Cum tratează mass media protestele
Manifestațiile care au urmat uciderii lui George Floyd - despre care am explicat mai multe luna trecută - au fost acoperite intens de mass media din toată lumea.
Atenția media ar putea spori gradul de conștientizare al publicului privind nedreptățile contra cărora se protestează și poate crea posibilitatea pentru dezbateri legate de ce este de făcut. Însă pentru asta contează nu doar dacă mass media acoperă protestele ci și cum o face. Pentru că felul cum media tratează mișcările sociale și protestele influențează opinia publică, e important dacă anumite practici pot crea un bias în favoarea autorităților și al status quo-ului. Spre exemplu, frecvent unghiul de abordare pune în prim plan spectacolul sau conflictul, și nu revendicările manifestanților. Adesea, protestele sunt prezentate mai degrabă ca un factor disruptiv sau incomod, nu o parte naturală ori necesară a procesului politic sau de schimbare socială. Iar materialele media despre protestele minorităților și grupurilor marginalizate abordează mai rar obiectivele și doleanțele acestora.
Alte practici care pot favoriza o anumită parte includ selecția anumitor surse „din oficiu”, fără a ține cont de conflicte de interese, lipsa de contextualizare a protestelor, dar și utilizarea excesivă a anumitor formulări, precum diateza pasivă - care evită chestiunea responsabilității - ori din contră, limbajul inflamator (OpenPolitics, Twitter, Columbia Journalism Review, Nieman Lab)
Siguranță sporită pentru coaliția la putere în Polonia, după realegerea președintelui
Andrzej Duda a fost reales președinte al Poloniei, ceea ce înseamnă că partidul Lege și Justiție (PiS) va putea continua cu agenda sa politică fără să se teamă de un veto prezidențial. Prezența la vot a fost de 68.2%, cea mai mare din 1995 încoace, și având în vedere că acum sunt mai mulți polonezi în afara țării - și este și o pandemie - prezența este cu atât mai remarcabilă, reflectând faptul că polonezii au văzut aceste alegeri ca fiind unele cu o miză mare.
Coaliția de la guvernare (Dreapta Unită), condusă de Partidul Lege și Justiție (PiS), avea nevoie de un președinte aliat pentru că președintele - care de altfel nu are multe prerogative - are la dispoziție un drept de veto. Contracandidatul lui Duda, Rafal Trzaskowski, promisese să se folosească de veto împotriva Dreptei Unite. Iar aceasta nu are majoritatea de ⅗ în camera inferioară a parlamentului (Sejm) necesară pentru a bate un veto.
Rezultatul scrutinului ar putea avea un impact semnificativ asupra calității democrației și domniei legii în Polonia, considerate în declin de evaluările organizațiilor internaționale (precum Freedom House, Amnesty International) și ale cercetătorilor, precum cei de la V-dem (PDF). În aprilie, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement legată de reforme în sistemul de justiție. Dar răspunsul UE la declinul democratic din Polonia și Ungaria a fost criticat ca fiind slab, iar UE continuă să le furnizeze fonduri. Planurile PiS ar putea afecta mai ales independența justiției, libertatea presei și drepturile minorităților și femeilor.
A fost o cursă foarte strânsă între Duda și Trzaskowski, susținut de partidele de opoziție reunite în Coaliția Civică. După o tentativă eșuată în mai, primul tur a fost reprogramat pentru 28 iunie, iar Coaliția Civică și-a înlocuit candidatul vechi cu Trzaskowski. Acesta a tot crescut în sondaje de când a intrat în cursă, în timp ce Duda a scăzut. În cele din urmă, Duda a ieșit învingător cu 51.2% din voturi, puțin sub scorul din 2015, când - fără avantajul de a fi președintele în funcție dar tot cu susținerea PiS - a luat 51.7% în fața lui Bronislaw Komorowski.
Succesul electoral al PiS e datorat în mare parte creșterii economice și măsurilor sociale adoptate în ultimii ani. Dar acestea sunt amenințate de o recesiune, așa că Duda și PiS au încercat să mobilizeze mai mult pe teme identitare, cu un discurs naționalist și anti diversitate. Campania s-a încheiat, de altfel, cu atacuri anti-LGBT și antisemite (unele propagate de televiziunea publică). Duda a apelat și la Donald Trump pentru un boost de imagine, cu o vizită la Washington la câteva zile înainte de primul tur, în cadrul căreia Trump i-a livrat laude (o favoare pe care a făcut-o și altor amici la ananghie, precum Benjamin Netanyahu).
În ambele tururi s-a votat și prin corespondență și la secții - nu fără unele probleme cauzate de epidemie și de organizarea foarte din scurt a scrutinului. Al doilea tur, în mod deosebit, a fost o provocare pentru că nu au fost decât două săptămâni între cele două tururi pentru a trimite buletine de vot. Prezența la vot a fost de 68.2%, cea mai mare din 1995 încoace, dar de data aceasta sunt mult mai mulți polonezi în străinătate (plus o epidemie). În afara țării unii polonezi au votat în numere record, iar alții nu au putut vota deloc. Printre probleme s-au numărat buletine întârziate și cozi mari la secții. Din cauza acestor probleme, dar și a unor întrebări care planează asupra modului cum au fost luate deciziile de organizare a scrutinului, nu e exclus să vedem niște procese în instanță legate de aceste alegeri. (OpenPolitics, Notes from Poland, Freedom House, Amnesty International, V-dem, Comisia Europeană, Politico, The Guardian, Washington Post, Financial Times, Euronews)
Opțiuni limitate pentru sârbi, la alegeri marcate de boicotul opoziției
În Serbia au fost alegeri parlamentare pe 21 iunie. Dar în vreme ce rezultatul e clar (63% voturi pentru Partidul Sârb al Progresului, SNS), e discutabil dacă cetățenii au avut opțiuni reale.
Partidul SNS, condus de Aleksandar Vucic, președintele în funcție, își consolidează controlul asupra parlamentului și executivului, iar cu o supermajoritate va putea cu ușurință să facă modificări la constituție. Acest lucru preocupă observatorii care semnalează că în ultimii ani, starea democrației s-a deteriorat în Serbia. Potrivit experților V-dem (PDF), de exemplu, Serbia e în proces de „autocratizare” din 2012 și țara nu mai poate fi numită democrație electorală încă din 2015, din cauza lipsei de integritate a alegerilor și libertate a presei (p. 23). Până acum, în pofida acestor probleme, Serbiei i s-a permis să avanseze în negocierile de aderare la UE, parțial și datorită concesiilor în relația față de Kosovo. Semnalele pe care le-a dat Vucic înaintea alegerilor indică faptul că va încerca să urmeze strategia de până acum, de menținere a unor relații strânse cu Rusia în paralel cu apropierea de UE.
Alegerile au fost organizate „eficient” în pofida epidemiei, dar că este îngrijorătoare dominanța SNS, inclusiv în mass media. Aceasta este poziția OSCE (PDF) - care a avut o misiune restrânsă de evaluare a alegerilor. Reacțiile europene au fost împărțite: în PE politicienii de dreapta din PE au felicitat SNS, cei de stânga i-au criticat, iar Comisarul pentru Lărgirea UE și Înaltul Reprezentant al UE au atras atenția la reduse pentru votanți și lipsa pluralismului media.
Victoria detașată a SNS a fost facilitată și de dezordinea din opoziție. Partidul Democrat (DS) s-a spart în mai multe facțiuni, iar partidele moderate au făcut front comun cu partide radicale pentru a forma o coaliție anti-SNS (Alianța pentru Serbia). Apoi au anunțat încă din 2019 că boicotează alegerile dacă SNS nu va crea condițiile pentru o competiție electorală mai corectă, și au refuzat să participe la negocieri mediate de Parlamentul European. Alianța a caracterizat rezultatele alegerilor drept ilegitime și a mizat pe o participare scăzută, dar în cele din urmă prezența a fost de aproximativ 50% (cu 6 procente sub cea din în 2016). În afara SNS-ului, au participat la alegeri mai multe partide mici, dar foarte puține au trecut pragul electoral (care oricum fusese coborât de la 5% la 3% de SNS). Viitorul opoziției este incert, inclusiv pentru că partidele care nu au intrat în parlament vor fi private de finanțare de la stat. (Wikipedia, Balkan Insight, V-dem, Europa Liberă, OSCE, BBC)
Putin acumulează putere și caută legitimitate
În Rusia s-a ținut un așa-zis „vot la nivel național” - nu un referendum oficial - între 25 iunie și 1 iulie. Rezultatul acestuia permite sporirea puterilor președintelui și prelungirea epocii putiniste.
Concentrarea puterii în mâinile președintelui e un proces accelerat de Vladimir Putin dar care a început în anii 1990, un deceniu turbulent pentru Rusia din mai multe puncte de vedere, inclusiv cel al relației între legislativ și executiv. Sosirea lui Putin la putere a marcat începutul unei perioade de dominanță decisivă și de personalizare a executivului. Noile modificări merg pe aceeași direcție.
Votul a fost în primul rând un mod de a spori legitimitatea reformelor, în condițiile în care el nu era obligatoriu. Amendamentele fuseseră deja aprobate de parlament și curtea constituțională și oricum votul nu a fost supus tuturor rigorilor care ar fi fost cerute de constituție pentru un referendum de modificare a acesteia. Au fost supus la vot un pachet de aproximativ 200 modificări, una din ele dându-i lui Vladimir Putin dreptul la încă două mandate de președinte (cel actual se încheie în 2024). Revizuirea constituției a fost promovată, însă, pe baza altor prevederi, cum ar fi măsuri de asigurare că pensiile și salariul minim vor ține pasul cu costul vieții. Iar unele date din sondaje indică că strategia a funcționat, oamenii asociind „referendumul” mai degrabă cu măsuri sociale. Cu toate că popularitatea lui Putin a mai scăzut în ultimele luni, autoritățile au fost suficient de încrezătoare în victorie că noua versiune a Constituției era deja de vânzare în librării înaintea votului. (The Conversation, Euronews, France 24, Reuters)
În SUA, indicii că nu toți cetățenii vor avea aceleași facilități la alegeri
În Statele Unite ale Americii, alegerile primare oferă o oportunitate statelor să „exerseze” pentru noiembrie și deocamdată situația este dificilă.
Este posibil ca la alegerile prezidențiale, americanii să se confrunte cu restricții și facilități extrem de diferite în funcție de statul unde votează. Unii vor putea vota doar prin poștă, alții vor avea de ales între poștă și secție, iar alții nu vor avea opțiunea votului prin corespondență decât dacă fac parte din anumite categorii, ceea ce unii consideră că este discriminatoriu. Deși există sprijin public larg pentru ideea de vot prin corespondență, realitatea de pe teren este că sunt diferențe importante de la stat la stat din punct de vedere al experienței autorităților și cetățenilor cu astfel de metode. Unele state trebuie să se adapteze foarte repede la cererea sporită pentru votul prin corespondență. În Kentucky, în 2016 doar 2% din voturi s-au exprimat prin poștă, dar la alegerile primare recente aproximativ 70% din voturi au fost prin corespondență. Printre problemele recurente din ultimele luni se numără întârzierile și erorile la trimiterea buletinelor către cetățeni (exacerbate de volumul sporit de cereri) și cozile lungi la secții (inclusiv ca urmare a comasării secțiilor din lipsă de personal sau de bani). (New York Times, Pew Research Center, Brookings Institution)
Beijingul încearcă să pună biciul pe Hong Kong
Pe 1 iulie s-au împlinit 23 de ani de la preluarea Hong Kongului de către China, de la Regatul Unit. În aceeași zi a intrat în vigoare o nouă lege privind securitatea națională, impusă de Beijing, care dă autorităților puteri fără precedent de a identifica și pedepsi criticii Chinei și militanții pentru democrație și independență. Astfel se încalcă principiul „o țară, două sisteme” din înțelegerea sino-britanică din 1997, principiu de autonomie agreat pentru cel puțin 50 de ani de la preluare.
Atât legea cât și Comitetul stabilit prin lege pentru a investiga și urmări penal suspecții sunt considerate deasupra legislației locale, inclusiv a constituției. Printre noile puteri se numără aceea de a percheziționa și supraveghea electronic sau fizic fără mandat suspecții de activități „subversive”, „secesioniste”, teroriste sau de complot cu entități străine. Cazurile cele mai serioase vor putea fi judecate în instanțe în afara regiunii Hong Kong. În plus, prevederile ei sunt extrateritoriale: orice cetățean al oricărui stat, fie că este în Hong Kong sau nu, ar putea fi „vinovat” de încălcarea ei.
Efectele se fac deja simțite. Unele partide au anunțat că se dizolvă, foste surse ale jurnaliștilor se retrag și mulți cetățeni se grăbesc să șteargă probele digitale ale participării lor politice din trecut. Alții nu sunt încă descurajați și caută soluții tehnice de a evita Marele Zid Digital și metode creative de a protesta. Dar acțiunile represive ale statului au început deja. Pe 1 iulie au ieșit mii de oameni la protest, iar 370 de persoane au fost arestate, 10 din ele sub noua lege și restul sub legislație mai veche. Opt oameni la o manifestație „mută” au fost arestați pentru că țineau coli albe de hârtie în semn de protest.
Această decizie ar putea marca o nouă etapă în relațiile Chinei cu alte state. Unii analiști văd în noua lege un semnal că Beijingul e gata să adopte o atitudine mai îndrăzneață pe plan internațional. Mari companii tech au anunțat că nu vor onora, deocamdată, solicitări ale autorităților din Hong Kong (de altfel unele deja nu activează în restul Chinei). Dar reverberațiile se extind mult mai departe de relația cu aceste companii. Regatul Unit oferă posibilitatea de cetățenie britanică pentru rezidenții Hong Kongului. Mai multe state au retras deja acordurile de extrădare pe care le au cu Hong Kongul, pentru a-și proteja cetățenii și rezidenții de solicitări abuzive bazate pe noua lege. Iar acțiunile Beijingului în Hong Kong ar putea fi considerate o încălcare a acordului cu Regatul Unit, încălcare care face mai puțin credibile în plan diplomatic așteptările Chinei ca alte tratate (la care aceasta ține) să fie respectate. (NPR, Wikipedia, The Guardian, New York Times, Reuters, Global Voices, The Conversation, The Verge, BBC)
