Se spune că la început, pe pământ trăiau alături de zei ființe androgine, niște creaturi în formă sferică. Aveau patru mâini, patru picioare, patru ochi, și tot așa, câte două seturi din toate organele și membrele pe care le ai și tu. Sfera asta era compusă din doi: două femei, doi bărbați sau o femeie și un bărbat. Stăteau spate în spate. Împreună, puterea lor era nemărginită, lucru ce a sădit teama în sufletele zeilor. De aceea, aceștia au decis să împartă creaturile în două.
Odată despărțite, jumătățile au început să moară pe capete din varii motive: tristețe, supărare, dor. Atunci, zeii s-au speriat, căci riscau să rămână fără supuși. De aceea, au căutat o modalitate de a le da noilor oameni un motiv pentru a trăi. Și l-au găsit: de atunci, jumătățile aruncate haotic în lume își trăiesc viețile una în căutarea celeilalte, pentru a se întregi.
Ai putea înțelege că aceasta este o poveste despre suflete pereche și destin. Îți propun, totuși, să vezi lucrurile puțin diferit. Cred că viața nu este despre a-ți găsi jumătatea, cât despre a-nvăța să te iubești (și) pe tine ca parte a sferei, pentru ca apoi să poți iubi și completarea acesteia. Dacă ar fi să ne luăm după poveste, îmi caut perechea pentru că aceasta este cheia fericirii mele. Totuși, fericirea asta pe care o căutăm toți nu are ușa și nici nu e închisă cu vreun lacăt, doar stă acolo unde nu prea știm să ne uităm: înăuntrul nostru.
|