|
#38: Astenie de bucătărie
In theory, I love to cook. I’ve been reminding myself of this lately, repeating it almost like a mantra, humming the percussive, iambic rhythm of the phrase while I clatter around in the cabinets in search of whatever skillet is inevitably at the very bottom of a teetering stack of pans, or ram the blade of a knife through the stalks of yet another head of celery, or fling a handful of salt resentfully at a wholly blameless chicken. In theory, I love to cook.
Citeam cuvintele astea scrise de Helen Rosner și mă gândeam că prima dată de când mă știu, mi-ar plăcea să fac outsourcing la gătit. Să vină o zână, să pună masa, s-o strângă, s-o pregătească și s-o servească, și să nu mai trebuiască să mă gândesc în fiecare zi ce să mai mâncăm, iar trebuie să facem cumpărături?, nu-mi-e-foame-dar-aș-mânca-ceva-dacă-trebuie-să-mă-ocup-eu-mai-bine-pun-de-un-ceai. Îi zice kitchen fatigue sau culinary burnout, sau puteți să-i ziceți simplu oboseală - dacă oricum tot ce facem sigur e să trecem prin gândurile astea de trei ori pe zi, în fiecare zi.
Mă mai gândeam să fac un pachet de cartoline, pe fiecare câte o rețetă încercată și confirmată, din care să extrag săptămânal, la întâmplare, câteva. Măcar așa scurt-circuitez partea cu gânditul (dar nici nu e prea economic/sustenabil). Pâna una-alta, încerc să redescopăr plăcerea experimentelor din bucătărie cu o zi din săptămână, deobicei sâmbăta, în care pun la lucru rafturile de cărți de bucate și ideile de acolo. A mers primele trei săptămâni, a patra am comandat. (Oare trebuie să cumpăr și mai multe cărți de bucate?) Între timp, la fel ca Helen, mă distrez cu How to cook a wolf și toate ideile neașteptate pe care M.F.K. Fisher le adună într-o carte-manifest despre bucătăria din timpul/de după război. Nu fiindcă am fi într-o situație similară din punctul ăsta de vedere, cât fiindcă avem întotdeauna nevoie de puțină perspectivă (și era și pe lista de lecturi de ceva timp).
La voi cum e, v-ați apucat de pâine cu maia și ați redescoperit iubirea pentru supe? Cum sunt mesele zilnice - mai degrabă povară sau moment de relaxare? Șiii nu în ultimul rând, cum arată meniurile de Crăciun?
#caștiințaînbucate
De ce au nevoie pastele de muuuultă apă în care să fiarbă? Ce sunt de fapt bulele care dau pe dinafară când ajunge o oală de ciorbă să fiarbă în neștire? Ce legatură e între temperatura de fierbere și altitudine? Și alte treburi tocilărești despre apă fiartă.
#bucătăriaexperimentelor
Am început weekendul trecut în căutare frenetică de coadă de vită. Găsisem o rețetă într-una din cărțile mai vechi ale lui Gordon Ramsey care folosea 2kg de coadă de vită și o tonă de condimente cu arome asiatice ca să producă un vis de carne slow-cooked, care se desface instant de pe os. Deși nu mă așteptam, partea cu căutarea a fost cea mai simplă: s-a rezolvat cu un drum la Metro. Ce n-a fost așteptat - după 3h de cuptor la 160 grade Celsius, carnea era la fel de tare ca un cocoș bătrân pus la fiert într-o oală prea mică, pe ochiul 'ăl mai amărat de la aragaz. Sigur, le-am mâncat (și am descoperit cu rețeta asta un amestec de condimente numai bun, pe care cu siguranță o să-l mai folosesc), dar și că nu toate cărțile de rețete (nici chiar ale lui Gordon Ramsey) funcționează 100%.
#foodphotography&Co
Aveam inițial în plan să vă pun în brațe un ghid de sfaturi, numai bun de studiat până luna viitoare. Apoi am văzut storyurile astea două de la Zavatos și mi s-a părut mai potrivit ca orice temă de vacanță aș fi putut să aleg. Și eu am o variantă aproape identică de discurs în toate workshopurile de fotografie culinară pe care le țin, însă mi se pare cu atât mai important cu cât putem extinde lecția la orice formă de vizual.
*înlocuiți aceeași chestie cu mâncare, scoateți o foaie de hârtie și răspundeți pe bune la întrebările alea existențiale înainte de orice fotografie culinară pe care o planificați și pun pariu c-o să iasă totul infinit mai bine.
|
|
#digest (în loc de Triferment)
>>Kimjang e ca în copilărie, când bunicile și mamele noastre abia așteptau toamna și munții de varză de la Obor, goleau și spălau butoaie, toate scările de bloc duhneau dubios și începea marele maraton de sărat, aranjat și pritocit varză pentru iarnă. Doar că în Korea.
>>Ziceți repede, câte feluri de pesto credeți că există? Nu vă stric surpriza.
>>Se dă problema: cum face Noua Zeelandă să îmbunătățească turismul culinar? O dată cu Covid-19, ipoteza s-a răsturnat și mai mult ca oricând localnicii caută povești cu substanță despre tradiții și ingrediente locale. Ce urmează?
>>Cartofi prajiti supercrocanți. Atât.
>>Ce face un coordonator de ton într-o piață de pește din Tokyo? Ce gust are peștele proaspăt? Care sunt diferențele de standard între pescuitul american și cel japonez? Există mai multe feluri de ton? Cât ar putea costa un ton întreg? Și o sută de alte întrebări la care răspunde filmulețul ăsta, despre Regele Tonului dintr-o piață de pește din Tokyo.
>>Și cadoul de vacanță pe care-l așteptam ca pâinea caldă, lista de câștigători ai James Beard Media Awards: zeci de titluri de podcasturi, videos, cărți, articole premiate în ediția din 2020 (au și un premiu în memoria M.F.K Fisher, să nu mai ziceți că nu se leagă totul în lumea asta). Spor la citit!
Cătă
|
|
|
|
