Copy

Buletinul informativ „Expert-Grup”

iulie 2020

    În această ediție:

Eficacitatea acțiunilor întreprinse de către autorități în combaterea pandemiei și consecințele economice ale crizei sanitare vor influența semnificativ parcursurile regimurilor politice din țările membre ale Parteneriatului Estic și, nu neapărat, în direcție  democratică. Subiectul a fost adus în discuție în cadrul unei webinar, organizat în cadrul inițiativei 3DCFTAs.
Nicolae Dandis, primarul municipiului Cahul: „Atunci când vorbim despre clientelism politic trebuie să arătăm unde este frontiera între ilegalitate, corupție și alți factori care explică situația. Sunt mai mulți factori care influențează acest fenomen. Există factorul competenței primarilor în atragerea fondurilor. Un alt factor este circulația informației, care ajunge mai repede la primarii afiliați politic. Și, nu în ultimul rând, este vorba de migrația primarilor dintr-un partid în altul”.
Banca Națională a Moldovei (BNM) și Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”  vor organiza în perioada 10 - 14 august prima tabără de educație financiară din Republica Moldova. Organizatorii menționează că participanții vor obține o serie de cunoștințe pentru o mai bună înțelegere a sistemului financiar.
Pe lângă amenințările la adresa sănătății populației, criza COVID-19 aduce noi provocări la nivel macroeconomic. Situația actuală dificilă are implicații economice și sociale pronunțate pentru Republica Moldova. Față în față cu această nouă realitate am vrea să știm ce cred cei care ne citesc despre starea lucrurilor din țară. Piața muncii, evoluția exporturilor, mediul afaceri, situația economică sunt doar câteva dintre domeniile pe care le vom aborda în cadrul campaniei „Expert-Grup te întreabă”. Întrebarea săptămânii poate fi accesată aici.
În 2019 comparativ cu 2018 se atestă o creștere a indicelui agregat al clientelismului politic. Astfel, în 2018 un locuitor dintr-o primărie afiliată guvernării ar fi putut beneficia de o alocare de 2,3 ori mai mare decât o persoană ce locuiește într-o primărie neafiliată guvernării.  În 2019 un locuitor al unei primării afiliate guvernării, a fost avantajat de 2,6 ori în raport cu o persoană dintr-o localitate neafiliată guvernării. 
În cadrul campaniei „Expert-Grup te întreabă”, v-am întrebat cum se va schimba piața forței de muncă în Republica Moldova, în contextul COVID-19. Cei mai mulți respondenți (32 răspunsuri) au afirmat că munca de la domiciliu o va înlocui, în mare parte, pe cea de la birou. Prin urmare, companiile vor trebui să-și adapteze stilurile de management, comunicare și să asigure controlul și monitorizarea angajaților, iar prețurile la spațiile pentru oficii ar putea scădea.
Facebook
Twitter
LinkedIn
Website
Email
Copyright © 2020 „Expert-Grup”, All rights reserved.
 

info@expert-grup.org
Republica Moldova,
Chisinau, MD-2012,
str. Alexandru Bernardazzi, nr. 45


Want to change how you receive these emails?
You can update your preferences or unsubscribe from this list.
Facebook
Twitter
LinkedIn
Website
Email