Hei, hei,
Aici Oana și Alexandra de la Crafters. Bine te-am găsit cu încă o ediție a newsletterului nostru de comunicare pentru antreprenori.
De data asta, vorbim despre soluții pentru cele mai frecvente greșeli care pot apărea într-un demers de promovare a brandului.
În plus, vei mai descoperi:
💡 Trei idei despre cum să reduci riscurile, atunci când pornești un business
🔥 O serie de recomandări pentru strategia ta de social media
📚 O selecție de articole de citit în weekend
📣 Doza lunară de energie de la noi din echipă.
Read along 👇
|
|
|
Soluții pentru cele mai frecvente greșeli în comunicare
Să greșești e uman. Mai ales când businessul e la-nceput de drum, probabilitatea de a te lovi în etapa de comunicare și de lucruri care nu stau în picioare așa cum arătau pe hârtie este destul de ridicată.
Până la urmă, o doză de trial & error este sănătoasă în orice fel de proces de promovare pe care-l pornești.
Pe de altă parte, există și o serie de greșeli frecvente care te pot costa ceva mai mult pe parcurs. Trei specialiști în comunicare, marketing și branding ne-au povestit despre câteva greșeli de care te poți lovi ca antreprenor și cum să le gestionezi.
⭐ Alegerea nepotrivită a audienței de la care ceri feedback
„O greșeală apare atunci când antreprenorii se iau pe ei înșiși și, eventual, pe prietenii lor drept reper atunci când construiesc un brand, chiar dacă nici ei, nici prietenii lor nu sunt în publicul țintă”, spune Adriana Liuțe, Brand & Communication Strategist la Storience. “La extrema opusă, unii antreprenori lărgesc prea tare cercul de testare, postând idei de nume și de logo-uri pe social media și organizând topuri pentru a lua decizia pe baza a ceea ce <<s-a votat>>”.
Soluția? „Testarea conceptelor se face în cerc închis, de către profesioniști, cu persoane selectate din publicul țintă. Un feedback e valoros doar dacă-l ceri și-l evaluezi în mod corect, altfel poate conduce la decizii greșite”, punctează Adriana Liuțe.
⭐ Dependența prea mare față de platforme terțe, în loc de o cunoaștere mai bună a clienților
„Vine trendul privacy-ului în mediul digital. În acest context, relevanța și precizia cu care se vor face campanii digitale vor avea de suferit”, explică Andrei Cismaru, Marketing Automation Manager la Noriel.
Ce e de făcut? „Un prim pas ar fi să-i aducem pe clienți <<la noi în casă>>, să îi primim cum trebuie și să folosim platformele ca simple tool-uri media, nu ca soluții salvatoare. Este important să ne cunoaștem mai bine clienții: să calculăm lifetime value în loc de viewership, să ne uităm mai mult la returning users decât la număr de like-uri; pe scurt, să le acordăm mai multă atenție celor care ne țin afacerea în picioare decât unor intermediari”, ne sfătuiește Andrei.
⭐ Neadaptarea comunicării la funnel-ul clasic de marketing
„Este important ca audienței care nu ne cunoaște încă să îi afișăm mesaje prin care să ne prezentăm, iar apoi, în etapa de influențare, să-i povestim despre beneficiile ofertei noastre, abia în pasul ulterior ajungând să afișăm oferte și reduceri”, explică Teodora Iacob, Performance Marketing Specialist la Dare Digital.
„Majoritatea antreprenorilor pornesc de la premisa că știu să scrie un anunț despre propria afacere sau că pot să se inspire din alte anunțuri care le plac, însă atunci când ne uităm la o reclamă online, e important să reținem că nu avem niciodată imaginea completă despre ce vedem”, adaugă Teodora.
Cum gestionăm asta? Cu o comunicare ce respectă funnel-ul clasic de marketing (awareness, consideration, conversion & loyalty), ținând cont de toate variabilele din culisele acestor campanii: de la set-up până la targetarea audienței și calitatea website-ului către care trimitem.
|
|
|
Învață. Experimentează. Testează.
Lansarea unui business – indiferent de mărime, tipologie sau domeniu – se bazează adesea pe formula clasică: scrii un plan de afaceri, încerci să obții investiții și modalități de finanțare, pui pe picioare echipa de care ai nevoie și începi să implementezi planul de bătaie. Cel mai probabil, undeva în această suită de evenimente, ceva nu va funcționa, iar realitatea va arăta diferit față de ce îți imaginai la început.
În contextul ăsta, principiile și cadrul de lucru propuse în cartea The Lean Startup (Eric Ries) – considerată de mulți Biblia antreprenoriatului – fac din procesul de start al unei companii unul mai puțin riscant. Pe scurt, metodologia lean favorizează experimentarea în locul unei planificări riguroase, cunoașterea în profunzime a clienților în locul unor intuiții personale, iterațiile în locul dezvoltării tradiționale.
Iată 3 idei de pus în practică.
→ Învață
Învățarea este nucleul modelului lean și presupune să înțelegi și să validezi ce elemente ale strategiei tale sunt cele care funcționează de fapt, să descoperi ce-și doresc clienții cu adevărat, să măsori impactul pe care îl are fiecare lucru pe care îl schimbi în planul tău de acțiune și să creezi un proces cât mai rapid de învățare.
Testează permanent două ipoteze-cheie:
- Ipoteza de valoare: Aduce lucrul ăsta valoare clienților tăi?
- Ipoteza de creștere: Cum vor descoperi și adopta produsul/serviciul tău potențialii clienți?
→ Experimentează
Prin experimentare, creezi iterații, găsești acei early adopters pentru produsul tău, rafinezi modul în care aduci valoare clienților, toate astea înainte de a pune în mișcare un plan de dezvoltare complex, ce vine la pachet cu puncte fragile, mize importante și riscuri serioase.
Trei întrebări cheie la care e important să găsești răspuns în etapa de experimentare:
- Se identifică clienții cu problema pe care încerci să o rezolvi prin produsul/ serviciul tău?
- Dacă ar exista o soluție pentru problema respectivă, ar cumpăra-o?
- Dacă da, ar cumpăra-o de la tine?
→ Testează
Creează un MVP (Minimum Viable Product). Rolul acestuia nu este să pui pe roate, din prima, produsul perfect, ci să te ajute să începi procesul de învățare cât mai rapid cu putință și să testezi ipotezele fundamentale pentru business-ul tău.
|
|
|
De luat notițe
Cele mai bune ore și zile de postat în social media
Cei de la Sprout Social au analizat felul în care consumatorii au interacționat în social media în ultimul an. A ieșit un studiu extensiv - împărțit pe industrii și platforme sociale -, despre când e cel mai bine să postăm în social media în 2021. Pe Facebook, de exemplu, cel mai bun interval orar este între 9.00 și 13.00 în zilele de marți, miercuri și vineri, în timp ce pe pe Instagram cea mai bună zi este marțea, între 11.00 și 14.00, iar pentru postările de luni până vineri cea mai potrivită este ora 11.00.
Cum creezi un plan de marketing pentru social media
Dacă tocmai ai pus pe picioare un business și nu știi de unde să începi promovarea, articolul ăsta e un punct bun de pornire. Te ghidează prin pașii esențiali de care ai nevoie astfel încât să înțelegi procesul din spatele creării unui plan de promovare în social media.
De weekend
Cum să scapi de anxietatea vorbitului în public?
Think Fast, Talk Smart este un podcast realizat de Matt Abrahams, profesor de comunicare strategică la Stanford, despre cum să comunici mai bine în contexte de business sau personale. În cel mai recent episod, Matt Abrahams îl are invitat pe Andrew Huberman, profesor de neurobiologie, care explică și împărtășește tehnici concrete prin care poți ține sub control anxietatea vorbitului în public (pe Huberman poți să-l asculți și în podcastul său de neuroștiință de aici).
Primul deodorant pentru persoanele cu dizabilități
Unilever lansează primul deodorant gândit special pentru persoanele cu dizabilități. Deși nu se găsește încă la raft, are deja o campanie de marketing în derulare. Ne-au atras atenția două ad-uri care pun în lumină atleți cu dizabilități în timp ce își fac antrenamentele. Pentru o doză de inspirație, le puteți urmări aici și aici.
Femeia care decide ce emoji-uri folosim
Emoji-urile fac parte din limbajul nostru zilnic. În acest moment, există aproape 3000 de emojiuri, care ilustrează de la emoții de tot felul la tipuri de mâncare până la oameni în diferite etape ale vieții. În spatele lor, se află Unicode Consortium, un grup de companii non-profit, care își propune să accesibilizeze emoji-urile. În articolul de aici, MIT Technology Review aruncă o privire în culise și discută cu Jennifer Daniel, prima femeie din conducerea Unicode Consortium.
Telefoanele sunt noua noastră casă. O perspectivă antropologică
Utilizatorii de smartphone au devenit „melci umani care își duc casele în buzunare”, potrivit unui studiu realizat în 2021. O echipă de antropologi de la UCL a petrecut mai mult de un an documentând felul în care oamenii utilizează telefoanele în 9 țări din întreaga lume și a descoperit că aceștia simt același lucru pentru dispozitivele lor ca pentru casele în care locuiesc.
De pe blog
Laura Ionescu, senior copywriter: Ce înseamnă să fii altfel? Când ceri asta, când vrei asta, devii la fel ca toți ceilalți
Laura Ionescu este unul dintre cei mai cunoscuți copywriteri de la noi din industrie și omul cel mai potrivit să vorbească despre creativitate, strategie și scris. Pentru un shot de lucruri spuse pe bune despre comunicare și antreprenori, recomandăm articolul în întregime.
Despre social media, strategie de digital și bune practici cu Ioana Zvâc
Ioana Zvâc are peste 10 ani de experiență în digital, acumulată atât în agenție, cât și pe cont propriu. Ioana povestește despre ce presupune munca unui strateg digital, la ce ajută până la urmă strategia, ce se află în spatele unui brand care are succes în comunicarea online și care sunt cele mai importante bune practici din domeniu.
Ghid gratuit: O strategie de comunicare corectă
În newsletterul de luna trecută, am povestit despre cum îți construiești o strategie de comunicare pe cont propriu. Dacă ai ratat ediția anterioară, acum poți descărca ghidul de la noi de pe blog.
Sînziana Boaru-Gîrjob, Senior PR Manager: „Convingerea că PR-ul ține loc de canal de vânzare este dăunătoare”
Sînziana și-a început drumul profesional ca jurnalist la Adevărul, iar de mai bine de 6 ani a făcut trecerea spre comunicare. Se consideră norocoasă că a văzut ambele tabere – presa și PR-ul –, încât să știe că nu e nevoie de plasarea lor în opoziție. Citește în discuția cu Sînziana despre PR, relevanță și rolul omului de comunicare de astăzi.
|
|
Prietenii Crafters & #punctCOMM
Mulțumim tuturor celor care ne-au scris după ediția #2. We 💙 feedback, keep it comin’. :)
Cu opinii, timp și contribuții valoroase, ne-au ajutat Andrei Cismaru (Noriel), Adriana Liuțe (Storience), Teodora Iacob (Dare Digital), iar cu o minte limpede și un ochi fresh ne-a ajutat Alin Boeru, care a avut grijă să nu ne scape niciun typo. :)
Îți mulțumim și ție că ai citit până aici. Dacă ai întrebări, sugestii, feedback sau idei, scrie-ne. Suntem prietenoase și răspundem rapid.
Pe luna viitoare!
|
|
Despre Crafters, pe scurt. O parte din ceea ce facem este să ajutăm antreprenorii să crească vizibilitatea proiectelor lor. Luna asta, am anunțat lansarea SOS Planet, un afterschool cât o lume întreagă, creat de SOS Satele Copiilor, am pus din nou pe agendă subiectul monitorizării deștepte în construcții (mulțumim, Digi24) și ne-am bucurat să o ascultăm pe Iulia Tănase, co-fondatorul Arcady Studio, povestind despre locuire în pandemie și design interior la Radio Tanănana.
|
|
Ai primit newsletterul de la un prieten?
Abonează-te aici.
|
|
|
|