Copy
Newsletter RNDR nr. 44 (1)/2020
View this email in your browser
                            
    Copertă: Ferma Cățean
CUPRINS                                                             NEWSLETTER IANUARIE 2020
 INFORMAȚII UTILE

EVENIMENTE INTERNAȚIONALE

EVENIMENTE NAȚIONALE
INFORMAȚII UTILE
SESIUNI DEPUNERE PROIECTE PRELUNGITE
 
Reamintim că următoarele sesiuni de depunere proiecte în cadrul PNDR 2014-2020 sunt încă în derulare:
  • sM 4.2aInvestiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol” (inclusiv pentru Aria de aplicabilitate teritoriul ITI Delta Dunării): termen depunere 28 februarie 2020, ora 16.00;
  • sM 4.2 GBER MINIMIS - Sprijin pentru servicii de consultanță în vederea implementării proiectelor de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole, termen depunere: 30 iunie 2020

PRELUNGIRE DEPUNERE CERERI SESIUNEA a 4a SUBMĂSURA 8.1

Termenul limită de depunere a cererilor de sprijin aferent celei de 𝗮 𝟰-𝗮 sesiuni de depunere pentru Schema de ajutor de stat "Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite”, submăsura 𝟴.𝟭 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite”, demarată în data de 16 septembrie 2019, se prelungește până la data de 𝟯𝟭.𝟬𝟯.𝟮𝟬𝟮𝟬 (inclusiv), ora 16:00.
Detalii aici: http://bit.ly/prelungire-sesiune-prima-impadurire

CALENDAR ESTIMATIV LANSĂRI SESIUNI DE DEPUNERE PROIECTE ÎN ANUL 2020 ÎN CADRUL PNDR 2014-2020


EVENIMENTE INTERNAȚIONALE
CONSILIUL AGRIFISH DIN 27 IANUARIE 2020
 
În cadrul unei sesiuni publice, Comisia și-a prezentat comunicarea „Pactul ecologic european”, publicată la 11 decembrie 2019.
 
Strategia „de la fermă la consumator” și politica agricolă comună (PAC) sunt considerate drept principalele instrumente care îi ajută pe fermieri și pe pescari să combată schimbările climatice, să protejeze mediul și să conserve biodiversitatea.
 
După prezentare, miniștrii au discutat despre aspectele agricole ale Pactului ecologic european, pe baza unei note de orientare pregătite de președinție.
De asemenea, pe baza unui document pregătit de președinție, miniștrii au avut un schimb de opinii referitor la propunerea de regulament privind normele tranzitorii în domeniul PAC.
 
Scopul este de a asigura continuitatea sprijinului PAC pentru fermierii europeni și alți beneficiari în 2021, având în vedere că noile planuri strategice nu se vor putea aplica din ianuarie 2021.
 
Totodată, Comisia a prezentat rezultatele conferinței internaționale la nivel înalt intitulate „Viitorul producției mondiale de carne de porc amenințat de pesta porcină africană”. În plus, delegația franceză a prezentat o declarație comună, semnată la 19 decembrie 2019 de miniștrii agriculturii din Germania, Spania și Franța, cu privire la viitorul politicii agricole comune.

Mai multe detalii despre aspectele discutate, aici: Întreg comunicatul de presă aici .

Sursă foto: Uniunea Europeană
  FORUMUL GLOBAL PENTRU ALIMENTAȚIE ȘI AGRICULTURA 2020

În data de 18 ianuarie 2020, la Berlin, a avut loc Reuniunea miniștrilor agriculturii din cadrul Forumului Global pentru Alimentație și Agricultură 2020 (GFFA 2020), în cadrul căreia au fost discutate aspecte privind transformarea și impactul tehnologiilor digitale
în agricultură.
 

În marja acestei reuniuni, ministrul Adrian OROS a avut o întrevedere oficială cu E.S. doamna Ambasador Josefa SACKO, Comisarul pentru economie rurală și agricultură al Uniunii Africane (UA). În cadrul întâlnirii, ministrul Adrian OROS a exprimat aprecierea și sprijinul României, și în mod deosebit al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România, pentru dezvoltarea relațiilor cu Uniunea Africană.
 
De asemenea, în cea de a doua parte a sesiunii speciale a Reuniunii, ministrul Adrian OROS a participat la sesiunea tematică privind comerțul pentru dezvoltarea agriculturii.
În cadrul sesiunii, Ministrul OROS a luat cuvântul pentru a sublinia susținerea comerțului internațional de către România și importanța conectării producătorilor și consumatorilor pentru a furniza produse în regiunile cu deficit structural de aprovizionare cu alimente, în contextul în care riscurile de producție și de calitate vor crește din cauza schimbărilor climatice.
 
În încheiere, ministrul Adrian OROS a evidențiat faptul că este necesar ca un obiectiv important să îl reprezinte utilizarea inteligentă, eficientă și durabilă a resurselor disponibile astfel încât să se asigure creșterea productivității agricole într-o manieră durabilă.
 
Mai multe detalii aici .
Sursă foto: MADR

  TÂRGUL INTERNAȚIONAL PENTRU ALIMENTAȚIE, AGRICULTURĂ ȘI GRĂDINĂRIT SĂPTĂMÂNA VERDE 2020


În prima zi a Târgului internațional pentru alimentație, agricultură și grădinărit Săptămâna Verde 2020, organizat la Berlin în perioada 17 - 26 ianuarie 2020, delegația oficială a României condusă de ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale Adrian OROS a avut o serie de întâlniri de lucru.

În prima parte a zilei, ministrul Adrian Oros, alături de secretarul de stat Aurel Simion și împreună cu E.S. Emil HUREZEANU, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Federală Germană, au primit vizita delegației SUA, condusă de Excelența Sa, domnul Kip Tom, ambasador la Roma pentru ONU. În cadrul discuției, reprezentantul SUA a transmis aprecierile pentru buna colaborare dintre SUA și România, în mod special pe domeniul Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), coordonat de MADR.
În continuare, Ministrul Agriculturii, Adrian OROS, alături de secretarul de stat, Aurel Simion și de Dr. Robert Viorel CHIOVEANU, președinte - secretar de stat al ANSVSA, s-au întâlnit cu delegația Republicii Moldova condusă de Ion PERJU, ministrul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului.

Discuțiile au fost axate pe subiectul pestei porcine africane, ambele state punându-se de acord să facă prevenție comună privind pesta porcină africană. În acest sens, s-a discutat despre circulația animalelor, despre programul de rabie și despre focarele din Republica Moldova.
 
În plus, ministrul agriculturii, Adrian OROS a avut întrevederi și cu omologul său din Turcia, ministrul Bekir Pakdemirli, precum și cu Anatoli KHATSKO, ministrul agriculturii și alimentației din Republica Belarus. Suniectele discutate au vizat intensificarea relațiilor de colaborare și despre necesitatea stabilirii unor vizite oficiale pentru a identifica modalitățile concrete de consolidare a relațiilor comerciale.
 
De asemenea, cu ocazia participării la deschiderea standului Republicii Lituania, ministrul Adrian OROS a avut o întrevedere și cu Andrius PALIONIS, ministrul agriculturii din Lituania.
Mai multe detalii aici

EVENIMENTE NAȚIONALE
ÎNTÂLNIRE DE LUCRU CU AMBASADA STATELOR UNITE ALE AMERICII

În 29 ianuarie 2020, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a primit vizita E.S. Adrian Zuckerman, Ambasadorul SUA la București.
Din delegația Ambasadei SUA a făcut parte și Jonn Slette, atașat agricol regional și Monica Dobrescu, specialist pe probleme de agricultură. La întâlnire au participat secretarul de stat Emil Florian Dumitru, secretarul de stat George Scarlat, precum și directori și experți din cadrul direcțiilor de specialitate a MADR.

Principale subiectele de discuție au vizat: dezvoltarea relațiilor de cooperare bilaterală, perspectivele biotehnologiilor agricole, diversificarea și intensificarea schimburilor comerciale între cele două țări, inițierea unor parteneriate româno-americane în domeniile procesării produselor agro-alimentare, transferul de tehnologie și know-how. Alte aspecte discutate s-au referit la evoluția Pestei Porcine Africane și a gripei aviare pe teritoriul României.

În cadrul discuțiilor, ministrul Adrian Oros a evidențiat importanța și îndelungata tradiție de cooperare bilaterală și a reconfirmat interesul privind dezvoltarea în viitor a parteneriatului strategic româno-american, precum şi potenţialul de dinamizare a cooperării bilaterale.
În urma discuțiilor s-a propus ca pe baza unei listei de priorități elaborată de partea română să se formeze grupuri de lucru care să discute aplicat pentru identificarea unor soluții concrete și viabile de colaborare.
Mai multe detalii aici .

  PRODUCEREA DE SĂMÂNȚĂ ÎN SECTORUL LEGUMICOL ÎN ATENȚIA MINISTERULUI AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE

Marți 14 ianuarie 2020, în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a avut loc o întâlnire de lucru pe tema producerii de sămânță autohtonă în sectorul legumicol, cu reprezentanții stațiunilor de cercetare de la ICDLF Vidra,SCDL Buzău, SCDL Bacău și SCDL Iernut. De asemenea, au participat și reprezentanții OIPA Legume-Fructe.

Secretarul de stat Emil Dumitru a solicitat reprezentanților  stațiunilor de cercetare prezente la întâlnire, elaborarea unui material cu potențialul de producție al fiecărei specii  legumicole în parte.
Solicitarea vine din necesitatea de a acoperi cererea fermierilor interesați.

În egală măsură, Emil Dumitru și-a exprimat dorința de a avea un dialog constant cu producătorii din marile bazine legumicole astfel încât să putem îmbunătăți programele derulate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și,în timp, să se realizeze o multiplicare a semințelor autohtone pentru soiurile de legume.

Reamintim că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale promovează politici pentru susținerea produselor agricole, inclusiv a produselor legumicole în vederea asigurării pieței interne cu produse de calitate românești.
Mai multe detalii aici.

Sursă foto: MADR

 ÎNTÂLNIRE DE LUCRU CU AMBASADA FRANȚEI PRIVIND ELABORAREA PNS
 
În data de 14 ianuarie, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale , Adrian OROS a primit vizita doamnei Michele Ramis, ambasadorul Republicii Franceze la București.
Din delegația franceză au făcut parte doamna Marie-Luce Ghib, consilier agricol regional pentru România, Bulgaria și Serbia și de dl. Michel Cywinski, șeful misiunii economice.
La întâlnire au participat secretarul de stat Emil Florian Dumitru precum și directori ai direcțiilor de specialitate din cadrul MADR.

Pe parcursul discuției cu ambasadorul Republicii Franceze la București, subiectele principale au vizat: poziționarea celor două state în raport cu viitoarea Politică Agricolă Comună, plafonarea, actualizarea cooperării bilaterale în cadrul parteneriatului strategic între Franţa şi România, cu o atenție deosebită pentru sectorul zootehnic, cu accent pe sectorul bovin și cel ovin, specializat pe producția de carne de calitate.

Totodată, va fi consolidată componenta de cercetare a cooperării agricole, precum și cea din domeniul silviculturii.
Mai multe detalii aici .

Sursă foto: MADR

CREȘTEREA NUMĂRULUI DE PRODUSE TRADIȚIONALE ATESTATE, TEMĂ DE DISCUȚIE A ÎNTÂLNIRII DE LUCRU MADR

Tot în data de 14 ianuarie 2020, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurare a organizat o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanții conducerii Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale, cât și președinții filialelor acestei organizații cu reprezentativitate la nivel național, ai Asociației Bio România, precum și reprezentanți ai Agenției Naționale a Zonei Montane, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, ai Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci și  ai Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare Turism - București.
 
Scopul întâlnirii a fost identificarea și stabilirea unui plan de acțiuni care să contribuie la susținerea și promovarea produselor agroalimentare românești înregistrate pe scheme de calitate naționale, precum și la dezvoltarea acestei nișe de produse.
Subiectele discutate au vizat analiza modalităților de a îmbunătăți colaborarea interinstituțională dintre autoritățile responsabile cu implementarea legislației naționale privind atestarea produselor tradiționale, cu scopul creșterii numărului de produse tradiționale atestate de MADR și cultivarea încrederii consumatorilor în calitatea acestor produse.
 
O altă temă aflată pe ordinea de zi a vizat organizarea de târguri de profil, destinate produselor atestate/recunoscute de MADR distinct față de spațiul alocat produselor convenționale.
De asemenea, au fost dezbătute subiecte ce privesc elaborarea de noi scheme de calitate voluntare, precum și posibilitățile de finanțare din fonduri europene a produselor agricole și alimentare înregistrate pe scheme de calitate. Totodată, s-a discutat și despre promovarea produselor de calitate agroalimentare românești în cadrul agroturismului.
Mai multe detalii aici

NEWSLETTER ALTE REȚELE
Acest newsletter vă este transmis de Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală (RNDR).
Adresa de e-mail a fost adăugată în baza de membri ai RNDR în urma participării la evenimentele organizate de  RNDR, pentru a permite o mai bună comunicare asupra evenimentelor și tematicilor privind agricultura și dezvoltarea rurală.
CALENDAR
05 februarie 2020
Atelier comun ENRD și Copa-Cogeca privind interacțiunea în rețele
Bruxelles - Belgia

detalii aici...
20 februarie 2020
Laboratorul tematic LEADER ENRD privind Tineretul și depopularea
Bruxelles - Belgia
detalii aici...
05-06 februarie 2020
Seminar EIP-AGRI: Noi aptitudini pentru agricultura digitală
Aranjuez - Spania
detalii aici...
22 februarie - 1 martie 2020
Salonul Internațional de Agricultură
Paris - Franța
detalii aici...
10 martie 2020
Seminar ENRD: Structurarea LEADER pentru viitor
Bruxelles - Belgia
detalii aici...
-
19 februarie 2020
A treia întâlnire a Grupului Tematic ENRD Bioeconomie și acțiuni climatice în zonele rurale
Bruxelles - Belgia

detalii aici...
3 martie 2020
A 16a întâlnire a rețelelor naționale rurale
Zaragoza - Spania
detalii aici...
2020
-
 
-
-
Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală (RNDR)
Contact:
E-mail: rndr@madr.ro
Website: www.rndr.ro
Bd. Carol I nr. 2-4, sector 3, cod 030163, București
Tel.: 021 307 23 91,
        021 307 86 24
Fax: 021 307 86 06
Copyright © 2020, RNDR. All rights reserved.

Adresa noastră de mailing: usr.rndr@madr.ro

Vreți să schimbați modul de primire al acestor e-mailuri?
 update your preferences sau unsubscribe from this list

Email Marketing Powered by Mailchimp