Copy
De la DoR  🐐  |    Citește în browser

15 minute cu care să-ți începi ziua

– 4 noiembrie 2020 –

Nicoleta Rădăcină
nicole@decatorevista.ro

Concentrat într-un shot: meme-urile sunt o formă de exprimare publică, rețete de toamnă și un top concentrat cu povești vindecătoare.

Alegerile prezindențiale din SUA


Nu știm cine va fi președintele SUA. Poate vom afla azi, sau poate abia peste câteva zile.

CE ȘTIM LA 6:05 AM:
  • Că povestea alegerilor nu se scrie după sondaje. Biden era cotat cu 9/10 șanse și sondajele îl dădeau câștigătorul probabil (cu marje mici) în Florida, Carolina de Nord, chiar și Georgia, ceea ce i-ar fi asigurat președinția. Cu urnele închise, dar nu toate voturile numărate, Trump conduce în toate. Biden conduce în alte state importante, cum ar fi Arizona.
     
  • Că va fi probabil scrutinul american cu cea mai mare prezență din ultimul secol.
     
  • Că până acum alegerile au fost lipsite de incidente majore, deși americanii păreau pregătiți pentru orice. 2020 e un an record pentru vânzările de arme; peste 5 milioane și-au luat o armă pentru prima dată. Vom auzi multe discuții despre cum se fac sondajele politice și ce relevanță au când rata de răspuns nu trece de 2-3% și, spun unii experți, n-au fost actualizate pentru cum trăim azi. 
     
  • Că republicanii moderați care sperau să-și ia înapoi partidul după o eră Trump vor trebui să mai aștepte. Indiferent de rezultatul final, ideologia lui Trump prinde.
     
  • Camera Reprezentaților, unde se votează odată la doi ani, va rămâne cel mai probabil majoritar democrată.
     
  • Senatul era majoritar republican; democrații au nevoie să câștige patru curse ca să-l preia.
DE CE NU ȘTIM MAI MULTE: Faptul că fiecare stat alege ce să numere mai întâi (voturile anticipate sau cele din ziua oficială), plus numărul record de voturi date devreme (pe viu sau prin poștă), plus 2020-an-ciudat creează, cum spune sociologul Barbu Mateescu posibilitatea unor miraje: de la o oră la alta, de la un stat la altul, e posibil să ai alt câștigător. „

Mare atenție la posibilitatea unui miraj strategic”, scrie Barbu. „Georgia sau Florida vor da rezultatele devreme. Să zicem că același candidat câștigă în amândouă. Ei bine, restul statelor-cheie pot merge ca ele... sau total contrar.”

CE SĂ URMĂREȘTI: Stai cu ochii pe actualizările în timp real de la FiveThirtyEight sau The New York Times
 

Până se trezește lumea

Sunt pisicile reginele internetului? Care e faza cu meme-urile? Și de ce vedem tot mai multe capre pe internet? Sunt câteva întrebări cu care s-a delectat colega mea Oana Filip în concediu, lipită de Memes to Movements, cartea expertei în tehnologie An Xiao Mina, care analizează drumul de la realitate la simbolistica meme-urilor și pop culture.

Am rugat-o pe Oana să ne povestească cu ce-a rămas.

Teoria lui An Xiao Mina despre suveranitatea pisicilor pe internet este următoarea: Să ai un câine e un act public: îl scoți la plimbare și tot blocul știe că ai un cățel. Să ai o pisică e o chestie privată: mâța nu stă decât în casă. Plus că media tradițională e plină de câini celebri, de la Lassie la Scooby Doo la Colț Alb (sau autohtonii Azorel sau Zdreanță).

Așa s-a creat impresia că mulți au câini și puțini, pisici. Odată cu internetul, oamenii au început să-și documenteze mai des viața și s-o pună online, unde au văzut că există mult mai mulți oameni care le împărtășesc pasiunea pentru ghemotoacele mieunătoare. 

Impresia unui grup că părerile nu îi sunt împărtășite de ceilalți se numește „ignoranță pluralistă” și internetul a transformat-o într-un fenomen tot mai rar. E imposibil să nu găsești pe internet o gașcă care să-ți valideze credințele sau comportamentul. Așa că, fără să ne dăm seama, am căzut în capcana de a crede că sunt mai multe pisici decât câini pe internet. Nu sunt. 

***

Se pare că termenul „meme” a apărut prima oară în 1976, în cartea Gena Egoistă a lui Richard Dawkins, unde desemna o informație culturală cu potențial de răspândire. Azi, meme-urile sunt asociate cu internetul, dar sunt de multe feluri.

Ce face ca „Success Kid”, fotografia unui copil la plajă, să fie o memă și nu doar o fotografie foarte populară este că circulă independent de creatorul ei, este dublată, imitată și transformată cu intenție de tot mai mulți utilizatori, păstrând anumite caracteristici comune (toate reprezentările lui Success Kid trimit la ideea de succes, spre exemplu, chiar dacă unele o fac în mod ironic). 

***

Meme-urile marchează o schimbare – de la un consum media static la unul dinamic, în care consumi, dar și produci o chestie de consumat pentru altcineva. Poți să te gândești și la Make America Great Again (MAGA), sloganul cu care a câștigat Trump în 2016, ca la un meme. Este o frază memorabilă, dar și foarte vagă, așa că e ușor să proiectezi pe ea orice dorești. 

Abilitatea meme-urilor de a oferi imaginilor un simbolism puternic este cea mai mare putere a lor, dar și cea mai mare slăbiciune. Pentru că orice subiect poate deveni un meme, pentru oricine. (Gândește-te la imaginea lui Alan Kurdi, băiatul de trei ani care a murit înecat după ce părinții lui, refugiați din Siria, au încercat să traverseze Marea Mediterană. Fotografia lui a stârnit reacții și reinterpretări, inițial din partea taberei ce susține primirea refugiaților, dar apoi și din partea celor care cer închiderea granițelor.)

***

Dacă pisicile și câinii sunt animalele cel mai des întâlnite în orașele mari, din spațiul cultural vestic, caprele sunt mult mai comune în mediile rurale, atât în Europa și America de Nord, cât și în Africa, Asia Centrală sau America de Sud.

Ele au ajuns vedete în spațiul virtual odată ce oamenii din rural au avut tot mai mult acces la internet, așa că au putut să participe la marea conversație online. Cum eu o să postez un Story cu pisica mea făcând tumbe pentru că mi se pare adorabil, așa un fermier va posta un Story despre ce behăit drăguț a mai scos o capră din turmă. Și de-acolo se rostogolește prin imitație, simbolistică și amuzament.

Ce să ne așteptăm de la meme-uri în viitor? An Xiao ne sfătuiește să ne pregătim și să contribuim la un internet și mai divers, care să reflecte varietatea de experiențe (și animale adorabile) de pe internet.
 
Susține munca noastră


Actualizator

REGULILE SANITARE par să ne ferească și de gripă, și de alte boli infecțioase. În ultima săptămână din octombrie s-au înregistrat cu 44% mai puține cazuri de infecții respiratorii față de anul trecut în aceeași perioadă. Sezonul este încă la început, însă ce s-a întâmplat în Emisfera Sudică, unde nu a mai existat practic un sezon gripal, e încurajator.

VACCIN, LA PRIMĂVARĂ. România va primi 10 milioane de doze de vaccin abia la primăvară, a declarat ieri președintele Klaus Iohannis. Între timp, trebuie construită infrastructura pentru transport, depozitare și vaccinare (prioritate vor avea cadrele medicale şi cei din grupele de risc). Nu va fi nimeni obligat să se vaccineze, însă vom avea campanii de informare menite să combată știrile false pe subiect.

CAZURI. Ieri s-au raportat 7.733 de cazuri noi de COVID-19 din 30.336 de teste prelucrate și 974 de pacienți COVID la ATI. Asta în contextul în care avem doar 1.200 de paturi ATI pentru cazuri grave de COVID-19 în toată țara (cu o posibilă extensie până la 1.500), o capacitate de testare de 50.000 de teste pe zi, pe care nu o folosim la maximum, și certitudinea că orice nouă restricție va avea efect abia după vreo două-trei săptămâni. 

CARANTINA DĂ TÂRCOALE. Mai multe localități din Sălaj și Gherla din județul Cluj intră în carantină. Primarul Timișoarei, oraș care se apropie de rata de 6 îmbolnăviri la mia de locuitori, se așteaptă la carantinarea orașului și a zonei metropolitane. 

PANDEMIA POLITIZATĂ. Răzvan Cherecheș, profesor de Sănătate Publică, spune într-un interviu PressOne că sunt imorale candidaturile la parlamentare ale lui Alexandru Rafila, microbiolog și reprezentant al României în Organizația Mondială a Sănătății, și Adrian Streinu-Cercel, specialist în boli infecțioase și manager al Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, în plină criză, pentru că pun sub semnul întrebării credibilitatea întregii comunități științifice.

„Nu am nicio îndoială că asta va ajunge să coste. Gândiți-vă dacă numai 10% din populație va avea rețineri în a purta masca și va spune «OK, totul e politică, e despre un partid sau altul». Și chiar nu contează în ce partid au intrat.”

ÎNTREȚINE FAȚADA. Ieri a fost adoptată o lege care obligă proprietarii de clădiri (instituţii publice, persoane fizice sau juridice) să întrețină și să repare fațadele locuințelor și împrejurimilor periodic. Dacă asta nu se întâmplă, o poate face primăria, însă pe cheltuiala proprietarilor notificați (abia aștept să văd asta în practică).

LIBRĂRIILE RĂMÂN DESCHISE în Belgia, deși țara e într-o carantină parțială de luni și barurile, restaurantele și magazinele cu produse care nu sunt esențiale s-au închis. În ideea că lectura și bricolajul ajută la menținerea sănătății psihice, magazinele de bricolaj și librăriile vor primi clienți.

VIENA. Cinci oameni au murit și aproape 20 au fost răniți luni noapte în atacul armat din centrul plin de oameni care se bucurau de ultima seară înainte de carantină. Unul dintre atacatori, condamnat în trecut pentru implicarea într-o organizație teroristă, a fost ucis de poliție. Forțele de ordine au reținut oameni, dar caută în continuare suspecți și analizează peste 20.000 de înregistrări video trimise de trecători.

Legislația deținerii de arme e permisivă în Austria. Cu aproximativ 30 de arme de foc la o sută de locuitori, e pe locul 12 în lume (unde conduce SUA), potrivit Small Arms Survey

KABUL A FOST ATACAT în aceeași zi, într-un atentat revendicat de Statul Islamic, care a provocat 35 de morți și aproximativ 50 de răniți, majoritatea studenți. Atacatorii au fost uciși după câteva ore, iar preşedinţia afgană a declarat ieri doliu naţional.
 

  Topul Concentrat al poveștilor DoR

Suntem în campanie de dublare a comunității de abonați și premisa de la care pornim e că poveștile DoR vindecă. E realitatea care m-a adus și pe mine în echipă acum aproape trei ani, așa că iată topul meu personal din ultimii cinci ani. P.S. Dacă n-ai timp să le citești acum, salvează-le în Pocket pentru momentul ăla când ai citi ceva și nu știi ce.

  1. Un USR-ist și un PSD-ist sunt prieteni de-o viață, chiar dacă au ales căi diferite, personal și profesional. Uite ce ne spune asta despre prietenia dintre doi bărbați.
     
  2. Reporterul Oana Sandu s-a întrebat dacă ea ar fi putut naște altfel – mai bine. Așa a ajuns să intervieveze mame, medici, moașe, pregătindu-se, parcă, de nașterea pe care ar fi putut s-o aibă. Plan de naștere, un text esențial despre sistemul medical.
     
  3. Generația rătăcită. O serie de portrete anti-generalizare ale unor tineri crescuți în noul mileniu, despre care statisticile spun că stau prea mult cu nasul în telefon, că nu rezistă mai mult de șase luni la un job, că aduc declinul civilizației.
     
  4. Scuipatul lui Apollo. O poveste despre lejeritatea cu care jignim și umilim femeile, pe stradă, dar și în Parlament. 
     
  5. Cum spui o poveste despre iubire și speranță când subiectul principal este viața victimelor traficului de persoane, care locuiesc într-un adăpost? Află în Apropiere
Dacă ai și tu un top personal sau ai descoperit prin Concentrat o poveste DoR care te-a ajutat sau inspirat, e un moment bun să ne spui asta cumpărând un abonament lunar recurent de 15 lei sau unul anual de 150
 

Omnivor de toamnă: dovleac și gutui

de Cătălina Penciu
O lună de-acum încolo o să tot vezi dovleci și gutui prin piețe (știm, e o reticență istorică legată de cum face gutuia „gura pungă”, dar merită). De ce să nu încercăm niște experimente în bucătărie?

Începem cu dovlecii.  Și terminăm cu gutuile care, ca toate lucrurile grele din viața asta, păstrează recompense cu duiumul pentru toți curajoșii care trec de puf și cotor și ajung la gust (da, rețetele de friptură și fructe sunt musai de pus pe listă). Cătălina Penciu colaborează cu DoR și spune povești (mai ales vizuale) despre mâncare. O găsești aici
 

Educație financiară în 21 de pași

ZIUA 2: Care e relația mea cu banii?

Majoritatea informațiilor pe care le avem despre bani și puterea lor sunt dobândite în copilărie și nu reverberează chiar optimism. Dacă folosim lentila de mindfulness însă, conștientizăm că banii nu sunt buni sau răi, sunt doar bani. Explorează atașamentul pe care îl ai față de ei printr-un exercițiu:

Respiră adânc abdominal, de cinci-șase ori, apoi răspunde în scris la următoarele întrebări: Ce informații despre bani am primit în familie? Care dintre ele sunt fapte concrete și care simple ficțiuni? Care sunt emoțiile pe care le asociam cel mai des cu banii, în copilărie? Care au fost momentele de succes sau eșec financiar din viața părinților mei? Explorează mai multe aici

P.S. Link-ul duce înspre Școala de Bani a BCR. Ca să accesezi conținutul, trebuie să-ți faci cont gratuit și să alegi cursul Mindfulness financiar. Dacă nu știi despre ce e vorba, am anunțat programul aici

Dozele pentru restul zilei


  Dimineață
Dacă te întrebi ce mai fac adolescenții din ziua de azi, citește revista Gen, un proiect editorial proaspăt, care a apărut ieri online și e păstorit de ONG-ul Forum Apulum. 

  Prânz
O pauză de recunoștință pentru toate bătăile de cap rezolvate de tehnologie: cum nu știai unde să cauți melodii după ce le ascultai, cum nu puteai să împarți nota de plată dacă toți aveați card, cât ne lua să tastăm fără mii de typos înainte de autocorrect

  Seară
Matt Berninger e solistul The National, iar albumul lui solo Serpentine Prison e un pahar de vin roșu pe o terasă înfrigurată. Începe cu Distant Axis și One More Second (toarnă și niște Perfect Simplu de la Domeniile Catleya).
 

Ți-a plăcut Concentrat? Dă forward către un prieten. Ți-a trimis cineva? Abonează-te aici.

 

M-au corectat și verificat Irina Tacu și Oana Sandu. De la 4AM l-am avut alături pe editorul DoR, Cristian Lupșa. Design de Alex Munteanu (Namogo)
 

  Cum arată fișa postului de lider, categoria lucrurilor pe care nu le învățăm la școală. 
 

Copyright © 2020 Asociația Media DoR.
Strada Corbeni Nr. 6,
București, Romania
Unsubscribe