Copy
View this email in your browser

Tot ce a fost mai important în social media în octombrie 2020

Am revenit după o perioadă de absență motivată de contextul actual. Mi-am propus să reiau newsletter-ul lunar cu noutăți din social media într-un format ușor comprimat pe care îl voi rafina în lunile ce urmează. Sper să rămâi alături de mine și de cei 3.000 de abonați.

IMPORTANT: Nu uita să treci la Contacte adresa acestui newsletter, pentru a te asigura că mesajul ajunge în Inbox și nu în Junk. Ține cont că Gmail nu afișează întregul newsletter în corpul e-mail-ului. La un moment dat, apare scris [Message clipped] și link-ul View entire message. Click pe link pentru a vizualiza newsletter-ul până la capăt.

Mulțumesc,

Cristian Manafu

PROMO
Influencer Marketing Conference 2020
Cel mai important eveniment dedicat influencerilor a revenit cu o ediție exclusiv online, pe 10 noiembrie 2020, sub forma unei transmisiuni live de pe o scenă amenajată ca un studio TV. La eveniment au participat brand-uri renumite, agenții, creatori de conținut și furnizori de servicii, care au nevoie de noi tactici pentru a-și adapta strategiile la provocările actuale ale pieței. Puteți urmări înregistrarea aici.
MUST WATCH
Volvo - A Million More
Când spui Volvo, te gândești în primul rând la siguranță. De altfel, una dintre cele mai recente campanii ale brand-ului ne duce înapoi în timp pe vremea când centura de siguranță era considerată o „idee îngrozitoare”. Cam cum pare pentru mulți acum sistemul de limitare a vitezei.
CREATIVITY
Samsung - L’Eau De Laundry
Cum promovezi un produs prictisitor astăzi? Să zicem o mașină de spălat. Inventezi un parfum cu miros de rufe curate, pe care îl pui într-o sticluță ce seamănă cu o mașină de spălat și îl oferi tuturor celor care cumpără un model Samsung Ecobubble.
NEW SOCIAL MEDIA
Handshake
Handshake este o platformă care oferă job-uri studenților. Startup-ul de networking și recrutare se bucură de un mare succes astăzi, după ce a pariat pe o parte frecvent neglijată a pieței muncii: studentul aflat în căutarea primului loc de muncă real. Handshake a încheiat un parteneriat cu peste 1.000 de colegii și universități pentru a ajuta 17 milioane de studenți să își găsească un loc de muncă. 

Social Media News

Este posibil ca unele dintre articolele de mai jos să ceară înregistrarea gratuită pe site înainte de a putea fi citite.

Facebook - Cea mai importantă veste a lunii a fost pentru unii lansarea Facebook Dating în România și în alte țări, la un an după debutul din US. Pentru alții, vestea bună a fost lansarea serviciului de gaming în cloud. Când va fi lansată pentru toată lumea, și secțiunea 'Neighborhoods' va fi o veste bună, pentru că va oferi comunităților spații dedicate (niște grupuri mai șmechere).

LinkedIn - Rețeaua are acum la nivel mondial 722 milioane de utilizatori, în creștere cu 47 de milioane față de luna ianuarie. Recent a lansat un nou instrument (în Beta încă)  prin care vrea să ajute oamenii să își găsească un job, făcând legătura directă între aptitudinile utilizatorilor și locurile de muncă disponibile în rețea. Și a dat publicității lista cu cele mai bune 10 job-uri în 2020.

WhatsApp - Aplicația ne lasă în sfârșit să punem pe mute pe viață conversațiile enervante și să ne punem noi wallpapers. Pe conturile de business a deschis chat-ul între companii și clienți și se pregătește să concureze cu Zoom, printr-o soluție similară de desktop. Și poate cel mai important update din ultima lună este opțiunea de a șterge automat o poză, un video sau un gif după ce a fost vizualizată de destinatar.

Instagram - În UK, Instagram va face schimbări pe platformă pentru a se asigura că influencerii vor marca ca publicitate postările plătite. În același timp, lasă brand-urile să publice status-uri cu limită de vârstă și se concentrează mult pe pe zona de e-commerce, aducând opțiunile de shopping și în IGTV și Reels. Nu în ultimul rând, a mărit durata pentru Live-uri de la o oră la patru ore.

 

VIRAL
Nathan Apodaca - Dreams
Clipul video care a făcut senzație în ultima lună vine de pe TikTok și a fost creat de un tip de vreo 40 de ani, care își bea sucul preferat și cântă piesa Dreams a celor de la Fleetwood Mac în timp ce se dă pe skateboard. Clipul a atins peste 17 milioane de vizualizări în primele zile și a fost preluat de TikTok pentru o reclamă.
PROMO
„La bani mărunți”, podcast de inteligență financiară by BCR
BCR a lansat un nou program educativ, ce vine în completarea platformelor Școala de Bani și Școala de Business, sub forma unui podcast. „La bani mărunți” este un podcast de inteligență financiară, cu informații interesante și utile într-un format ușor de accesat și...ascultat. Primele trei episoade pot fi deja ascultate pe unele dintre cele mai populare platforme de podcasting. Descoperiți un podcast serios, dar savuros aici.
MUST WATCH
Uber Eats - Showdown
Fanii producțiilor SF au probabil periodic discuții de genul „Care e mai tare: Star Trek sau Star Wars?”. Altfel nu știu ce ar fi motivat Uber Eats să creeze o serie de spoturi în care se înfruntă în comenzi online Mark Hamill, aka Luke Skywalker și Sir Patrick Stewart, aka Jean-Luc Picard.
CREATIVITY
RepresentUs - Dictators
În preajma alegerilor din US, o organizație independentă a vrut să atragă atenția asupra importanței mersului la vot prin două clipuri create prin tehnologia deepfake, ce îi aveau ca protagoniști pe Kim Jong-Un și Vladimir Putin. 
PODCAST OF THE MONTH
Facebook - Boost My Business
Facebook lansează podcast-ul „Boost My Business”, care va include interviuri cu diverși lideri din afaceri și antreprenori, cu informații, oportunități și sfaturi despre cum poți avea succes în social media. Podcastul este de fapt o continuare a unei emisiuni realizate de David Fischer, numită „Three-and-a-Half Degrees”. Partea bună este că puteți asculta deja episoadele mai vechi pentru a aprecia stilul de prezentare al lui Fischer și perspectivele oferite.

Interesting Reads

Este posibil ca unele dintre articolele de mai jos să ceară înregistrarea gratuită pe site înainte de a putea fi citite.

🎯 Platforma de training Demand Curve a compilat un manual online despre cum să îți construiești o audiență și să câștigi clienți pe LinkedIn. La baza materialului sunt informații obținute de la angajați LinkedIn despre cum funcționează algoritmul platformei. Acces cu parola tokyo

🔎 Se zvoneșteApple lucrează la propriul motor de căutare, după ce Departamentul de Justiție din US a lansat împotriva Google cel mai mare proces pentru practici anticoncurenţiale din ultimele două decenii. În prezent, dispozitivele Apple folosesc by default Google Search. Pentru aceaasta, Google ar plăti în fiecare an între 8 și 12 miliarde $ celor de la Apple.

🕺Chiar dacă majoritatea companiilor FMCG (85%) au avut o experiență negativă cu influencerii, aproape jumătate dintre ele vor cheltui până la 50% din bugetul de marketing pe campanii cu  influenceri când situația COVID-19 va trece, se arată într-un sondaj realizat de firma de risk management Kroll pe 900 de profesioniști în marketing care lucrează în domeniul bunurilor de larg consum. 

🌍Peste 4 miliarde de oameni din întreaga lumea folosesc în prezent rețelele de socializare în fiecare lună și aproape 2 milioane de utlizatori noi li se alătură în fiecare zi. Lumea stă acum mai mult timp pe rețelele de socializare, utilizatorul obișnuit petrecând aproximativ 15% din viața sa pe acestea. Mai multe detalii despre social media în lume găsiți în această prezentare.

VIRAL
Burger King - Order from McDonald's
Burger King este mereu pus pe șotii și e recunoscut pentru reclamele și inițiativele prin care „hărțuiește” competiția. Cea mai recentă ispravă a sa, adaptată pe mai multe piețe, este îndemnul făcut clienților săi de a cumpăra, în aceste timpuri grele, și de la alte lanțuri de fast-food sau restaurante, chiar și de la McDonald's.
PROMO
Cod de bune practici în influencer marketing
IAB România și 2Performant au lansat primul Cod de bune practici în influencer marketing din România, cu susținerea IAB Spania și a Consiliului Roman pentru Publicitate și în colaborare cu Social Smarts si Avocatoo.ro. Codul de bune practici în influencer marketing are obiectivul de a îmbunătăți credibilitatea, transparența și eficiența sectorului, ajutând industria publicitară să înțeleagă provocările și noutățile atunci când se planifică o campanie cu influenceri.
MUST WATCH
Kazakh Tourism - Very Nice!
Cetățenii și mai ales conducătorii Kazahstanului s-au cam supărat în 2006, când Sacha Baron Cohen l-a portretizat prima dată pe Borat. Acum, odată cu lansarea celui de-al doilea film cu infamul personaj, lucrurile s-au schimbat. În loc să se dezică de noua producție, Ministerul Turismului a preluat din film replica „very nice” și a folosit-o într-o campanie de promovare a Kazahstanului. 
CREATIVITY
Henri Vezina - Work From Home
Brand-ul de haine canadian Henri Vézina a lansat o serie de reclame pentru colecția sa ‘Work From Home’, în care modelele apăreau îmbrăcate pe jumătate, exact cât ai nevoie când trebuie să intri în ședințe online pe Zoom.
APP OF THE MONTH
Meco
Nu îți mai umple căsuța de e-mail cu toate newsletterele de pe lumea asta. Folosește aplicația Meco pentru a le strânge pe toate într-un singur loc. Se integrează ușor cu Gmail și îți preia automat newsletterele. Tu decizi ce vrei să lași în aplicație sau în Gmail.
EXCLUSIVE CONTENT
Sorana Savu este un profesionist recunoscut în comunicare și relații publice, cu o experiență de peste 20 de ani. Foarte atentă la tendințe și schimbările din viața companiilor, Sorana face o analiză extinsă a domeniului evenimentelor. 

Acest eveniment putea să fie un e-mail

Avem deja exemple răsunătoare de ”așa nu” pentru reuniunile offline din această perioadă. Și totuși, ce putem face?

În primul rând, ar trebui să ne gândim de șapte ori dacă organizarea unui eveniment offline este absolut necesară și dacă da, ce urmărim să obținem în urma evenimentului.

În al doilea rând, trebuie să ne fie clar că nu putem trata un grup de 20... 50... cu atât mai puțin 200 de oameni ca pe o clasă de școlari cu care să putem face instrucție tot timpul.. ”stați la doi metri unii de alții”, ”țineți masca pe gură și pe nas”, ”nu dați mâna cu oamenii cu care vă cunoașteți”, ”nu vă așezați mai mult de doi la masă”, ”ieșiți afară dacă vreți să dați masca jos ca să mâncați”. E ridicol. Dar, judecând după lecțiile pe care ni le-au dat evenimentele recente, asta ar trebui/ ar fi trebuit să se facă.
 
Și atunci, soluția potențială ar fi spargerea unui eveniment în mai multe evenimente mai mici, succesive.

Citește materialul integral aici.
EXCLUSIVE CONTENT
Unul dintre cei mai apreciați publicitari români și probabil cel mai cunoscut director de creație de la noi, Bogdan Naumovici răspunde în fiecare lună la întrebările comunității marcom. 

Crezi că vom putea face totul de la distanță în publicitate?
Cred că singurul lucru bun din toată povestea asta cu virusul vieții este că am descoperit că putem lucra, aproape bine merci, de acasă. Cu avantajul de care până acum se bucurau doar talking heads de la știri, respectiv că poți purta orice de la brâu în jos. Un pieptăne prin păr, cine are, puțin make up la doamne, un tricou călcat și gata, ești la birou in șort sau pijamale. 

Nu tu stat o oră în trafic, nu tu căutat isteric loc de parcare, nu tu instalat de laptop și de proiector, nimic. Join meeting și toată lumea e mai profesionistă ca niciodată. Pe bune, chiar am remarcat o eficiență crescută a întâlnirilor online, un respect al timpului celorlalți, o dispoziție spre a termina întâlnirea cu decizii clare pe care nu o remarcam în întâlnirile față în față. 

Citește răspunsul integral aici.
PRODUCT OF THE MONTH
Harley-Davidson - Serial 1 Cycle Company
Harley-Davidson a dezvăluit prototipul pentru prima sa bicicletă electrică, inspirată din prima motocicletă a brand-ului, Serial Number One. Designul este încă work-in-progress, ceea ce înseamnă că e-bicicleta va arăta în final un pic diferit. Chiar și așa, merită o privire de aproape. Mai multe detalii și imagini găsești pe site.
Twitter
Facebook
Website
Instagram
LinkedIn
Spotify
Pinterest
Copyright © 2020 Manafu.ro, All rights reserved.


Want to change how you receive these emails?
You can update your preferences or unsubscribe from this list.

Email Marketing Powered by Mailchimp