Înainte de '89, pentru cei din Est, Europa era la fel de îndepărtată și fantastică precum tărâmul magic din povești. Am tânjit după ea, am fantasmat asupra orașelor ei, am iubit-o necondiționat și fără speranță. „Invitațiile” pe care trebuia să dovedești că le ai ca s-o poți vizita, precum și privirile suspicioase ale funcționarilor de la pașapoarte îți induceau un sentiment adânc de inferioritate, un fel de "tu-nu-ai-dreptul”!

Când, după ‘90 am reușit să trăiesc pentru o mai lungă perioadă de timp în Franța, am înțeles că sentimentele/gândurile/complexele oamenilor sunt similare. M-am trezit răspunzând întrebărilor străinilor referitoare la apartenența mea, că sunt "cetățean european", cu mult înainte ca România să intre legal în Uniunea Europeană. Mă simțeam egală cu oricare din naționalitățile deja europene, uman și cultural vorbind. 

În 2022, când nu mai credeam că lumea europeană mai poate traversa o perioadă de amenințări cu un război născut din orgoliu, minciună, completă lipsă de educație și cultură, privesc Europa cu mai multă speranță și dorință de a rămâne leagănul civilizației decât înainte de ’89. Singurul lucru care salvează o națiune de la dispariție e cultura ei. Avem nevoie azi, în secolul XXI de mai multă investiție în educație decât în secolele trecute, fiindcă istoria ne arată ce dezastre pot produce oamenii când renunță la gândirea liberă, la cunoașterea trecutului și la înțelegerea marilor erori. Să nu repetăm un nou Holocaust, un nou Holodomor stă în puterea fiecăruia dintre noi, prin lectură și dialog cu cei mai tineri. La mulți ani în pace, Europa!

Adriana Moca
Manager proiect Clasa Vie - Asociația Vis-a-Vis

M-am întrebat tot timpul ce pot face ca adult și cred că m-am hotărât: vreau să devin medic. A fi medic este cea mai necesară și mai nobilă profesie, ca un înger pe Pământ. Sunt gata să ajut oamenii, să fac față suferințelor bolnavilor, cu care mă voi confrunta tot timpul, să le arăt compasiune și umanitate. 

Dintotdeauna am considerat corpul omenesc un mister care trebuie deslușit. Înțeleg și responsabilitatea acestei profesii, însă voi depune toate eforturile pentru a mă dezvolta în această direcție. Comunic ușor cu cei din jur, sunt empatică, sunt curioasă, ambițioasă și răbdătoare. Sunt rezistentă atât fizic, cât și psihic. Cred că toate aceste calități îmi sunt folositoare în practicarea acestei meserii. Nu mă sperie studiul îndelungat, nopțile pierdute ori epuizarea pe care probabil o voi simți, știu că am resurse puternice pentru a face față provocărilor. Succesul depinde și de încrederea pe care o avem în noi înșine. 
Ideea de a deveni medic mi-a venit citind cartea “Bunicuța hoțomană”, de David Williams. Știu, nu despre asta e vorba în carte, dar asta mi-a declanșat mie dorința. Deși e o carte amuzantă, eu am fost atrasă de partea tristă, în care bunica îi spune cu lacrimi în ochi nepotului ei că nu va mai trăi mult, din cauza bolii de care suferă și care s-a agravat. M-am gândit brusc la bunica mea dragă și la suferința provocată de dispariția ei înainte de vreme. Dacă aș depista la timp cât mai multe boli, bunicii vor petrece mai mult timp prețios cu nepoții lor și vor lăsa mai multe amintiri frumoase. Timpul petrecut cu bunicii este cel mai plăcut. Când le asculți poveștile, cu vocea lor caldă, te simți ca și când nimic rău nu ți s-ar putea întâmpla. Sentimentul acesta de siguranță pe care ni-l oferă bunicii noștri trebuie recompensat, iar eu pot să-i ajut dacă devin medic. Profesia de doctor necesită mult curaj, talent, dedicație și multă muncă. Zilnic ești înconjurat de oameni bolnavi, dar faptul că le poți acorda ajutor te va face să fii mândru că ai ales această cale. 
Drumul pe care îl parcurge un medic și sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească sunt multiple: studiul îndelungat, nopțile albe, adaptarea la situații noi, imprevizibile. Îmi place îndemnul: Ai câștigat, continuă! Ai pierdut, continuă! Dar, până voi fi medic, vreau să mă bucur de copilărie, pentru că am doar una și nu vreau să o pierd. Fiecare etapă trebuie trăită și apoi depășită. 

Mă numesc Maria-Ilinca, am 11 ani și vreau să vă mărturisesc că visez să devin scriitoare. Am acest vis de vreo doi ani deja, de când eram încă în clasele primare. Lectura este o pasiune pentru mine, o pasiune care mă face să îmi petrec timpul într-un mod plăcut și folositor în același timp. Îmi place foarte mult să citesc și deja am multe lecturi la activ. M-am documentat despre o parte dintre scriitorii români și străini și mi-a plăcut ce am citit. M-am hotărât să mă apuc și eu de scris și chiar am reușit să termin două povestiri. Am fost tare mândră de mine! Ca să scrii, trebuie să ai o cultură solidă, talent, inspirație și să depui multă muncă.
Îmi plac mult S.F.-urile, povestirile horror și, în general, cărțile de acțiune. În schimb, detest, fără supărare, cărțile siropoase. Am câțiva scriitori preferați: Agatha Christie, J. K. Rowling, Antoine de Saint-Exupery și alții. Mie, acești scriitori mi-au dat curajul de a scrie, de a încerca să-mi aștern pe hârtie gândurile și ideile.
Cât despre meseria pe care mi-o voi alege, nu știu ce să spun. Cred că este cam devreme și mai am ceva timp până să iau o hotărâre în acest sens. Cred că aș putea deveni inginer, la fel ca părinții mei, sau poate mă voi îndrepta spre un alt domeniu. Consider că acum este important să mă concentrez pe învățat, pe lectură și pe alte activități care să mă ajute pe viitor. Orice meserie este frumoasă, dacă o faci cu plăcere, de drag. Atunci munca ți se va părea mai ușoară și vei merge la serviciu cu plăcere. Părerea mea este că trebuie să ne ascultăm și să ne urmăm visurile.