Concentrat într-un shot: Altruismul de fațadă nu e ajutor, Super Liga europeană adâncește prăpăstii și micii producători sunt pe Waze.

Până se trezește lumea

Din când în când, aflăm de pe internet că o persoană publică vrea să ajute pe cineva să iasă din sărăcie. Anul trecut a fost polițistul Marian Godină, care a închiriat un apartament pentru o familie care trăia într-un container, apoi le-a pus condiții ca să continue să-i ajute. Săptămâna trecută a fost luptătorul Cătălin Moroșanu, dezamăgit că bărbatul căruia i-a ridicat o casă a decis să o vândă și să se mute. 

Anul viitor va fi altcineva. Sute de oameni vor vedea „cazul social” și vor vrea să se implice, pentru că au încredere în persoana care spune povestea unor copii care fac lecțiile la lumânare. Vor strânge bani și vor renova case. Vor face fotografii before and after. Apoi, vor fi dezamăgiți. „Binele cu de-a sila nu se poate”, vor spune.

Poveștile astea mi-au amintit de Satul Mădălinei, un podcast serial despre sărăcie și costurile altruismului, documentat de colega mea Ana Maria Ciobanu, care știe ciclul entuziasm-implicare-dezamăgire pe dinafară. Am rugat-o să ne povestească de ce ajutorul real, nu de fațadă, are nevoie de alte ingrediente și care sunt ele. 

Așa ciclică a fost uneori și povestea Mădălinei Solomon, o mamă de 18 ani care cerșea la metrou. Am cunoscut-o în 2015, când Mirela Oprea, expert în protecția copilului, și prietenii ei încercau să o ajute să se lupte cu sărăcia. Donatorii și-au spus „Satul Mădălinei” pentru că încercau să fie satul simbolic care s-o ajute să-și crească copiii, în absența unui stat care să le protejeze cu adevărat drepturile.

Una dintre marile dileme ale donatorilor a fost dacă au dreptul să-i pretindă ceva Mădălinei în schimbul timpului și banilor lor: să nu mai cerșească? să se întoarcă la școală? Povestea lor a început abia când s-au văzut unii pe alții în toată complexitatea, nu în șablonul binefăcător versus veșnic îndatorat pentru ajutor.

De ce vrem să ajutăm? 

E o întrebare pe care i-am pus-o și Mădălinei Marcu în 2017, când documentam podcastul (poți să asculți cele 6 episoade sau actualizarea din 2020, care rezumă întreaga poveste). Printre altele, Marcu ghidează donatori în procesul de a găsi oamenii sau organizațiile pe care vor să le sprijine. 

„Ajungi să spui undeva în adâncul tău că ți-ar plăcea ca viața să fie despre mai mult decât despre a-ți fie ție bine. Și nevoia asta, cred că e nevoia de a conta”, spune ea.

Când te implici pentru că vrei să ai un impact în viața cuiva, inevitabil vor apărea frustrări, inclusiv din partea celui ajutat, care poate simți că nu e înțeles, că e controlat, că lucrurile nu se întâmplă pe cât de repede și-ar dori.

Mădălina Marcu spune că e important „să îți vezi propriile limite și să nu uiți niciodată că cel pe care tu decizi să-l ajuți, indiferent că e un om sau un sat sau o comunitate, are demnitate și, în realitate, el va face schimbarea în viața sa”.

De ce merită să ajuți chiar dacă știi că poate nu o să ai impactul pe care îl visezi?

Mirela Oprea, cea care a întâlnit-o pe Mădălina cerșind la metrou, nu regretă nicio clipă implicarea ei, deși i-a adus zeci de nopți de plâns, de teamă sau de epuizare. De anul acesta face Zoom-uri lunare cu comunitatea donatorilor pentru a fi mai uniți decât până acum.

„Poate o să pară un pic ciudat să spun că unul dintre cei mai mari beneficiari ai proiectului am fost eu însămi”, spunea Mirela în 2017. „Am învățat enorm de mult despre ce înseamnă bunătatea oamenilor, sistem social în România, despre ce însemn eu.” Uite câteva exemple:

• Mirela numește „violență birocratică” greutatea cu care o persoană vulnerabilă își poate accesa drepturile. Ca să ajungă la primărie să își depună dosarul pentru venit minim garantat, o persoană dintr-un sat cum e Cotu Malului (județul Argeș) trebuie să plătească un vecin binevoitor cu minimum 30 de lei pentru o cursă, sau cu mai mult dacă urmează drumuri și la alte instituții din alte localități de la care trebuie să obțină hârtii și ștampile. 

• Pentru că donatorii au însoțit-o pe Mădălina deseori la instituții publice, au văzut cum o tratează funcționarii: disprețuitor și dezinteresat, uneori abuziv, atitudini care o descurajează să acceseze serviciile sociale la care are dreptul.

• „Ei știu că ea există”, spune Mirela cu referire la primar, la polițistul din metrou, la asistentul social care o amenință că-i va lua copiii sau la profesorii de la școala pe care Mădălina a abandonat-o în clasa a VI-a. Niciunul dintre aceștia nu a făcut altceva decât să o judece, să o amendeze sau eventual să-i doneze haine purtate și câteva alimente. 

• Mulți am trăit perioade de sărăcie, dar ne-am „descurcat”; contrar opiniei dominante, nu este meritul nostru. Asta a fost și surpriza Mirelei, care a crescut cu lipsuri într-un sat în care părinții munceau din greu să producă alimentele de zi cu zi. Când reprezinți a treia generație de mame născute în sărăcie și nu ai văzut vreodată pe cineva dintre ai tăi să meargă la serviciu, când ai fost trimisă la cerșit încă de când erai de vârsta grădiniței și ai trăit invizibilă până când ai născut la rândul tău, este aproape imposibil să rupi acest cerc vicios prin forțe proprii.

Ce ar trebui să învețe sistemul de protecție socială din impulsurile noastre de a ne lua la trântă cu sărăcia?

Că dacă niște donatori obosesc, se descurajează și renunță, nu o fac pentru că nu se pricep, ci pentru că sunt singuri în lupta asta. Lipsește protecția socială care să fie o reală plasă de siguranță. 

Filantropia e importantă, dar să nu uităm că statul român promite constituțional să fie alături de toți cetățenii săi. Presează-l să-și facă treaba. Cere locuințe sociale, fă plângeri împotriva celor aflați în poziții de putere care discriminează și umilesc, ajută o familie vulnerabilă să navigheze prin hățișul birocratic al ajutoarelor sociale, combate perpetuarea stereotipurilor despre săraci cu informație solidă (aici despre „asistații care nu vor să muncească”, iar aici, cifrele la zi pentru câte persoane primesc venitul minim garantat și media acestor sume: 265 de lei).

Actualizator

Azi începem cu vești din străinătate. Pentru ce s-a mai întâmplat în țară, dă puțin scroll. 

SUPER LIGA EUROPEANĂ. 12 echipe de fotbal (printre ele, Barcelona, Real Madrid, Juventus și Liverpool) vor să înceapă o nouă competiție, Super Liga Europei, care ar concura cu Liga Campionilor, organizată de UEFA. JP Morgan, cea mai mare bancă din SUA, a anunțat deja că ar fi principalul sponsor, iar membrii fondatori ar primi 350 de milioane de euro fiecare pentru că s-au înscris în competiție.

Care e problema? Pentru că ar include doar echipele fondatoare și alte patru invitate (care vor juca între ele), Super Liga ar exclude cluburile din campionate mai sărace (ca cele din Europa de Est), care au de câștigat când joacă în Liga Campionilor contra echipelor mari (e mai ușor să umpli un stadion cu Barcelona decât cu Astra Giurgiu). Asta va adânci prăpastia financiară între cele două categorii.

Reacții: UEFA ia în calcul suspendarea celor 12 cluburi din Super Ligă și vrea să interzică jucătorilor de la aceste echipe să participe în competițiile organizate de ea. Majoritatea fanilor sunt împotriva Super Ligii, la fel foști și actuali fotbaliști (și politicieni). Dintre echipele invitate să ia parte, PSG, Bayern München și Borussia Dortmund au anunțat că nu vor să participe.

ALEKSEI NAVALNÎI, fața opoziției ruse împotriva lui Putin, care se află în închisoare de la începutul anului, a fost dus la un spital pentru deținuți la două zile după ce doctorul său a spus că sănătatea lui se deteriorează și că ar putea muri oricând.

Rivalul lui Putin a intrat în greva foamei acum trei săptămâni, după ce i-a fost refuzată vizita medicului personal și tratamentul medicamentos pentru o durere acută de spate și de picioare. 

Mai mulți politicieni ruși au semnat o scrisoare deschisă către Putin, spunând că acesta este „personal responsabil” pentru viața lui Navalnîi. Și Uniunea Europeană a cerut să i se respecte drepturile deținutului politic, iar Statele Unite anunță că „vor exista consecințe” (care ar putea fi sancțiuni economice) pentru Rusia, dacă el moare. 

Susținătorii lui Navalnîi i-au chemat pe oameni în stradă, în speranța că protestele masive vor pune presiune pe autorități și îi vor salva viața.

A TREIA DOZĂ DE VACCIN ar putea fi necesară la un an de la primele două, pentru păstrarea imunității, spune președintele companiei Pfizer. Din februarie, Pfizer și BioNTech testează folosirea unei a treia doze, pentru a înțelege mai bine răspunsul imun al organismului la noile mutații ale virusului. 

NEW DELHI, capitala Indiei, a intrat într-un lockdown care va ține cel puțin șase zile, iar autoritățile spun că sistemul de sănătate este aproape de colaps.Dacă pe la jumătatea lui februarie erau în jur de 11.000 de cazuri de COVID-19 pe zi, azi media este în jur de 100.000 de cazuri pe zi. De vină pentru acest nou val sunt și relaxări ale măsurilor de protecție și organizarea mai multor mitinguri electorale și sărbători religioase.

Citește asta (paywall) ca să înțelegi cum amenință pandemia să anuleze ani de progres pentru familiile indiene care au reușit să iasă din sărăcie.

CĂLĂTORII SIGURE. Locuitorii din Australia și Noua Zeelandă pot călători între cele două state fără a sta în carantină, pentru prima dată în 400 de zile. Schimbarea a fost sărbătorită în ambele țări, iar companiile aeriene și-au suplimentat numărul de zboruri locale pentru a face față cererii. De la începutul pandemiei, Australia a avut puțin peste 29.500 de cazuri de COVID-19, iar Noua Zeelandă nici 2.600.

ZBOR ISTORIC. Elicopterul Ingenuity a reușit să zboare și să ajungă înapoi pe solul Planetei Roșii în siguranță, primul zbor controlat de pe o altă planetă. Ingenuity ar mai putea zbura de patru ori în următoarele săptămâni. De ce contează? Pentru că fiecare zbor e ocazie bună de a afla mai multe despre Marte, prin fotografii pe care elicopterul le face de la înălțime.

SĂ AI DE UNDE ALEGE. Un american și-a cerut iubita de nevastă și i-a dat să aleagă între cinci inele de logodnă. Cuplul a mers într-un zbor cu elicopterul deasupra orașului Atlanta, iar după aterizare i-au așteptat familile lor.

CENTRELE DE VACCINARE drive-thru vor intra în funcțiune până la finalul lunii, spune președintele comitetului de vaccinare. Oamenii s-ar putea vaccina aici fără programare, cu serul produs de Pfizer / BioNTech.

O SALĂ DE FITNESS din Timișoara a câștigat procesul prin care cerea anularea hotărârii de oprire a activității, atunci când incidența cazurilor de coronavirus e mai mare de 4 la mia de locuitori. 

Decizia poate fi atacată în termen de 15 zile la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar dacă rămâne valabilă, ar putea permite redeschiderea sălilor de fitness în toate zonele unde rata de incidență trece de 4. 

MICII PRODUCĂTORI, PE WAZE. Aplicația va afișa locurile unde micii producători din Mărginimea Sibiului vând produsele proprii (și care sunt ele), iar cumpărătorii vor putea plăti cu cardul direct la vânzători. 

PREMIILE SUPERSCRIERI au fost acordate pentru cele mai bune materiale jurnalistice din ultimul an. DoR a câștigat patru: locul I la categoria portret, locul II la opinie, locul II la fotojurnalism și mențiunea specială pentru sustenabilitate. 
 

🎧 Pe Bune despre viața pe scenă 

Înainte de pandemie, Andrea Gavriliu, dansatoare și coregrafă, știa ce proiecte va avea într-un an încă din ianuarie. Lucra la câte 6-7 spectacole pe stagiune. Toate acestea s-au schimbat anul trecut. Despre ce impact a avut pandemia asupra stilului ei de viață, dar și cum a reflectat la munca ei de până atunci, ascultă în cel mai recent episod Pe Bune.

„Mi-aș dori să pot să dansez până la adânci bătrâneți, dar sunt suficient de lucidă și de realistă să-mi dau seama că la nivelul la care pot s-o fac acum n-o s-o pot face la nesfârșit. Îmi pare rău că uite, a trecut un an de zile deja în care simt că nu am putut să profit de faptul că îmi place să fiu pe scenă. Îmi place să simt adrenalina aia de care eu sunt contaminată. Este o senzație care, dacă îți place, devii dependent de ea și e o treabă pur chimică. 

[…]

Parcă-mi pierd acest exercițiu, că a fi performer presupune exercițiu și antrenament, ca în cazul oricărui sportiv sau instrumentist. Este extrem de diferită ipostaza de coregraf și cea de performer, informația și mișcarea, emoția și toate lucrurile care vin la pachet. Tocmai de aceea, în toată perioada aceasta, toți performerii cu care am lucrat, înainte să aibă reprezentații cu public, țineam să le spun că îi invidiez.”

Ascultă tot episodul Pe Bune.
 

Cum învață copiii despre sărăcie

Alice (cinci ani), fiica colegei noastre Ana Maria Ciobanu (care a povestit aici cum își învață copiii despre rasism) recomandă trei povești scrise de Victoria Pătrașcu și ilustrate de Cristiana Radu: Mario încurcă tot, Cântecul lui Zurali și Zuralo și rotița fermecată, pentru alți copii ca ea.

Zurali, Zuralo și Mario sunt niște copii romi care locuiesc în Ținutul Caselor Verzi-Albastre și își folosesc rotițele minții și ale inimii pentru a-și salva comunitatea de sărăcie și prejudecăți. Uite de ce îi place Alice:

Îmi place de Zurali pentru că înflorește florile cu vioara ei. Iar Zuralo o ajută să zboare cu calul lui, Trifoi. Și îmi place de domnișoara Minte Bună pentru că-i pune pe copii să se încalțe în papucii celorlalți, ca să vadă că și ei greșesc. Îi pune să facă ceva greu ca să vadă că nu e bine să râdă de Mario care și-a scris numele Ramio. Și îmi place că Zurali înseamnă puternică.

Cărțile au 25-30 de pagini, nu trebuie citite neapărat împreună și sunt iubite și de copiii mai mici. Când mai cresc (pe la șapte ani), seria asta ar putea fi pasul următor. Momentan, pe Alice doar o întristează: „Nu-mi vine să cred că există problemele astea”.
 

Dozele pentru restul zilei
 

  

  

  

Ți-a plăcut Concentrat? Dă forward către un prieten. 

  Steven Seagal aleargă ciudat. Foarte ciudat.