Te aștepți la multe de la mine, așa-i? Te aștepți să țin minte tot ce nu reții tu, să fac liste și să-ți dau câte un reminder ca să-ți amintesc ce scrie-n ele; te aștepți să te distrez, să te scot din agitație, să-ți ofer informație; te aștepți să te ajut să vorbești, să contactezi, să te conectezi mai repede și mai ușor – deși tu ai corzile vocale, eu sunt vocea sau, cel puțin, așa pare. Ce-i drept, dintre noi doi, eu sunt ăla smart, nu?
Sunt, totuși, o unealtă, sunt un device, sunt asistentul tău personal și universul pe care te ajut să ți-l creezi. Sunt acolo pentru tine la orice oră; îți spun povești și ție îți place să le asculți – poate de asta stai mai mult cu mine decât cu cei din viața reală. Te salvez din ignoranță, prostie și singurătate cu un click. Dar te-ai întrebat cum ar fi dacă ne-am inversa rolurile? Eu, smartphone-ul, device-ul, inteligența artificială - să întreb, și tu, omul, rațiunea și inteligența emoțională - să-mi răspunzi? Parcă așa era deal-ul?
La lăsarea serii, căutăm să fugim de tăcerea pe care o împărtășim cu prietenii. Dăm swipe up și ne bucurăm de cea share-uită cu străinii din Social Media. Astfel, de la partener, tehnologia poate deveni un refugiu, atunci când vrei să te sustragi uneia dintre realitățile în care trăiești. Ea este atât de prezentă încât devine un personaj, un fel de spațiu sigur pe care îl accesăm ori de câte ori simțim un disconfort, ca și cum acolo am găsi alinarea. Relația sigur există, este una pe termen lung, dar mă întreb: ne ajută această relație să creștem? Cum ne ajută sau nu tehnologia în rutina zilnică?
|