Copy
View this email in your browser

Într-una din serile astea de toamnă mă plimbam prin Cișmigiu cu un om pe care-l admir și, printre altele, am ajuns să discutăm despre obiceiuri. Îmi spunea că aleargă aproape zilnic încă din 2005 și că rutina asta l-a ajutat enorm să se 'recalibreze' pe plan personal și profesional.

E un obicei la care lucrez și eu din 2015 și, chiar dacă nu-mi iese chiar zilnic, a funcționat ca un domino: m-a forțat să mă disciplinez și să-mi pun în ordine celelalte obiceiuri, de la ce și cum / cât mănânc / beau / dorm la cu cine aleg să-mi petrec timpul. N-ai cum să te apuci de alergare și în același timp să alegi să continui să bei alcool, să dormi insuficient, să pierzi timpul cu oameni pentru care sănătatea fizică nu este o prioritate etc.

De la alergare am ajuns să disecăm alt obicei pe care-l are de mulți ani: scrisul. În fiecare dimineață scrie 500 de cuvinte. Minim. Fără excepție.

Este primul lucru pe care-l face dimineața, după ce se trezește, indiferent de ce zi a săptămânii este, dacă e sărbătoare, dacă e frumos afară, dacă nu are niciun chef, dacă l-a lovit o muză cu inspirația sau nu.

Nu se atinge de telefon dimineața până nu își atinge targetul de cuvinte - de altfel, nici nu doarme cu el în cameră, îl ține pe silent peste noapte. Face asta fiindcă nu vrea să-i lase pe alții să-i încarce mintea și să-i mănânce din energie. Vrea să se concentreze pe lucrurile care sunt importante pentru el, nu pe agendele altora.

Uneori este mulțumit de ce a scris, alteori cuvintele respective sunt bune de aruncat de gunoi. Mare parte din acest conținut se duce în două newsletters pe care le scrie și le trimite în fiecare zi lucrătoare - și deja le are scrise în avans cu ~60 de zile. În plus, în tot acest timp a scris și a publicat sute de articole pe blogul propriu, a intervievat zeci de oameni care-și câștigă existența din scris, a publicat câteva cărți de succes și a fost ghost-writer pentru altele.

Cu toate astea, niciodată nu se lasă influențat de presiunea performanțelor anterioare. Imediat ce lansează un proiect nou, deja este concentrat pe munca pentru următorul. Alege să se axeze pe lucrurile care sunt sub controlul lui, să se prezinte în fiecare dimineață la ‘muncă’ (chiar dacă e vorba doar de a-și deschide laptopul) și să-și atingă targetul de 500 de cuvinte.

Dacă e nevoie, se trezește mai devreme special ca să facă asta fără să fie întrerupt sau fără a se grăbi spre alte activități, întâlniri sau evenimente la care trebuie să participe. Iar dacă reușește să scrie și să-și bifeze asta de pe listă, are o mică victorie în fiecare dimineață. Deja este o zi câștigată și capătă încredere să se apuce de altele.

"- Și, cum de ai ajuns să ai succes?
- Păi… am lucrat un pic la asta în fiecare zi…


Da, ce-i drept, nu este un răspuns prea sexy sau demn de a fi promovat de media. Probabil că n-ar da nimeni click pe citatul ăsta ca să afle mai multe. Și nici prin filme n-o să vezi partea asta ilustrată, fiindcă ar ieși un film mult prea plictisitor și repetitiv.

Coolio a stat și a scris versuri în fiecare zi timp de 17 ani, a umplut caiete întregi, până a dat lovitura cu Gangsta’s Paradise. Probabil că ar fi o sursă bună de inspirație pentru un film românesc din ăla trist, cu cadre lungi cât zilele de post.

Am un prieten care s-a antrenat aproape zilnic timp de 6 ani, în cele mai grele condiții, indiferent dacă n-avea chef, dacă ningea, dacă ploua, dacă afară erau urși, dacă ar fi preferat să doarmă sau să se plimbe cu iubita de mâna prin parc și să mănânce înghețată (acum e vicecampion mondial la alergare montană pe 100 de mile).

Atunci când cineva de succes este intervievat și disecat de media sau prin sesiuni de Q&A pe Reddit, vrem să aflăm care este *secretul*, ce a făcut diferit, de ce și cum a ajuns unde au ajuns. Sunt și eu vinovată de asta, că în ultimii ani am devorat pe bandă rulantă tot felul de interviuri, biografii și autobiografii, în căutarea unor răspunsuri: ce au ei diferit?

Întotdeauna căutăm 'growth hacks' prin care să facem salturi excepționale. Uităm că în spatele tuturor acelor povești de succes există ani întregi de muncit zi de zi, de investit efort și energie, fără să mai știe nimeni altcineva sau fără să le pese (poate doar câte un motan care să fi fost martor). E un iceberg de muncă plictisitoare.

Nicio dietă nu funcționează peste noapte, deși căutările populare pe Google arată că lumea are aceste așteptări nerealiste.

Nimeni nu poate să alerge un maraton după o zi de antrenamente, la fel cum nu este de ajuns să te duci la sală doar în luna ianuarie și să te aștepți ca efectele să dureze tot anul.

Atunci când urmărim un rezultat, există două tipuri de indicatori pe care ne putem concentra:
1. Lag measures.
2. Lead measures.

Dacă ne concentrăm pe rezultate înseamnă că ne uităm la lag measures, la lucrurile care s-au întâmplat deja și pe care nu le mai putem schimba. "Am dat jos x kg în săptămâna asta", "Am ieșit pe locul n la cursa aia / am terminat în n ore".

Lead measures sunt atunci când ne concentrăm pe proces, pe efortul pe care-l depunem de zi de zi: "Îmi monitorizez atent mâncarea, cât zahăr / câte alimente procesate consum." Sau: "Mă voi antrena aproape zilnic, chiar și în cele mai grele condiții, direct pe traseul competiției, atunci când competiția preferă să stea la căldură".

N-o să îți iasă în fiecare zi, dar dacă te concentrezi pe acțiunile de zi cu zi clar sunt mai mari șansele să îți păstrezi motivația decât dacă te-ai concentra direct pe rezultate.

Hai să nu ne mai așteptăm la rezultate instant. Hai să nu ne mai comparăm începuturile cu mijlocul (sau finalul) călătoriei altora. Dacă noi ne-am apucat de ceva de câteva luni, e normal să nu urcăm direct în top. E normal să ne fie greu. E normal să ne fie greu foarte mult timp de acum înainte - dacă vrem să excelăm la ceva. Contează cât de mult putem să îndurăm.

Și în același timp, să nu uităm că nu este de ajuns doar să muncești mai mult decât alții. Există o corelație, dar nu poți băga mâna în foc că aia e și cauza. Mai contează și altele, în procente diferite. Contează și genele, și mediul în care crești, și norocul, și timingul. Și să știi să profiți de toate astea. Sau să știi când a venit timpul să renunți sau să-ți regândești traiectoria.

Construiește-ți obiceiuri care să-ți fie de ajutor peste 5 ani, peste 10 ani, nu mâine. Concentrează-te pe ce este aflat acum sub controlul tău. Asta că tot se apropie finalul de an și perioada aia când tragi linie și analizezi ce ai făcut și ce provocări vrei să-ți asumi în 2020.

Sau în cuvintele lui James Clear: "Rome wasn’t built in a day, but they were laying bricks every hour."

Friday Read:


1. The Myth and Magic of Generating New Ideas

Un matematician scrie despre cum creierul nostru generează cele mai bune idei atunci când nu căutăm asta intenționat, ci în momentele în care ne deconectăm și facem orice altceva, cum ar fi să ieșim să alergăm:

"The key here isn’t fitness—it’s just a feeling of being free, of forgetting for a moment that we are bound by gravity and logic and convention, of letting the magic happen. For me, perhaps it’s that my ideas just need to be jostled into the right place. Jogging jogs them."


2. ‘Stop the email ping-pong’: nine ways to avoid digital distraction

Opt sfaturi utile de la Nir Eyal, despre cum să-ți recâștigi atenția în era digitală și să nu mai pierzi la fel de mult timp pe telefon.

Unul dintre ele este legat de aplicațiile pe care le folosim și de ce ne-ar ajuta să le împărțim în trei categorii: unelte principale, aspiraționale și păcănele.

Uneltele principale sunt cele care te ajută să duci la capăt taskuri clar definite: să ajungi într-un anumit loc, să îți pui ceva în agendă, să găsești un taxi etc.
Cele aspiraționale sunt legate de meditație, yoga, citit cărți, ascultat podcasts sau făcut exerciții - orice fel de activități pozitive cu care vrei să-ți umpli timpul.
Și păcănelele? Sunt aplicațiile în care intri și pierzi noțiunea timpului, fiindcă ajungi să le verifici obsesiv-compulsiv și să dai refresh până uiți de tine: social media, email.

Rearanjează-ți ecranul principal al telefonului și ține pe el doar uneltele și aplicațiile aspiraționale, ascunde păcănelele astfel încât să nu fie la îndemână.


3. How curiosity makes you crave

"In a series of behavioral and neuroimaging studies, Wiggin and her colleagues demonstrated the appetite for knowledge can create a more general appetite for gratifying rewards. Across these studies, half of all participants had their curiosity triggered and then left unsatisfied. The other half of them either never had their curiosity piqued or had it satisfied in some way. Later, all participants were given a chance to indulge or show restraint in an unrelated task. Those whose curiosity was left unsatisfied were more likely to splurge."


4. Here's how to give thanks - not once a year, but every day

Americanii au sărbătorit ieri Ziua Recunoștinței (sau ziua când curcanii află că nu sunt nemuritori), ocazie cu care Ryan Holiday a scris un articol despre un exercițiu pe care încearcă să-l practice în fiecare zi, dar în special atunci când este furios sau dezamăgit de cineva: în loc să se blocheze într-un loop al gândurilor negative, începe să-și scrie în jurnal toate lucrurile pe care le-a învățat datorită persoanei respectivă și pentru care este recunoscător. Este un exercițiu util, pe care am început să-l pun și eu în practică anul acesta și m-a ajutat să fiu mai împăcată. Pare că mintea noastră este incapabilă să țină simultan și gânduri de mânie, și de gratefulness.

"It was easy to think negative thoughts and to get stuck into a pattern with them. But forcing myself to take the time not only to think about something good, but write that thought down longhand was a kind of re-wiring of my own opinions. It became easier to see that while there certainly was plenty to be upset about, the balance of the situation had still overwhelmingly in my favor. Epictetus has said that every situation has two handles: Which was I going to decide to hold onto? The anger or the appreciation?"


5. România înainte de cutremur: ghid de supraviețuire

Mi-am luat cea mai mare anxietate și am transformat-o în ceva (sper eu) util. Am scris pentru PressOne un articol de aproape 3,000 de cuvinte despre pregătirea pentru cutremure în România. Este o abordare concentrică: încep ușor filosofic, cu lecții din stoicism, ce înseamnă antifragil și ce putem învăța de la dezastrul de la Fukushima, iar pe măsură ce înaintează articolul încep să dau din ce în ce mai mult zoom in la contextul României și închei cu acțiuni concrete pe care fiecare dintre noi le poate pune în practică acum. Sper să reușesc să conving măcar o persoană să ia acțiuni prin care să se pregătească de un viitor cutremur. Btw, dacă ți se pare util/de ajutor ce am scris, poate-l trimiți și celor apropiați ca să-l citească.

***

După ce am repornit acest newsletter, am încercat să-mi recunostruiesc și obiceiul de a publica câte un articol pe blog în fiecare zi lucrătoare. De fapt, provocarea cea mare a fost să și dau publish la rândurile pe care le scriu, fiindcă de scris oricum scriam mult și înainte. Rămâne în continuare o provocare, dar măcar am ajuns să public în ultimele săptămâni mai multe articole decât în ultimul an.

Până într-una din nopțile trecute, când am avut niște dificultăți tehnice din cauze independente de mine. Dacă încerci să-mi accesezi blogul, s-ar putea să te redirecționeze spre un site care n-are nicio legătură. Dar, după ce își va reveni (cel târziu weekendul ăsta, hopefully), aruncă un ochi peste, fiindcă am scris câteva articole - mișto, sper eu. :)

- Cristina

Copyright © 2019 White Ninja SRL, All rights reserved.


unsubscribe

Email Marketing Powered by Mailchimp