Copy
De 32 de ani alături de consumatorii români

31 august 2022

Asociația Pro Consumatori (APC) organizație de utilitate publică din anul 2005, membră în Organizația Europeană a Consumatorilor (BEUC) din anul 2005, cu activitate neîntreruptă de peste 32 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor, lansează Campania națională de informare și educare a consumatorilor “Rechizite sigure pentru copiii noștri!”. Având în vedere faptul că Asociația Pro Consumatori nu este finanțată de Guvernul României, cu toate că ar avea acest drept prin prisma statutului de utilitate publică, statut acordat APC-ului de Guvernul României prin HG nr. 1106/2005, deci nu i se pun la dispoziție resurse financiare pentru a testa produse nealimentare, Asociația Pro Consumatori își exercită pe această cale funcția de avertizor public și solicită Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor să răspundă prin intermediul unui comunicat de presă la următoarele solicitări:

  1. Este cunoscut faptul că ANPC dispune de laboratoare așa cum reiese și din organigrama instituției unde există Direcția Generală Laboratoare LAREX. Vă solicităm să furnizați opiniei publice rezultatele analizelor de laborator realizate pe rechizite școlare fabricate din materiale plastice, în vederea asigurării părinților că acestea sunt sigure pentru utilizare din punctul de vedere al absenței celor 4 tipuri de ftalați (ftalatul de bis (2-etilhexil) (DEHP), ftalatul de dibutil (DBP), ftalatul de butil și de benzil (BBP) și ftalatul de diizobutil (DIBP).

  2. Vă solicităm să faceți cunoscut opiniei publice rezultatele analizelor de laborator realizate pe rechizite școlare din categoria pixuri/stilouri care sunt confecționate din aliaje pe bază de nichel.

  3. Câte alerte a transmis în ultimii 5 ani Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor cu privire la rechizite școlare periculoase pentru copii din punctul de vedere al riscurilor de natură chimică?

  4. Câte informări publice a realizat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în ultimii 5 ani cu privire la identificarea la comercializare pe teritoriul național a unor rechizite școlare periculoase notificate în cadrul Safety Gate de țări membre ale Uniunii Europene?

  5. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor să facă cunoscut opiniei publice măsurile administrative luate în ultimii 5 ani cu privire la rechizitele școlare periculoase identificate în anumite spații de comercializare.

Facem cunoscut opiniei publice că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a fost desemnată de Guvernul României în anul 2005 să reprezinte țara noastră în cadrul sistemului UE de alertă rapidă pentru produse nealimentare periculoase cunoscut sub denumirea de Safety Gate. Acest sistem le permite autorităților naționale din cele 27 de  țări membre UEplus Islanda, Liechtenstein și Norvegia, care răspund de siguranța produselor în țările din cadrul pieței unice, să facă schimb rapid de informații cu privire la măsurile luate împotriva produselor nealimentare periculoase.

În fiecare zi, autoritățile naționale din țările membre UE responsabile de siguranța produselor trimit alerte către sistemul „Safety Gate”. Alertele conțin informații despre tipurile de produse identificate ca fiind periculoase și o descriere a riscului și a măsurilor luate de operatorul economic sau impuse de autoritatea competentă. Celelalte autorități urmăresc alertele și iau propriile măsuri în cazul în care constată că produsul vizat este comercializat și pe piețele lor naționale. Celelalte țări au obligația de a urmări aceste informații și, dacă descoperă că același produs există și pe piețele lor, trebuie să trimită o notificare către sistemul „Safety Gate”.

În timp ce românii sunt otrăviți zilnic cu pesticide, ftalați, benzen, bisfenol A, metale grele (plumb, cadmiu, nichel, crom) și alte substanțe chimice, binomul din Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor alcătuit din Paul Anghel, șeful comisarilor, Horia Constantinescu, președinte ANPC, postează pe conturile personale de Facebook filmulețe cu goange, ustensile de bucătărie ruginite, mâncare uitată prin frigidere etc, spre încântarea și deliciul celor care le urmăresc postările și care nu au înțeles că astfel de acțiuni de control sunt specifice perioadei interbelice! Ba mai mult, cei doi corifei ai protecției consumatorilor și-au creat și un podcast de divertisment, nicidecum un instrument pentru informarea și educarea consumatorilor! ANPC ar trebui să facă analize ale produselor nealimentare și să dispună retragerea produselor periculoase de la comercializare, așa cum fac autoritățile din alte state membre UE, lucru care poate fi constatat de oricine are curiozitatea să verifice alertele de pe platforma Safety Gate – Sistemul UE de alertă rapidă pentru produse alimentare periculoase. https://ec.europa.eu/safety-gate-alerts/screen/webReport/alertDetail/10006568

 

Programul Consumer Law Ready 2020 Romania

Programul Consumer Law Ready 2020 Romania

11 decembrie 2020
Proiectul BRIGHT a fost lansat!

Proiectul BRIGHT a fost lansat!

28 noiembrie 2020
pag_apaConsumer Law ReadyECC-Net-Travel-App

-->

29 martie 2020
Donați pentru APC!

Donați pentru APC!

23 ianuarie 2020
ECC-Net-Travel-AppConsumer Law Ready

 

Share
+1
Forward
Conf. Univ. Dr.
Costel Stanciu
Președinte al APC

 

dezabonează-mă
Copyright © *2018* APC,
toate drepturile rezervate.

 
Asociația Pro Consumatori
Tel.: 021 311 02 43

office@apc-romania.ro

actualizează-ți opțiunile abonării
 
Facebook
Facebook
Google Plus
Google Plus
Website
Website






This email was sent to <<Email Address>>
why did I get this?    unsubscribe from this list    update subscription preferences
APC Romania · S. Sanatescu 44, et. 1, ap. 2, Sector 1 · Bucharest 011478 · Romania

Email Marketing Powered by Mailchimp