#27 · De la capăt

Ca orice ianuarie care se respectă, o luăm iar de la capăt cu promisiuni, schimbări, obiceiuri-wannabe, vaga (și pe alocuri falsa) impresie că un început arbitrar e un suflu nou. Vorbeam săptămâna asta despre cum timpul e chestia asta subiectivă, pe care fiecare o înțelege cum vrea, și o aplică cum poate. De ce n-ar fi așa și ianuarie?

Mărturisesc (încă o dată, cu ocazia asta), că n-am apucat să-mi fac lista de obiective pe 2020 (și nici n-am apucat "să trag linie" pe 2019). Însă dacă e o poveste pe care mi-o spune ianuarie, și mi-o spune din 2018 destul de răspicat, e aia că dacă vrei să obții ceva, orice, trebuie doar să începi. Am ajuns la ediția #27 (!?!) a unui newsletter care a început cu chinul groaznic că nimic n-o să fie vreodată suficient de bun, de frumos, de altfel și s-a terminat cu locul ăsta minunat pentru care am scris negreșit, în fiecare lună, fără întârzieri. Și dac-ar fi să-mi doresc ceva pentru anii care vin, cred că tot asta aș alege.

S-avem un an consecvent!

#caștiințaînbucate

Nu, încă n-am scos maiaua din frigider *facepalm*.

#bucătăriaexperimentelor

Pentru următoarele cel puțin trei luni, #bucătăriaexperiementelor o să însemne numai schițe, blaturi, rafturi, cote, iluminat și cred eu, mult mai puțin experimentat cu ingrediente. Așa căăăă, dacă aveți orice sfaturi de amenajare, iluminat, mobilă sau orice altceva din gama asta, dați un semn!

#foodphotography&Co

Nimic nu mă enervează mai tare decât să văd fotografii sau ilustrații postate în Social Media fără credit (atunci când e evident că cine le folosește nu e și autorul operei). Sunt zeci, sute, mii, sute de mii de conturi de Social Media care folosesc fotografii sau ilustrații care nu le aparțin și nici nu creditează sursa, pentru simplu fapt "că sunt publice, pot fi folosite". Nu mai reiau multiplele scandaluri din Internetosfera autohtonă (nici nu mai zic de zona de food) pe subiectul ăsta. Acum avem și-o concluzie (deși nu cred că e clar ce poți să faci exact în situații de genul ăsta).

Vi s-a întâmplat vreodată să vă descoperiți fotografiile preluate fără acord? Dacă da, ce ați făcut?

#digest (în loc de Triferment)

>>Cum arată poveștile personale cu și despre mâncare? Dar cele cu maia? *I'm not crying, you're crying*

>>Rareori ne gândim cum arată politețea la masă în alte culturi. Poate doar când suntem în vacanță răsfoim rapid un ghid, să știm dacă mâncăm tot din farfurie, sau dacă luăm restul la cumpărături folosind ambele mâini. O ocazie bună aici să ne gândim alții cum fac, și mai ales ce înseamnă Chinese banquet.

>>Ce ne facem cu Impossible Burger (da, da, acela cu fake meat)? Gânduri de la un vegetarian. Și încă una tot din tabăra asta: ce lipsește din conversația despre plant based meat?

>>Dacă și voi credeți că jobul perfect e să călătorești în jurul lumii ca să mănânci (și să scrii despre sau să fotografiezi asta), mai băgați o fisă. (Poate c-a mai fost linkul ăsta pe aici, dar ce moment mai bun ca ianuarie să ne dezmeticim din visul că tot ce zboară se mănâncă, sau că e mai verde iarba de partea ailaltă a gardului?)

>>Niște food resolutions de început de an. (Și ce început de an ar fi dacă n-ar intra în lumina reflectoarelor mai mult ca oricând subiecte ca dietele? Pe asta o știați?)

>>Pun pariu că nu v-ați gândit niciodată la ouă așa!

>>O bună parte din copilărie am mâncat fasole cel puțin o dată pe săptămână. Nu s-a pus niciodată problema postului de miercuri și vineri, deși asta era scuza de fiecare dată. Deși îmi amintesc distinct multe din variantele de ciorbă de fasole cu leuștean, sau mâncare de fasole cu sos de roșii și ardei conservat în sticle cu gât înalt, multă vreme după n-am mai mâncat fasole deloc. Nici acum nu-mi amintesc exact când a fost ultima dată când am mancat fasole. Și nici n-o aleg dacă am alte variante. După ce am citit povestea asta însă, mi-e o poftă de fasole cu sos și usturoi și franzelă proaspată ca și când!

La nici o săptămână de când am citit-o, mi-au apărut în cale minunățiile astea la Obor

>>Ce te faci cu finlandezii, mari amatori de licorice și-ntre primii pe lista de fericiți europeni? Eu îl știu de lemn dulce, deși nu mai sunt așa sigură acum că e chiar același lucru. O istorie complicată despre fericire, cu zahăr și sare.

>>Why do poor Americans eat so unhealthfully? Because junk food is the only indulgence they can afford. Atât.

>>Oare la noi ce face un inspector de restaurante? In New York, e cam așa.

>>Nu știu dacă e de vină pasiunea mea pentru crocănțeală, dar am iubit dintotdeauna napolitanele. Nu mănânc ciocolată, și nici nu mă omor după alte dulciuri, dar napolitane aș mânca până la comă. Nu se putea găsi o poveste mai bună decât Kit Kat în Japonia să-mi potolească pofta și curiozitatea (also, Tejal Rao kicks ass!)

>>Să mai și râdem puțin: ați pus vreodată ardei iuți la microunde?

Cătă