Copy
Share
Forward
Share

 

PREMIILE AFCN 2021
 

​Aflate la a 7-a ediție, Premiile AFCN au demarat pe 15 ianuarie 2022, pe o structură puțin diferită. Elementul de noutate îl reprezintă nominalizarea pe baza înscrierilor voluntare, transmise de către organizațiile neguvernamentale care au derulat proiecte culturale co-finanțate de AFCN, încheiate cu succes și decontate în 2021 – anuale și/sau multianuale. 

​Până la data limită, au fost înscrise 53 de proiecte, fiecare proiect putând fi încadrat la maximum două categorii de premiere. Juriul a fost compus din 7 membri, dintre care 6 sunt reprezentanți ai premianților din anul anterior, și un invitat. Au răspuns apelului de a face parte din juriu: Josef Bartha (Fundația ArtEast), Robert Bălan (Asociația Art No More), Irina Gâdiuță (Asociația O2G), Cristina Modreanu (Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului – ARPAS), Victor Olăhuț (Asociația Cultura’n Șură), Alin Rotariu (Asociația Simultan) și Cristina Toma (Muzeul Cărții și Hărților Vechi), invitată conform regulamentului. ​Fiecare membru al juriului a putut face maximum 5 nominalizări dintre proiectele înscrise. Nominalizările la categoria „Rezistență prin cultură” au fost făcute pe baza propunerilor membrilor juriului, din lista organizațiilor eligibile care au derulat proiecte cu finanțare AFCN în 2021, care activează de cel puțin 10 ani.

​„Ne bucurăm să anunțăm nominalizările la cele zece categorii de premii, care păstrează și anul acesta caracterul transdisciplinar. După doi ani de Pandemie aceste proiecte reprezintă o performanță de anduranță și reziliență, și o demonstrație a resurselor creative pe care artiștii și operatorii culturali le aduc societății” a precizat Irina Cios, directoarea AFCN.

​Caracterul transdisciplinar al premiilor pune în relație intervenția creativă în spațiul public, susținerea demersului participativ, explorarea noilor medii de creație, dezvoltarea de audiențe noi, activarea patrimoniului, promovarea culturii scrise și dialogul cultural internațional. Lista proiectelor și organizațiilor nominalizate este accesibilă la https://www.afcn.ro/media/Nominalizari%20la%20Premiile%20AFCN%202021.pdf.

Vă invităm să vă treceți în agenda data de 16 mai 2022, dată la care va avea loc la București Gala de premiere. Felicitări tuturor nominalizaților și așteptăm cu mare emoție revederea!

_______________________________________________________________Pentru informații suplimentare sau imagini ne puteți contacta pe comunicare@afcn.ro sau telefonic la 0218933150.

Copyright © Administrația Fondului Cultural Național






This email was sent to <<Email Address>>
why did I get this?    unsubscribe from this list    update subscription preferences
AFCN · Str. Barbu Delavrancea nr. 57 · Sector 1 · Bucharest 011354 · Romania

Email Marketing Powered by Mailchimp