Copy
Share
Share
Forward
Vezi emailul in browser

Apropo de redeschiderea teraselor de la 1 iunie și a restaurantelor începând cu 15 iunie, mă gândeam că inițial cei din HoReCa se vor bucura, deoarece numărul de clienți va fi mai mare, în fond după 2-3 luni de stat în casă mulți vor fi dornici de socializare, ieșit la terase, expus în societate hainele și mașinile.

Totuși, entuziasmul cred că se va reduce destul de repede, și vor rezista pe piață în perioada următoare două tipuri de locații – cele cu meniuri la prețuri corecte, pe

Majoritatea celor care reușesc să depășească nivelul de subzistență sunt cei care au învățat să facă bani peste nivelul cheltuielilor obișnuite, devenind foarte buni în domeniul lor de activitate, la job, sau pornind afaceri. Sunt destui aici, chiar și în România 10-15% din populație e în clasa medie.

Partea interesantă este că degeaba știi cum să faci bani dacă nu știi cum să îi economisești. Ăsta e al doilea pas după ce ai ajuns să faci bani, să înveți despre economisire. Altfel poți topi foarte ușor toți banii câștigați.

Însă nu e suficient doar să economisești bani. Chiar dacă te-ai obișnuit să pui deoparte 10-15-25% din venit, să nu cheltui toți banii câștigați, timpul lucrează împotriva ta. De exemplu în România inflația reală e undeva pe la 5%, să zicem.

Chiar dacă tu economisești 10.000 de lei, de fapt anul viitor valoarea lor reală e de doar 9.500 lei, datorită inflației. Dacă pui asta în perspectivă, în 20 de ani suma economisită va valora de fapt jumătate. Doar pentru a nu deveni mai sărac, ar trebui să ai un randament de minim 5% pentru banii economisiți, și sigur asta nu se întâmplă dacă bagi banii în depozite bancare cu 1% dobândă anuală, cum o fac mulți dintre cei care reușesc să pună ceva deoparte.

E nevoie de a treia mentalitate: să înveți cum să investești banii economisiți. Abia atunci când banii încep să lucreze pentru tine și să genereze alți bani, să aducă venituri pasive, recurente, cercul e complet.

Chiar zilele trecute îmi spunea cineva că vrea să aibă un venit pasiv, și se gândea să pornească un magazin online. Am început să râd, întrebându-l dacă are idee cât de multă muncă zilnică e necesară pentru un magazin online, la modul concret, nu ce îți vând amazonienii prin cursurile lor online despre cum poți deveni bogat în timp ce stai la plajă.

Cred că ține foarte mult și de mentalitatea societății în care crești, de posibilitățile la care ai acces, de educația părinților. De exemplu părinții și bunicii noștri în comunism știau cum să facă bani, cel puțin unii dintre ei, că erau și pe vremea aceea joburi mai bine plătite ca media pieței.

Unii dintre ei știau și să îi economisească la CEC, în speranța că își vor putea cumpăra o Dacie 1310 nou nouță.

Totuși, când vine vorba de investit banii în continuare avem un handicap major, ca societate, că nu am știut niciodată cum se investesc banii. Pe vremea aceea nu aveai în ce să investești, statul controla totul, după 1989 am avut prea mulți ani de sărăcie pentru ca societatea să fie interesată de educație financiară.

Uitați-vă în jur, în continuare antreprenorii, proprietarii de firme au o imagine proastă în societate, deși majoritatea muncesc mult mai mult decât cele 8 ore zilnice, și 50% dintre taxele și impozitele plătite în România sunt generate de firmele mici și mijlocii. Oamenii normali văd doar că alții au și ei nu, nu se uită în spate, să vadă cât muncește fiecare. Asta e una, deși capitalismul ne-a adus cele mai multe beneficii din punct de vedere economic, în continuare o mare parte a societății îl vede ca pe ceva negativ.

Am eu o zicală, toți angajații sunt socialiști până când își deschid propria afacere și devin brusc capitaliști. Când ești angajat te plângi că patronul e rău și te plătește prea puțin, când ai tu de dat salariile te plângi că angajații lucrează prea puțin și statul taxează prea mult munca.

Doi la mână, pe plan personal câți dintre noi știm să facem investiții financiare, să facem ceva cu banii economisiți, dacă reușim să îi strângem? Și dacă nu știm, câți suntem dispuși să învățăm? Majoritatea ne învârtim mereu în jurul scuzelor – nu am cu ce, nu am când, doar o viață avem etc.

Investiții imobiliare nu, că e o bulă, am citit noi pe net, deși în continuare prețul imobiliarelor în România e mic, comparativ cu vestul. Acțiuni sau obligațiuni la bursă nu, că e țeapă, am auzit noi de la un tip că acolo de fapt e un fel de poker cu banii naivilor. Aur nu, că doar nu o să dormi cu lingoul sub pat. De lansat propria firmă nici atât, de ce să muncești 12 ore pe zi timp de câțiva ani, eventual să pierzi o mulțime de bani, când poți freca menta 8 ore, pe banii altuia?

Nu zic că trebuie să devenim toți experți în investiții financiare și venituri pasive, nici că aș fi eu expert, mă chinui să învăț și să înțeleg, să depășesc mentalitatea colectivă, dar cred că noi ca popor în cel mai bun caz am rămas blocați la partea cu economisirea banilor și atât, mai departe sunt foarte puțini dornici să evolueze, să construiască ceva pentru ei.

Și nu mă refer la cei care nu au de unde, că viața e grea, dar totuși, sunt peste 800.000 români ce câștigă peste 1000 de euro lunar net. Oare câți dintre ei au tangență cu economisirea și investirea banilor?

ntru oamenii sensibili la preț, și cele cu preparate speciale, unde se justifică să mergi la restaurant, nu să gătești acasă.

Mă înșel?

Faza e în felul următor, nu cred că omenirea se va schimba brusc, dar s-ar putea ca și tinerii de 20-30 de ani să descopere că nu merită să își cheltuie jumătate din salariu pe ieșit în oraș. Ați văzut în lunile astea, Facebook-ul era plin de poze cu mâncare, mai ales pizza, banana bread, ouă poșate. Unii au descoperit că pot găti acasă destul de rapid tot felul de rețete simple, și e chiar relaxant, pe lângă faptul că îi costă doar un sfert din prețul de la restaurant. Alții au descoperit că le rămân și bani din salariu, și nu suferă așa de tare dacă nu ies zilnic.

Probabil Mc, KFC, shawormeriile o vor duce bine în continuare, în ciuda criticilor legate de mâncare ele oferă un raport corect, cam primești ce plătești. Idem și cafenelele cu prețuri corecte, 5 lei mi se pare decent pentru un espresso bun.

Vor supraviețui și restaurantele specializate, nișate, care gătesc chestii pentru care trebuie să întorci bucătăria pe dos și nu merită o zi întreagă în bucătărie – nu cred că vor găti prea mulți acasă sushi sau fructe de mare, de exemplu.

În schimb cred că vor suferi locațiile de fițe, cu prețuri umflate doar de branding. Cafenelele unde era 20 de lei cafeaua, terasele din centru cu bere caldă la 15 lei, restaurantele cu omlete banale la 20 de lei, din astea. Oamenii, chiar și cei ce nu au fost afectați din punct de vedere al veniturilor, se vor întreba:

De ce aș plăti de 3 ori mai mult pentru o cafea sau un fel simplu de mâncare, pe care îl fac acasă rapid?

Ce am scris pe blog în ultima perioadă:

Remote work – salariul nu ar trebui să aibă legătură cu locul de unde lucrezi, ci cu valoarea muncii tale

 

Unul din motivele pentru care încă ne convine să stăm în Bacău este faptul că în continuare costul vieții aici e mai mic decât în orașele mari, majoritatea clienților de la Advertica nu sunt din zonă, iar plata pentru serviciile noastre are legătură cu valoarea pe care o aducem clienților, cu ceea ce știm să...

Articolul Remote work – salariul nu ar trebui să aibă legătură cu locul de unde lucrezi, ci cu valoarea muncii tale apare prima dată în Marius Sescu.


Cel mai bun aparat de tuns nu există, dar eu am cumpărat un Philips HC7650/15

 

Nu știu care e cel mai bun aparat de tuns părul, dar prin aprilie îmi era clar după o lună de izolare în casă că am nevoie de unul, așa că m-am pus pe cercetat piața. Momentul ales era cel mai prost posibil, starea de urgență, când toată lumea cumpăra un aparat de tuns. În...

Articolul Cel mai bun aparat de tuns nu există, dar eu am cumpărat un Philips HC7650/15 apare prima dată în Marius Sescu.


Cum scrieți, cu diacritice sau fără?

 

Credeam că subiectul scrierii cu diacritice pe internet e expirat și toată lumea știe că sunt utile, dar aparent a apărut o nouă generație care are impresia că dacă scrii tata sau țâță e același lucru, deci merită să dezgropăm subiectul. Prin 2011 am început să scriu cu diacritice pe blog, și de atunci cam...

Articolul Cum scrieți, cu diacritice sau fără? apare prima dată în Marius Sescu.


Să nu deranjăm pe cineva cu influencing-ul nostru

 

Apropo de discuțiile despre colaborările influencerilor cu brandurile, mă gândeam că eu nu am vrut niciodată să depind doar de veniturile din blog sau din social media, deoarece aș fi fost nevoit să fac prea multe compromisuri, să mă cenzurez prea mult în articole, sau să accept colaborări cu firme ce nu corespund valorilor mele....

Articolul Să nu deranjăm pe cineva cu influencing-ul nostru apare prima dată în Marius Sescu.


Câte joburi are de fapt un antreprenor

 

Apropo de joburile din corporații și ierarhiva piramidală, mă gândeam că în firmele mici și mijlocii lucrurile sunt un pic mai simple, și cel mai ușor este să fii antreprenor, să pornești de la zero. În cazul ăsta nu ai nevoie de organigrame, totul e clar si simplu: TU trebuie să le faci pe toate,...

Articolul Câte joburi are de fapt un antreprenor apare prima dată în Marius Sescu.


Advertica
MariusSescu.ro
Facebook
LinkedIn
Twitter
 unsubscribe from this list    update subscription preferences 






This email was sent to <<Email>>
why did I get this?    unsubscribe from this list    update subscription preferences
mariussescu.ro · Bacau · Bacau 600275 · Romania

Email Marketing Powered by Mailchimp