|
Fii de gașcă, zi-le și altora de Suplimentu' Creativ:
|
|
|
N-am sponsori, afilieri sau reclame. La voi, cei care citiți, mă gândesc când scriu. Susține-mă:
|
|
|
(IBAN sau Revolut, la cerere)
|
|
de mers
Procesul e cel mai important de cele mai multe ori. E valabil și în cazul lui Picasso, că și el era om, dincolo de marele artist. Vă imaginați cum stătea în atelierul lui cu ditamai criza de anxietate în brațe? Pe de o parte nu îi venea ideea AIA, avea o senzație vagă legată de ce vrea să facă, dar nu reușea să o prindă-n într-un contur clar pe care să-l poată formula. Pe de altă parte, se gândea că poate nu e suficient de bun, poate că, de fapt, nici nu e așa de talentat, poate că a zis deja ce avea de zis și gata, poate ar fi cazul să se lase de meserie. Nu știu dacă vreunul dintre gândurile astea chiar l-au vizitat pe Picasso, dar știu că sunt gânduri pe care le trăiește orice om care produce ceva cu puterea gândului, chiar și cei „mari”.
În Londra, la galeria de artă Royal Academy of Arts, e deschisă o expoziție despre Picasso și procesul lui de lucru. Se numește Picasso and Paper și urmărește modul de lucru al pictorului din perspectiva ciornelor: încercări, schițe, decupaje, colaje, studii, scrisori și poeme ilustrate. Ca și cum ni se deschide o ușă prin care să intrăm în capul lui.
E deschisă până pe 13 aprilie. Biletele-s până-n 22 de lire.
|
|
de gândit
Anul ăsta mi-am propus să văd mai mult teatru prin țară. Așa am ajuns la Craiova, la Vești bune. Final și ce bine am făcut. E regizat de Alexandru Dabija, acel regizor mare care uneori mai trece și în rolul de actor (e omul de la primărie în Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari al lui Radu Jude).
Spectacolul de la Craiova se joacă într-o sală studio (deci mică, deci senzația de intimitate, apropiere de actori). Are la bază textul unui dramaturg italian tânăr (Davide Carnevali), pe care Dabija l-a adaptat destul de liber, adică a completat cu multe idei de-ale lui; senzația mea e că a ieșit un fel de dialog între dramaturg și regizor pe tema societății contemporane. Consumerism, exploatarea angajaților, eliminarea umanității din relațiile inter-umane -- toți ne eficientizăm atât de tare ca să dăm cele mai bune rezultate încât uităm să fim oameni. Spectacolul are mult umor și ironie, actorii funcționează foarte bine și în echipă, și individual (fiecare are câte un vârf când fură reflectorul, cum se zice). Mi-a rămas în minte o scenă când actorii întorc înspre public niște dulapuri. Dulapurile astea se transformă în niște oglinzi ca de bâlci, care ne reflectă pe noi toți în imagini distorsionate. Mi-a rămas un nod în gât. Am scris mai pe larg în rubrica din Libertatea.
Se joacă pe 19 februarie și 29 martie, biletele sunt 44 de lei. Poate puneți la cale o călătorie culturală, pe lângă teatru e mișto Craiova -- arhitectură și muzee.
|
|
de văzut
Știți că sunt mare fan New York Times, în special ce fac pe video. Recent au publicat în secțiunea de documentare o serie regizată de Ben Proudfoot despre oameni care au fost la un pas de a deveni faimoși, dar l-au ratat. Se cheamă Almost Famous și are 4 episoade:
- despre The Liverbirds, prima trupă de rock n roll exclusiv feminină, talentate, faimoase la vremea aia, dar fără happy end. La final am plâns, o să vedeți voi.
- despre Ed Dwight Jr., astronautul care era să ajungă primul astronaut afro-american care ajunge în spațiu, acum face artă ca să spună povestea oamenilor săi
- despre Kim Hill, tipa care a plecat din formația Black Eyed Peas înainte să ajungă faimoasă pentru că niște productori i-au cerut să se dezbrace (n-a vrut să joace cartea cu sex sells)
- despre H. Salt, tipul care era să facă fish'n'chips-i mai faimoși ca KFC-ul, dar n-a putut să țină frâiele bine.
Seria asta m-a făcut să mă gândesc la alegeri și cum trăim peste ani cu ele.
|
|
de citit
Sunt omnivoră și după ce am citit Dilema omnivorului. O să continui să mănânc carne, dar mai rar și din surse cât mai curate, eventual doar de la țară (trăiască ai mei).
Cartea e scrisă de Pollan în 2006, tradusă la noi de Editura Publica în 2017 și, culmea, încă actuală. Partea bună e că avem mai multe alternative de mâncare curată (cât mai naturală) la care avem acces ușor. Partea proastă e că tot mâncarea procesată și ieșită din fabbrici și ferme industrializate e mainstream. Oare se poate schimba asta vreodată?
Dilema omnivorului mi-a plăcut mult pentru că investighează problema alimentației în vremurile actuale. Scriitorul își pune aceleași întrebări pe care ni le punem și noi: ce e bine să mănânc, unde bine poate să însemne ori sănătos, ori etic. Ce face Pollan în plus e să investigheze toate opțiunile existente (ferme industriale, ferme organice, ferme ca pe vremuri la țară, sistemul economic care stă în spatele fermelor/fabricilor, metodele de diy, adică ce ne putem cultiva singuri, și tot așa), să ne dea toate informațiile și să ne lase pe noi să ne găsim varianta cu care ne potrivim.
Cartea costă 59 de lei pe publica.ro.
În completare, o rețetă de la NYT de tocăniță cu ciuperci, tot în ideea de alternative gustoase la carne, pe care să n-o eliminăm din ce mâncăm, dar s-o transformăm într-o ocazie mai specială.
|
|
de ascultat
Tinerii din Coreea seamănă foarte mult cu noi, cei din România. Nu mă așteptam la asta, dar, după ce m-am gândit mai bine la lucrurile pe care le-am aflat despre ei din episodul South Korea’s hope in hell al podcastului The Documentary, BBC, a început să aibă sens.
Aceeași obsesie cu a fi cei mai buni. Noțiunea de suficient de bun nu există, mediocritatea e un fel de condamnare la moarte. Aceeași nesăbuință în ceea ce privește sănătatea. Dorm foarte puțin, numai să apuce să facă cât mai multe din lista de to do-uri (muncă, școală, relații), mănâncă prost, fac abuz de diverse substanțe (am reținut un tip povestind cum bea mai mult de 5 energizante pe zi). Se simt obligați față de părinții lor să fie cei mai buni dintre cei buni că doar părinții lor au făcut sacrificii pentru ei și ei nu își pot arăta recunoștința decât prin rezultate excepționale. Cei din clasa de mijloc, care nu sunt nici săraci nici bogați, sunt obsedați de ideea de a urca o treaptă mai sus pe scara socială și de a face bani, mulți bani care să le permită lor și familiilor lor totul, nu unele lucruri. Sigur, sunt și diferențe, care țin de specificul fiecărei lumi. Poate ne gândim la de ce facem ce facem.
|
|
de râs
Glumița preferată e de la Worry Lines
|
|
bonusuri
➡️ S-au pus în vânzare bilete pentru premiera documentarului Colectiv. Eu zic că e important să mergem, chiar dacă ne obligă să ne confruntăm niște emoții, nu să ascundem totul sub preș. Am scris în Libertatea despre documentar după ce l-am văzut în vară în Veneția.
➡️ Un interviu foarte mișto cu Naomi Klein în Vogue Italia de ianuarie, despre gunoi, poluare, consumerism. Online, un fragment, tot, în print.
➡️ De la McSweney's, cercurile din infernul lui Dante regândite pentru cine faultează limba.
➡️ Iulian Bocai, despre care ziceam recent că e așa de talentat că aș citit orice, chiar și manuale de instrucțiuni pentru operat tractoare, dacă ar fi scris de el, a publicat o proză scurtă nouă pe Scena9.ro.
➡️ Dacă vreți s-o ascultați live pe Alisa Weilerstein, violoncelistă americană șmecheră, poate mergeți pe 23 martie în Paris, unde cântă cu London Symphony Orchestra la Filarmonica din Paris.
➡️ De la revista 1843, niște studii zic că emoțiile sunt doar niște reacții fiziologice la niște semnale fizice și brățara care zice că poate să le controleze. Mi se pare că-l văd pe Philip K. Dick cum ne face cu mâna.
➡️ Un album nou cu muzică de la Philip Glass (Spotify).
➡️ În Guardian, fotografii de making of de la un spectacol de operă după Alisa lui Lewis Carroll.
➡️ Că stăm prea mult așezați, probabil știm toți. Cică am uitat cum să stăm pe vine și am face bine să ne amintim. Malasana e una dintre asanalele mele preferate din yoga. Aici bate și articolul de pe Quartz.
➡️ 73 questions cu Grate Gerwig de la Vogue, pe YouTube.
|
|
|
Fii de gașcă, zi-le și altora de Suplimentu' Creativ:
|
|
|
N-am sponsori, afilieri sau reclame. La voi, cei care citiți, mă gândesc când scriu. Susține-mă:
|
|
|
administrative
Dacă ai primit mailul de la un prieten (trăiască prietenul tău ^_^), poate vrei și tu să te abonezi la Suplimentu' Creativ. Până la următoarea tură, citește și edițiile trecute.
Dacă nu mai vrei să primești mailurile mele, hai pe pagina de dezabonare.
|
|
|
|
|
