigur resurse suplimentare.
Nici amânarea alegerilor nu este neapărat simplă, însă, pentru că acest lucru trebuie și el făcut cu respectarea prevederilor din constituție și alte statute. În Polonia, după alegerile eșuate de luna trecută, despre care am scris pe OpenPolitics, autoritățile au ales acum data de 28 iunie. Nu e clar dacă este timp destul nici pentru autorități nici pentru candidați să se pregătească, iar unii contestă chiar constituționalitatea acestui plan, din cauza felului cum s-a derulat procesul. În România, guvernul a încercat să amâne expirarea mandatelor aleșilor locali printr-o ordonanță de urgență, la care au făcut amendamente parlamentarii. Dar Curtea Constituțională a decis că amânarea nu se poate face prin OUG și că Parlamentul ar trebui mai întâi să respingă OUG-ul, după care să adopte o lege - lucru care trebuie făcut până în 21 iunie, când expiră mandatele. Nu știm când vor fi alegerile parlamentare, dar mandatele expiră în decembrie și toate partidele susțin că le vor organizate anul acesta.
Totuși epidemia mai are și efecte colaterale mai puțin negative. Au dispărut evenimentele de campanie tradiționale, așa că mai multe organizații media s-au aplecat asupra problemelor legate de accesul la vot și organizarea alegerilor, subiecte care sunt uneori neglijate în favoarea relatării despre cursa electorală ca și cum ar fi un eveniment sportiv („horserace coverage”). Așa cum explică un material Nieman Reports, „reporterii politici găsesc metode [...] de a relata mai puțin despre cine candidează și mai mult despre cum merge campania și cine este numărat”. (Foreign Policy, IDEA, FiveThirtyEight, Reuters, Europa Liberă, Washington Post, NPR, Estonia E-Voting, Brennan Center, Wired, Expert Forum, OpenPolitics, Al Jazeera, Emerging Europe, Nieman Reports)
