Neața!

E vineri (deja?), așa că iată-mă la tine în inbox.

Săptămâna trecută am vorbit despre cărțile citite în primele luni ale acestui an și am primit câteva mesaje în care eram întrebată cum reușesc să citesc atât de mult. N-am putut să nu mă duc cu gândul la citatul ăsta:

"I can endure more pain than anyone you've ever met. That's why I can beat anyone I've ever met." (Steve Prefontaine)

Cam ăsta ar fi răspunsul pe scurt :) Nu sunt mai deșteaptă decât alții, nu citesc mai rapid (dimpotrivă, citesc foarte încet), ci pur și simplu rezist mai mult. Și e un mușchi pe care mi l-am antrenat intenționat, tocmai fiindcă știam despre mine că am o capacitate scăzută de a mă concentra. L-am antrenat citind cărți din ce în ce mai grele și mai lungi. L-am antrenat prin alergările montane din ce în ce mai grele și mai lungi. L-am antrenat prin meditație (pe care realizez acum că deja e un obicei pe care-l am de mulți ani, deși eu tot mă simt la început). Da, înainte nu citeam deloc, nici măcar o carte pe an, dar a trecut mult timp de la acel "înainte".

Iar răspunsul pe larg? Am detaliat mai jos câteva principii de care mă folosesc în acest moment pentru a citi. Sper să ajute.

***

1. Am nevoie să-mi fie clar scopul pentru care citesc o carte.

Ce vreau să-mi iau din ea? Vreau să găsesc o soluție, să schimb ceva? Sau se numără printre cărțile pe care le citesc doar pentru fun, pentru deconectare, pentru a explora alte lumi?

Întrebarea asta mă duce automat la următoarele întrebări:

Cum pot să mă asigur că acea carte este ceea ce am eu nevoie în acest moment? Încerc să evit cărțile din zona gri: cele care par interesante și mă gândesc că poate o să mă ajute într-o zi, dar nu am nevoie chiar acum de ele. Am citit mult prea multe de acest tip și le-am uitat, am fost nevoită să revin ulterior asupra lor și să le recitesc atunci când chiar aveam pe ce să le aplic. (Just in time reading, never just in case).

Aș putea să mă uit peste cuprinsul ei (de obicei îl găsesc pe Amazon), aș putea să citesc niște idei (oameni precum Derek Sivers sau Nat Eliason au făcut publice sute de notițe extrase din cărțile citite de ei), aș putea să o răsfoiesc într-un librărie (dacă am noroc s-o găsesc). Aș putea să mă uit la un interviu cu autorul sau un TED talk (foarte mulți au urcate pe YouTube înregistrări de la evenimente unde își promovează ideile din cărți) sau să citesc paginile de Wikipedia despre munca lor.

Următorul set de întrebări care mă ajută să citesc cu intenție, proactiv în loc de reactiv: Cum voi măsura valoarea informației? Dacă nu este ceea ce mă așteptam, în ce punct renunț să o mai citesc?

Am fost învățată de mică să nu renunț orice-ar fi (începând cu acel "nu te ridici de la masă până nu termini tot din farfurie"). Chestia asta m-a ajutat în viață... până în punctul în care a început să mă încurce. Fiindcă uneori stau și trag cu dinții de niște cărți care pe mine personal nu mă ajută cu nimic și sunt o pierdere de timp. Da, poate pentru alții sunt excelente, dar până la urmă mă interesează ce-mi iau eu din asta, valoarea percepută de mine. Era formula aia: "Utility (U) of information is equal to the value of the meaning interpreted by the consumer of the information (m) divided by time it takes to consume the information (t)" 

Așa că încerc să uit de grit - cuvântul cheie aici fiind încerc, fiindcă nu întotdeauna îmi iese, după cum povesteam vinerea trecută cu ocazia raportului cărților citite în Q1. Dacă e o carte nepotrivită pentru mine, am nevoie să renunț la ea după cel mult 20% - mă gândesc că e suficicent ca să-mi fac o idee. Povestea aia pe care mi-o spun despre mine cu eu sunt genul de om care nu renunță devine inutilă în anumite contexte.


2. Cu cât interacționez mai mult cu o carte, cu atât rețin mai multe.

Am observat că eu personal rețin mult mai ușor informația citită în cărțile cu care interacționez fizic, pur și simplu se lipește mai bine de mine. Mai ales atunci când citesc cu un creion în mână și încep să subliniez paragrafe, să notez idei pe margini și să îndoi colțurile. Este și motivul pentru care cam toate cărțile trecute prin mâinile mele arată de parcă ar fi fost trecute printr-o clasă de elevi de-a 4a.

În același timp, am aflat în urmă cu câțiva ani că este un mit faptul că fiecare dintre noi are un stil preferențial de învățare - un mit care nu face altceva decât să ne limiteze, așadar în paralel am început să citesc și ebooks (Kindle), și cărți audio (Audible). După vreo 5 ani de ascultat podcasturi din ce în ce mai lungi, mi-am făcut un abonament la Audible, iar recordul până acum a fost de 7 ore de "citit" încontinuu - am bifat o carte dintr-un foc, cu ocazia unui drum pe care l-am făcut singură din Grecia. Este un mușchi, îl exersez ca oricare alt mușchi. Ce-i drept, în timp ce ascult am nevoie să mai fac ceva ce nu-mi consumă creier - fie fac de mâncare, fie merg pe jos, fie conduc. Nu pot să stau pe loc în timp ce trec printr-o carte audio, dar nici nu sunt convinsă că aș vrea să fac asta.

Un alt lucru pe care l-am aflat este că reținem mai bine informația dacă, în loc să recitim textul, o parcurgem sub complet alt format. Dacă vreau să recitesc o carte pe care am citit-o în format fizic, o voi reciti audio. Este doar unul din multele lucruri pe care le-am învățat de la Barbara Oakley, care scrie despre cum învățăm - am publicat aici o listă mai mare de resurse despre cum învățăm - și podcasturi, și cărți, și cursuri.


3. Țin telefonul în altă cameră, pe silent.

Dacă încep să citesc o carte și câteva minute mai târziu mă trezesc dând scroll pe Instagram, nu fac altceva decât să transmit creierului că Instagramul este important. Același lucru se întâmplă și atunci când mă văd cu prietenii și iau telefonul în mână (transmit creierului că telefonul e mai important) sau dacă mă apuc să lucrez la ceva important și mă las întreruptă de vreun mesaj pe WhatsApp.

(Există un studiu despre care știu că am mai tot vorbit public la diverse evenimente, dar reiau concluzia principală fiindcă mi se pare importantă: telefoanele ne fac mai proști prin simpla lor prezență în aceeași încăpere cu noi, chiar dacă sunt pe silent, chiar dacă sunt încchise și cu ecranul în jos.)

Trăim într-o lume în care suntem bombardați cu informații și notificări non-stop, din toate părțile, iar volumul de informație la care suntem expuși continuă să crească, apar mereu noi newsletters și podcasturi și aplicații. Avem impresia că nu ne costă nimic să le accesăm. Este fals. Costul este atenția noastră limitată.

Dacă oferim la fel de multă atenție tuturor lucrurilor, creierul nostru nu mai știe ce este cu adevărat important, fiindcă totul pare important. Iar când totul pare important, de fapt nimic nu e important. Și atunci rămânem prinși într-o cascadă infinită de stimuli și informații interesante.

Când informația este în exces și nu reușim să ne impunem niște bariere clare, în loc să ne dea putere și să independență, toate acele opțiuni ne fac să ne simțim și mai stresați, și mai copleșiți, și mai ineficienți. Paradoxal, libertatea vine din limitări și reguli pe care ni le negociem singuri, doar noi cu noi.

Așa că telefonul nu stă în aceeași cameră cu mine și este pus pe silent, ca să pot citi fără să fiu întreruptă. Îmi țin întotdeauna un carnețel și un pix alături, ca să îmi notez toate gândurile care-mi trec prin minte, toate ideile răsărite sau lucrurile pe care aș vrea să le caut ulterior.


4. Singurul lucru constant este schimbarea.

Multe din informațiile învățate la școală s-au schimbat în timp. Fie nu mai sunt adevărate și au fost înlocuite integral, fie nu mai sunt complete și le lipsesc nuanțe. Totul se schimbă, totul este forever work in progress. Mă aștept ca și munca și viața mea să se schimbe, și atunci investesc mai degrabă în capacitatea mea de a mă adapta, în loc să mă pun de-a curmezișul și să încerc să controlez lucrurile.

Cum se traduce asta în cărțile pe care le citesc? Este un principiu care mă ajută să nu mă atașez prea tare de ideile din ele și, în momentul când dau de niște informații noi care le contrazic pe cele vechi, îmi este ușor să mi le schimb și eu. Provocarea mai mare este să disting informațiile relevante de cele care n-au nicio consecință în viața mea.


5. Informația capătă valoare doar atunci când o pun în aplicare.

Ok, am o dietă informațională care este echilibrată, consumată din surse variate. Conținut video, audio, text, scurt și lung, simplu și complex, complet nou sau familiar, fun sau nu. Să presupunem că toate acestea au o valoare percepută ca fiind foarte mare, nu sunt echivalentul nutrițional al mâncării de fast food.

Următorul pas este să încerc să păstrez un echilibru între cât de mult explorez un subiect și cât de mult pun în aplicare. Sunt conștientă că sunt un om curios din fire și mă atrag foarte multe subiecte, dar în același timp există zero corelație între cât de multă informație acumulează o persoană și cât de fericită sau împlinită este persoana respectivă. Dacă stau prea mult în partea de acumulat informație, risc să nu duc nimic până la capăt. Dacă nu explorez suficient, risc să ratez opțiuni și oportunități. Vorba lui Derek Sivers: Dacă informația era suficientă, atunci eram cu toții miliardari cu abdomen cu pătrățele.

Așadar următoarea mea întrebare a fost: cum pot să captez acele fluxuri de informație și să adun informațiile importante, să îmi permită să acționez pe baza lor și să le găsesc ulterior extrem de ușor și rapid, atunci când am nevoie? Well... Am un întreg sistem pe care mi l-am construit pentru a capta și folosi informațiile (și cele din cărți, dar și cele digitale, din podcasturi, articole și newsletters) și aș putea povesti ore în șir pe tema asta. Dar poate că asta e un subiect pentru o altă vineri.

***

De încheiere, un citat interesant pe care l-am descoperit în această săptămână:

"I began to notice that a lot of the people working for peace and justice causes were really angry people, people who had never taken care of themselves and were projecting their own stuff all over their issues. I thought, how are we going to spread peace and justice if we’re not working on it in ourselves? I want to walk this path in every part of my life, and that involves some kind of inner work. That’s why I call it innervism. I want to work on my own peace of mind, so I can be a real peacemaker. If we can match up what we want out there with what’s going on in ourselves, we will be much better activists.” - Elizabeth Lesser

Pe săptămâna viitoare,