Copy
De 32 de ani alături de consumatorii români

23 aprilie 2022

12 lingurițe de zahăr într-un iepuraș din ciocolată!

Iepuraș din ciocolată cu hidroxid de sodiu (soda caustică)!

4 E-uri într-un iepuraș din ciocolată!

Asociația Pro Consumatori (APC) – Vocea consumatorilor din România, singura organizație de utilitate publică în domeniul protecţiei consumatorilor, statut obținut prin H.G. nr. 1106/2005, organizație cu activitate neîntreruptă de peste 32 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor (www.apc-romania.ro), singura organizaţie din România care este membru în Organizația Europeană a Consumatorilor din anul 2005, a realizat o analiză a iepurașilor de ciocolată comercializați în rețeaua marilor magazine în această perioadă, atât din punctul de vedere al ingredientelor folosite la fabricarea acestora, cât și al componentelor nutriționale. Experții APC au analizat următoarele mărci de figurine din ciocolată: Milka Oreo, Kinder, Heidi, Figurină de Paști Carrefour Bio și Iepuraș polonez.

Ingredientele regăsite în compoziția sortimentelor analizate sunt următoarele: zahăr, zahăr din trestie de zahăr, unt de cacao, unt deshidratat,  lapte praf integral, lapte praf degresat, zer praf, grăsime din lapte, făină de grâu,  masă de cacao, lecitină, cacao pudră, fibră de cacao, pastă de cacao,  grăsimi vegetale de palmier, grăsimi vegetale de shea, ulei de rapiță, amidon din grâu, sirop de glucoză-fructoză,  sare,  aroma de vanilie naturală, vanilină, vanilie pudră,  arome de cacao, arome, E 503 (carbonat de amoniu), E 501 (carbonat de potasiu), E 500 (bicarbonat de sodiu), E 524 (hidroxid de sodiu), E 476 (poliricinoleat de poliglicerină) și E 492 (sorbitan tristearat).

E492 - sorbitan tristearat este un aditiv folosit ca emulgator și stabilizator, poate provoca alergii, dereglări hormonale, tulburări hepatice, boli intestinale și ale ficatului, tulburări hepato-biliare, tulburări ale tubului digestiv, tulburări nervoase și creșterea nivelului de colesterol. 

Studiul trage un semnal de alarmă asupra pericolelor pe care zahărul adăugat în alimentele destinate copiilor cu vârste mici îl are asupra sănătății acestora. La toate produsele analizate, cantitatea de zaharuri declarată de către producători depăşeşte cantitatea de 15 grame zahăr per 100 grame de produs, încălcându-se astfel recomandarea din Ordinul nr. 1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor. Cantitatea de zahăr din iepurașii de ciocolată analizate variază între 5 și 12 lingurițe de zahăr per 100 grame produs, adică între 26 grame zahăr și 61 grame zahăr per 100 grame produs. Conținutul ridicat de zahăr din acest tip de produs explică și valoarea energetică ridicată, aceasta variază între 533 kcal și 579 kcal. Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca cel mult 10% din aportul zilnic de energie pentru  copii să provină din zaharuri libere, ceea ce înseamnă aproximativ 25 de grame de zahăr pe zi.

Una dintre cele mai controversate teme de discuţie din ultima vreme este obezitatea la copii. Dacă până acum doar americanii erau „acuzaţi” de obezitate, în prezent problema a început să se manifeste și în rândul europenilor și, din păcate, afectează din ce în ce mai mulți copii.

 Efectele zahărului în alimentația copiilor:

  • Dereglarea metabolismului calciului: copii se îmbolnăvesc din această cauză și au dinții stricați de timpuriu. Studiile arată că zahărul adăugat în timpul preparării produselor destinate copiilor (monozaharidele și dizaharidele) reprezintă cauza numărul unu în apariția cariilor.

  • Obezitatea este cea mai răspândită afecțiune provocată de consumul excesiv de zahăr. Deși zahărul nu este bogat în calorii, consumat în exces, poate afecta sistemul hormonal, ducând la creșterea apetitului, mărirea țesutului adipos și apariția celulitei. În Europa, 1 din 3 tineri cu vârsta peste 11 ani este supraponderal sau obez.

  • Diabetul. Consumul de zahăr și de produse zaharoase este cel mai mare inamic al pancreasului care, cu timpul, epuizat de efortul de a metaboliza cantități mari de zaharoză, începe să nu mai funcționeze la parametrii normali. Așa apare diabetul. Acesta generează complicații grave în organism.

Afecțiunile cauzate de consumul excesiv de zahăr sunt următoarele: osteoporoza și probleme legate de asimilarea calciului, scăderea imunității, cancer, în special cel de colon, gastrită, colită de fermentație, alergiile, scleroza, reumatismul, anemia, cardiopatiile, astenia, sinuzita, rinita.

La copii, consumul frecvent de alimente bogate în zahăr influențează procesele de creștere şi duce la apariția rahitismului și a fragilității osoase, declanşează pubertatea prematură şi generează probleme de comportament (scăderea voinței, predispunere la violenţă, scăderea capacității de concentrare etc). 

Cantitatea de grăsimi per 100 grame produs variază între 29 grame şi 44 grame din care grăsimi saturate între 17 grame şi 30 grame per 100 grame produs. Numeroase studii realizate în instituții medicale și universități de prestigiu arată că grăsimile saturate cresc riscul de apariție a afecțiunilor cardiovasculare, precum infarctul sau accidentul vascular cerebral și sunt un factor de risc pentru boli neurodegenerative, cum ar fi Alzheimer şi Parkinson, cancerele de colon și sân, determină rezistenţa la insulină, favorizând apariţia diabetului de tip 2 şi determină deficienţe de învăţare la tineri.

În conformitate cu Ordinul nr. 1563/2008 emis de Ministerul Sănătăţii, figurinele de ciocolată, având un conținut ridicat de grăsimi, respectiv grăsimi saturate (mai mult de 5 grame per 100 grame produs) și o valoare energetică mare per 100 grame produs, nu sunt recomandate copiilor.

Cantitatea de proteine variază între 1,9 grame și 8,8 grame, iar cantitatea de fibre variază între 0,2 grame și 11 grame.

„O parte din iepurașii de ciocolată agreați de copii datorită formei acestora care reconstituie anumite simboluri specifice sărbătorilor de Paști, prezintă mari neajunsuri din punct de vedere nutrițional. Există sortimente cu un conținut mare de zahăr, peste 60 grame din 100 grame produs, cu un conținut mare de grăsimi saturate, peste 30 grame din 100 grame produs, astfel de produse fiind adevărate „grenade cu fragmentație” pentru copiii noștri. Având în vedere valoarea energetică mare per 100 grame de produs cuprinsă între 533 kcal și 579 kcal, consumul acestor produse de către copiii mai mari de 3 ani trebuie realizat cu măsură. Sunt recomandate produsele de calitate superioară, cu un conținut de cacao mai mare de 70%, să nu se depășească 15 grame pe zi, ceea ce reprezintă aproximativ 100 kcal și, niciodată, să nu fie oferite seara spre consum. Aportul ridicat de zahăr în alimentaţia din primii ani de viaţă ai unui copil generează probleme mari de sănătate, cum ar fi obezitatea, care aduce la rândul său alte probleme, precum scolioza, modificarea osaturii, fragilitatea oaselor, hipertensiune arterială, boli cardiovasculare, cancer colorectal şi diabet zaharat de tip 2. În concluzie, consumul excesiv de zahăr dăunează grav sănătății! Este mesajul pe care îl auzim de câțiva ani, însă foarte puțini dintre noi iau in serios acest avertisment!” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC.

Programul Consumer Law Ready 2020 Romania

Programul Consumer Law Ready 2020 Romania

11 decembrie 2020
Proiectul BRIGHT a fost lansat!

Proiectul BRIGHT a fost lansat!

28 noiembrie 2020
pag_apaConsumer Law ReadyECC-Net-Travel-App

-->

29 martie 2020
Donați pentru APC!

Donați pentru APC!

23 ianuarie 2020
ECC-Net-Travel-AppConsumer Law Ready

 

Share
+1
Forward
Conf. Univ. Dr.
Costel Stanciu
Președinte al APC

 

dezabonează-mă
Copyright © *2018* APC,
toate drepturile rezervate.

 
Asociația Pro Consumatori
Tel.: 021 311 02 43

office@apc-romania.ro

actualizează-ți opțiunile abonării
 
Facebook
Facebook
Google Plus
Google Plus
Website
Website






This email was sent to <<Email Address>>
why did I get this?    unsubscribe from this list    update subscription preferences
APC Romania · S. Sanatescu 44, et. 1, ap. 2, Sector 1 · Bucharest 011478 · Romania

Email Marketing Powered by Mailchimp