Parțial roman polițist, cu o moarte suspectă, cândva în anii comuniști, de investigat. Un pic de satiră la adresa lumii corporatiștilor și problemele lor de privilegiați (first world problems de tipul nu mi-a ieșit lavanda din semințele plantate în ghiveci), dar și a spiritului de antreprenor din orice român, care caută mereu o idee de afacere prin care să se îmbogățească peste noapte. În egală măsură, un portret onest al lumii de la țară -- nici idealizat, cu tot felul de elemente bucolice, și nici demonizat, cu pedala apăsată pe elemente de sărăcie și lipsuri (satul e secundar în poveste, nu vă așteptați la un portret prea detaliat). O analiză inteligentă, cu teme de gândire mai degrabă decât verdicte, a posibilității că oamenii pot trăi împreună în armonie și pot colabora cu rezultate bune când îi unește doar credința într-un anumit principiu, nu gradele de rudenie. O comunitate armonioasă e doar o utopie? Apoi, elemente din pop cultura noastră recentă, de exemplu relația noastră cu televiziunea și cu talk show-urile în mod special, dar și un pic din miturile comunismului, cum sunt poveștile cu Securitatea. Un roman-divertisment care e și inteligent în același timp.

Toate astea sunt descrieri ale romanului Copiii lui Marcel, cu care Ema Stere, jurnalistă la Radio România Cultural, a debutat în proză și pentru care a primit și premiul pentru debut de la Polirom, editura unde a apărut. Cu așa de multe ingrediente, chiar dacă într-un spațiu generos de peste 500 de pagini, era ușor să ajungă un roman cu de toate dar fără nimic. Ce cred că leagă totul într-un roman foarte bun e vocea naratoarei: sigură pe ea (simți că știe ce face), cu umor și cu inteligență și un stil bine gândit care se simte natural.

M-am bucurat să citesc un roman românesc contemporan care distrează fără să fie ușor, care dă de gândit fără să fie sumbru sau foarte apăsător. Într-un fel, mi-a amintit de romanele lui Tudor Ganea (dacă v-au plăcut, cred că și ăsta vă va plăcea), doar că, îndrăznesc să zic, Copiii lui Marcel e mai deștept și mai conectat la realitatea noastră.

Are și niște neajunsuri, că nimic nu-i perfect pe lume. Sunt unele rezolvări în firele narative care apar total din senin (ceea ce se numește deus ex machina); le simți că apar doar pentru a duce povestea mai departe, ba chiar în direcții mai exagerate. Nu apar ca urmare a vreunei acțiune, nu au neapărat vreo logică, uneori nici nu par așa credibile. Dacă vocea naratoarei te-a cucerit până acolo și dacă ești curios să vezi, totuși, ce-or să facă personajele în noile condiții -- un fel de „ia să vă văd acum” -- , atunci mergi mai departe relaxat. Pe unii nu-i convinge și înțeleg de ce ar abandona.

Ema Stere a scris romanul în nouă ani și spune că s-a distrat scriind la el. Ne rămâne și nouă să facem la fel. Cred că avem nevoie.

Cartea costă între 40 și 50 de lei în librăriile online. Pe site-ul Polirom e stoc epuizat (!).

• la Timpul prezent, Adela Greceanu și Matei Martin au făcut un top al cărților apărute la noi anul trecut.
• în 2021, vor apărea cărți noi de George Saunders, Joan Didion, Kazuo Ishiguro, Viet Thanh Nguyen, Haruki Murakami și J.R.R. Tolkien, printre alții. Revista TIME a făcut un top cu noile cărți de la cei mai faimoși scriitori, iar The Guardian le-a adunat pe toate-toate într-un calendar literar complet.
• ce-am pe birou la citit în perioada următoare, după ce termin colecția Stories of Your Life de Ted Chiang: Invisible Man de H.G. Wells, Hamnet de Maggie O'Farrell, Tot ce i-am promis tatălui meu de Ioana Maria Stăncescu și Zgomotul lucrurilor în cădere de Juan Gabriel Vasquez.

• Marfa și banii, filmul lui Cristi Puiu despre care se spune că a pornit noul val al cinematografiei românești, împlinește 20 de ani. Criticul Andrei Gorzo a scris despre film și ce a însemnat el. Se poate vedea gratis pe Cinepub sau pe Netflix, dacă preferați așa.
• actrița Noomi Rapace îl va juca pe Hamlet într-un film cu scenariu semnat de scriitorul islandez Sjón.
• Ionuț Mareș scrie în ziarul Metropolis despre filmele românești care vor apărea în 2021.
• The Dissident, documentarul care investighează uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în Arabia Saudită, a avut premiera la Sundance. Deocamdată nu a fost preluat de un distribuitor, deci încă nu știm când și unde-l vom vedea.
• pe TIFF Unlimited, noi și bune: filme regizate de Francois Truffaut, Microb și Gazolină de Michel Gondry, Oldboy de Park Chan-Wook, Climax de Gaspar Noe.
• pe Rakuten TV, noi și bune: Tenet-ul lui Christopher Nolan pe care mulți l-au criticat. Nu e groaznic, dar nici nu m-a dat pe spate. E un blockbuster decent. Mi-a plăcut de Robert Pattinson, apropo de ce scriam data trecută despre rolurile lui variate și ce mișto evoluează, mi-a plăcut ideea (am înțeles mai ușor și pentru că s-a nimerit să-l văd după ce-am ascultat audiobook-ul The Order of Time în care fizicianul Carlo Rovelli explică noțiuni precum entropia și felurile în care „curge” timpul, un fel de fizică cuantică pe înțelesul tuturor). Mi-ar fi plăcut mai mult dacă avea un miez uman dincolo de artificiile intelectuale și vizuale. Apoi, foarte bune pe platformă sunt Invisible Man (scriu despre el data viitoare, după ce citesc și cartea) cu Elisabeth Moss, The Lighthouse (cu Robert Pattinson și Willem Dafoe) și Boy Erased, cu Lucas Hedges și Nicole Kidman, despre programele religioase unde unii părinți își duceau cu forța copiii gay pentru a fi „vindecați”. Pe Rakuten TV, filmele se închiriază individual și prețurile diferă de la film la film (de exemplu, Tenet a fost 55 de lei, dar e cumpărat, adică rămâne în cont pe perioadă nedeterminată și pot să-l văd de câte ori vreau, iar pe Invisible Man l-am închiriat cu 13 lei și-am putut să-l văd într-un timp limitat, vreo două zile).
• pe HBO Go, noi și bune: documentarul românesc Timebox, documentarul Tiger (despre Tiger Woods și cultul celebrității, printre altele), Monos, filmul care a câștigat marele premiu la TIFF-ul clujean în 2019, Never Look Away, film inspirat de viața pictorului Gerhard Richter (l-am văzut tot la TIFF, mi-a plăcut mult), Vice (Christian Bale în rolul vicepreședintelui Dick Cheney).
• pe Netflix, noi și bune: Pieces of a Woman, despre doliu și durerea unei mame care-și pierde copilul la câteva minute după ce l-a născut; primele 30 de minute m-au rupt, apoi a fost OK, dar cu prea multe clișee pentru gusturile mele. Mi se pare că ratează subiectul, care e unul foarte important. Apoi mai e Midnight Sky, de și cu George Clooney, un film care m-a făcut să mă gândesc că vom lua cu noi în spațiu micile ciudățenii care ne fac oameni (dacă v-a plăcut mai mult Ad Astra decât Interstellar, o să vă placă și ăsta). Pe 15 ianuarie intră Bombshell, filmul inspirat de cazul real al femeilor de la televiziunea americană Fox News care l-au acuzat pe Roger Ailes, CEO-ul, de hărțuire sexuală.
• Prime Video, noi și bune: The Report, cu Adam Driver și Annette Bening, inspirat din fapte reale, despre tortura ca tehnică de interogatoriu folosită de americani după atentatele de pe 11 septembrie, și Sound of Metal, despre care-s curioasă doar pentru că toate topurile americane de filme 2020 l-au avut undeva pe sus.

• Lena Dunham a scris un eseu foarte puternic despre infertilitate și despre cum e să vrei să faci copii dar să nu mai poți (Harper's Magazine).
• o universitate din Marea Britanie va construi o arhivă a mirosurilor care-au caracterizat societățile din secolul XVI până la începuturile secolului XX (BBC).
• un interviu foarte frumos despre viață cu violoncelistul Yo-Yo Ma (New York Times).
• scriitoarea Jenny Offill povestește despre felurile diferite în care-a citit, la vârste diferite, Mrs. Dalloway (The New Yorker).
• picturi rupestre vechi de 12.500 de ani au fost descoperite în pădurea amazoniană din Columbia de-o echipă columbiano-britanică (The Guardian).
• foarte mișto colecția de rețete din Delta Dunării creată de Ecopolis și Letea în Unesco.
• mi-a plăcut mult articolul Copiii soarelui al Deliei Marinescu, apărut în numărul 3, pe print, al revistei Scena9.
• de la DoR, reportaj bun, pornind de la accidentul de la Midia cu oile, despre comerțul cu animale vii, printre altele.

• 1989. Jurnalul unei Revoluții e versiunea online a spectacolului Jurnalul unei Revoluții. 1989 de Carmen Lidia Vidu la TNB și e gratis pe YouTube. Versiunea online e mai scurtă, are doar câteva dintre poveștile din întreg spectacolul.
• pe unteatru cinematic, Wasteland2020 de Catinca Drăgănescu și Ioana Petre și Bad Talks de Radu Iacoban
• pe 14 ianuarie, de la 19:00, Teatrul Național din Timișoara transmite online Sunt o babă comunistă, de Antonella Cornici
• Fetița din bolul peștelui auriu, de Radu Afrim, transmis online de Teatrul German de Stat din Timișoara pe 29 ianuarie de la 09:00 până la 21:00.
• Tom și Jerry 2.0 de Florin Piersic Jr., LIVE de Bobi Pricop și Autobahn de Andrei și Andreea Grosu pe platforma online a Teatrului Național din Sibiu.

• în episodul #305 Rebecca Seal: Solo Work & Loneliness de la Ctrl Alt Delete am găsit idei despre cum să fac să-mi reglez relația cu munca.
• în episodul BrewDog: Punks grown up? de la The Food Programme BBC, povestea celor doi scoțieni care-au pornit prin a face bere artizanală la ei acasă și-au ajuns acum o companie mare cu responsabilități. Sunt curioasă dacă vor fi exemple și la noi.
• a apărut primul episod din podcastul Archewell Audio al cuplului fost-regal Megan Markle și prințul Harry (m-am trezit întrebându-mă care e numele lui de familie; e Mountbatten-Windsor. Iată-i numele complet: Henry Charles Albert David Mountbatten-Windsor) în care cei doi stau de vorbă cu mulți oameni faimoși despre cum a fost 2020.
• de la BBC Earth Podcast, un episod despre iguane din Insulele Galapagos care-și depun ouăle într-un vulcan și povestea unei femei cu un melc de pădure -- cum a învățat de la el să-și refacă legăturile cu lumea; bonus, o să auziți ce sunete face un melc când mănâncă.
• în episodul Don't Fertilize Your Emotional Weeds: How to Let Go of Resentment de la Savvy Psychologist, sfaturi bune pentru cum să scăpăm de ruminații, invidie și resentimente.
• la In Writing, scriitoarea Kit de Waal vorbește despre cum a fost să debuteze la peste 45 de ani.
• invitat la Fresh Air NPR cu ocazia lansării Chicago 7, regizorul Aaron Sorkin zice că nu crede că Trump va apărea, ca personaj, în filmele viitorului despre prezentul nostru de acum pentru că e greu să creezi un personaj fără conștiință, să fie credibil și necaricatural fără să aibă o parte omenească (conștiința).