Cmz? Cmf? De ce întreb? Idk, este o zi ploioasă, asemenea celei de astăzi, iar tu mergi cu autobuzul, tramvaiul, troleul sau alt mijloc de transport suprateran. Privești în gol printre picurii de ploaie de pe geam (#visător), iar apoi îți îndrepți privirea către picurii de ploaie de pe oamenii din jurul tău (#introspecție). Vezi fețele luminate doar de smartphone-uri (#lame) și ochii care înoată în ecrane, apoi te-ntrebi dacă pentru tehnologie există veste de salvare. Csf, dăm luminozitatea mai mică la trăiri, dezactivăm notificările la viața din offline și dăm scroll printr-o infinită colecție de presupuse gânduri, amintiri, emoții, păreri și idei.
Apoi le share-uim pe ale noastre. Postăm Story-uri cu citate din cărți necitite, însoțite de tablouri pe care nu le-am văzut fizic, din muzee în care pașii noștri nu s-au auzit vreodată. Sună tragic și tocmai din acest motiv aruncăm vina pe tehnologie, argumentul fiind că ne ține departe de esență. Totuși, toată culpa atribuită Internetului și device-urile care se pot conecta la el ne crează falsa realitate că tehnologia neagă ceea ce arta și cultura clădește, omițând să luăm în considerare și marele aport pe care îl avem și noi aici: inovația.
Marin Preda spunea într-un eseu intitulat „Perspectiva de a deveni moralist”, așa: „morala constituie pentru artă o primejdie pe care mulți o subestimează, [...] e creația spiritului uman matur, împins de nevoia de a pune ordine în viața afectivă și de a ține în frâu instinctele. Uneori, ea devine necruțătoare, tinzând la suprimarea totală a instinctelor, ca și când fără ele ființa umană ar putea supraviețui”. Pe scurt, el pune în antiteză emoția și rațiunea, ambele raportate la artă. Recitind, am asociat (fără să vreau) „morala” asta despre care vorbește Preda cu tehnologia. Unde se întâlnesc, deci, cele două – căci, în ziua de azi, ar fi absurd să afirmi că nu o fac – și, poate mai interesant, cum colaborează?
|