|
#32: Restaurante de-o persoană, drojdie inactivă și pilaf
La ce-o mai fi bun Internetul? Întreb pentru un prieten îngrijorat că în marea de (extra)socializare la distanță, scandaluri din Social Media și perfecțiune fotogenică n-o să mai aibă nimeni nervii suficient de tari să ajungă la ce-l interesează de fapt. Oare cum o să arate internetul foodie în 2025? O să mai țipe comentariile cu litere mari "REȚATA???", o să mai aibă cineva răbdare să scrolleze prin mii de fotografii adunate din sute de followings, o să mai avem nevoie de Tasty, sau de canale întregi de Youtube care să-ți explice că pâinea cu maia se face doar în fiecare din sutele de proporții și feluri de împăturiri?
Mă gândeam la toate astea asamblând lista de lecturi de mai jos și trecând în revistă în câte moduri diferite și neașteptate s-a schimbat viața noastră (și newsletterul ăsta) în ultimele luni. De la incertitudinea din martie, la continuarea incertitudinii în aprilie, la doza de pozitivism din mai. De la pâine cu maia și entuziasmul experimentului, la 35 de grade în bucătărie și jonglat zeci de responsabilități + job.
Și-n toată marea asta de gri apar bread clubs, proiecte fotografice și restaurante neconvenționale care-ți taie respirația și-ți amintesc cât de mișto e creativitatea în formă pură. Nu știu cum o să arate mâncarea pe Internet peste 5 ani, dacă aveți vreo idee, hai să deschidem un caiet de pariuri. Între timp, să ne bucurăm de ce avem. Și să-mi ziceți ce obicei culinar din perioada asta păstrați cu voi și de-acum înainte - cred c-ar ieși o compilație grozavă!
#caștiințaînbucate
Nu știu cum se face, dar de data asta n-avem pic de știință. Voi ce-ați vrea să știți, cu teste, măsurători și ecuații din bucătărie?
#bucătăriaexperimentelor
Într-o căutare continuă de drojdie inactivă în cantități neindustriale. De ce? Probabil din același motiv pentru care am încă prin sertare semințe de schinduf (și nu-mi aduc aminte pentru ce experiment le-am cumpărat, doar că le-am căutat disperată vrei trei luni, până am și uitat la ce-mi trebuiau).
#foodphotography&Co
Am o confesiune de făcut: n-am mai pus mâna pe aparatul foto de multe, multe luni. Cu mutat și reorganizat priorități, n-a mai încăput în viața mea tihna unei jumătăți de zi în care să aranjez ingrediente cu penseta. Iar săptămâna trecută am făcut la repezeală ruginită câteva mâzgăleli de fotografii și mi-am amintit ce mișto se simțea joaca asta și de ce mă apucasem de ea de fapt. Ultimul lucru înainte de pauză, schimbasem body-ul vechi pe un Alpha 6000 pentru care am dansat prin casă când am primit coletul. Fast forward ieri, căutam pe Google cum se setează auto timer, atât de puțin am apucat să-l folosesc. Long story short, oare cu niște planificare, perdele pentru ferestrele de pe vest și o automatizare micuță, să mă întorc la postat pe Instagram?
#digest (în loc de Triferment)
>> Rețete rapide, gata în 30 de minute, right? Sigur că nu.
>> Îmi place Mark Bittman pentru 100 de motive, dar îi citesc cu sfințenie newsletterul fiindcă simți pasiunea lui pentru mâncare în fiecare verb. Azi, despre risotto. Aproape o poezie despre un risotto imperfect (conform puriștilor, dar senzațional după oricare alte standarde). Poate e doar la mine, aș mânca orez non stop. Aruncați și voi un ochi și ziceți-mi cum o simțiți. PS: acestea fiind zise, așa-i că pilaful mamei (făcut după aproape aceleași reguli, e also the bomb?)
>> Book clubs, cook clubs, bread clubs?
>> Cum ajutăm producătorii mici când alegem să nu mai ajungem în piețe, ci să comandăm tot-tot?
>> Din nou despre frigidere. De data asta, toate strânse într-o carte.
>> Tocmai din Noua Zeelandă, povești scurte despre cum s-au descurcat restaurantele în ultimele luni. (Bonus, ingrediente locale din zonă.)
>> De câte ori ați auzit recent "pâine cu maia"? Pun pariu că v-ați și apucat de experimentul ăsta și poate, pe parcurs, ați dat de Bryan Ford. Ce legătură e între pâine cu maia și diversitate (culturală, de gen, șamd) aflați aici.
>> Tot ce-ați vrut să știți și nici nu știați că aveți nevoie, cu și despre nutriție, cu the one and only, Ana Naie.
>> "Fragmente" mă duce de fiecare dată în copilărie, ca și cum am crescut prin toate zonele țării și-acum bunici adunate din toate zările se strâng să gătească ca demult. De data asta cu și despre Vâlcea.
>> Gastropod despre coloranți artificiali, de ce albastrul e cel mai greu de sintetizat și cum industria alimentară a decis că e mult mai ușor de controlat culoarea vs mirosul pentru a influența comportamentul consumatorilor, așa că a apărut zmeura albastră (!).
>> Anca Iosif a pornit pe urmele Morii cu pietre (de la care sunt sigură că mulți vă aprovizionați cu făină pentru maia). Despre morărit și secetă și criza de făină de astă-primăvară.
>> Ca desertul, de final: One table. One chair. Right in the middle of a Swedish summer field. Bord för en is a solo dining experience. No waiter. No other guests. Just your inner conversation and a three course meal – delivered in a rope operated basket.
Cătă
|
