Copy
Share
Forward
Share

 

LAUREAȚII PREMIILOR AFCN 2021
 

A 7-a ediție a Galei Premiilor AFCN și-a anunțat luni seara câștigătorii, în cadrul unei ceremonii care s-a bucurat de prezența ministrului culturii, domnul Lucian Romașcanu.

„Mă bucur să fiu aici pentru că AFCN este un instrument foarte important în echipa Ministerului Culturii și pot să vă spun că sectorul cultural independent are în mine un partener de dialog, sper eficient. AFCN își înțelege pe deplin menirea și merită toate felicitările noastre!" a precizat dl. Romașcanu în intervenția sa. „Salut prezența unui sponsor la acest eveniment, pentru că în ecosistemul culturii instituția sponsorului este foarte importantă și vreau să le mulțumesc celor care susțin domeniul cultural și pe ceilalți îi îndemn să le urmeze exemplul.” a mai adăugat ministrul culturii.

Adela Greceanu și Matei Martin, gazdele serii, au conturat pentru participanții la eveniment repere ale celor 41 de propuneri nominalizate. Cei prezenți în sală au putut să îi aplaude pe autorii proiectelor și au avut astfel ocazia să descopere abordări originale și demersuri creative care și-au găsit drumul în 2021, în condițiile pandemiei, către publicul de toate vârstele.

Câștigătorii celor zece premii în cadrul Galei AFCN 2021 sunt:

  • ASOCIAȚIA TEATRUL.RO – Premiul pentru REZISTENȚĂ PRIN CULTURĂ
  • ASOCIAȚIA AMURAL BRAȘOV cu proiectul „Brașov Underground Museum” – Premiul pentru ACTIVARE CULTURALĂ ÎN (RELȚIE CU) SPAȚIUL PUBLIC
  • ASOCIAȚIA QOLONY cu proiectul „Fusion Artist In Residency” – Premiul pentru ACTIVARE INTERDISCIPLINARĂ
  • ASOCIAȚIA POSTMODERNISM MUSEUM cu proiectul „15 retrospective digitale ale artei contemporane românești 1990-2020” – Premiul pentru COMUNICARE ȘI MEDIERE CULTURALĂ
  • ASOCIAȚIA Q-ARTS cu proiectul „Muzeul Abandonului. Muzeu forum digital și participativ” – Premiul pentru INCLUZIUNE SOCIALĂ ȘI DIALOG INTERCULTURAL
  • ASOCIAȚIA VÁRÓTEREM PROJEKT cu proiectul „Pe patru roți”, ediția a II-a – Premiul pentru ADRESAREA CĂTRE PUBLICUL TÂNĂR CU ACCES LIMITAT LA CULTURĂ
  • ASOCIAȚIA SOLIDART cu proiectul „Homo Videns” - TURNUL #următorulnivel – Premiul pentru SOLUȚII INOVATOARE ÎN PROMOVAREA PATRIMONIULUI
  • ASOCIAȚIA MONUMENTUM cu proiectul „Salvând cultura celuilalt” - Premiul pentru ACTIVAREA PATRIMONIULUI IMATERIAL
  • ASOCIAȚIA SFERA TIMIȘOAREI cu proiectul „eLibrăria - Lecția de română” – Premiul pentru PROMOVAREA CULTURII SCRISE
  • FUNDAȚIA ART ENCOUNTERS cu proiectul „Bienala Art Encounters 2021” – Premiul pentru COOPERARE CULTURALĂ INTERNAȚIONALĂ
Întreaga seară s-a desfășurat într-o atmosferă plină de energie și a creat, ca de fiecare dată, ocazia (re)întâlnirilor între artiști, manageri culturali, reprezentanți ai instituțiilor publice, jurnaliști, studenți, iubitori și susținători ai culturii contemporane.

Înregistrarea Galei premiilor AFCN 2021 este disponibilă online.

Felicitări premianților și succes tuturor în realizarea de noi proiecte culturale!
_______________________________________________________________
Pentru informații suplimentare sau imagini ne puteți contacta pe comunicare@afcn.ro sau telefonic la 0218933150
Copyright © Administrația Fondului Cultural Național






This email was sent to <<Email Address>>
why did I get this?    unsubscribe from this list    update subscription preferences
AFCN · Str. Barbu Delavrancea nr. 57 · Sector 1 · Bucharest 011354 · Romania

Email Marketing Powered by Mailchimp