Cei pe care îi vedeți în fotografia lui Eric Cabanis și alți francezi, cam 1.000.000 de persoane au protestat astăzi în Franța, în cea mai mare acțiune de protest împotriva planului de a mări vârsta de pensionare la 64 de ani.
16-64 e berea mea, nu pensionarea
|
|
Toți pentru justiție.
Aceștia sunt israelienii care continuă să protesteze pentru justiția lor. Și ei își blochează țara pentru un principiu. Ultimii care s-au alăturat luptei sunt rezerviștii militari, care refuză să se mai antreneze, pentru că nu vor să servească unui regim dictatorial. 37 dintre cei 40 de piloți ai Escadronului 69 nu vor participa la un exercițiu programat spre sfârșitul săptămânii.
Piloții F-15I sunt esențiali în apărarea israeliană. Această escadrilă poate să ducă la îndeplinire misiuni cu rază lungă de acțiune, iar refuzul lor de a se antrena ridică întrebări cu privire la capacitatea operațională a Forțelor de Apărare Israelului (IDF). Oficialii din securitate sunt îngrijorați și de refuzul de a asculta ordinele și de insubordonarea din rândurile armatei în serviciu, ca opoziție față de planurile lui Netanyahu.
De ce fac asta?
Pentru că o justiție nefuncțională i-ar putea trimite în misiuni nedrepte și/sau ilegale.
|
|
Și noi?
Noi bine. Presshub zice așa: Caracteristile tehnice ale documentului în care s-a redactat motivarea sentinței de luni în dosarul Gabriel Oprea – Bogdan Gigină a Tribunalului București relevă faptul că documentul îl are ca autor pe Damian Dolache, judecător la altă instanță, el fiind ultima persoană care a salvat lucrarea. Acesta este judecător la Curtea de Apel București, nu la Tribunalul București, instanța care l-a achitat pe fostul ministru de Interne.Tot el e și singurul judecător din România condamnat definitiv care a fost păstrat în funcție. El a primit o pedeapsă de 10 luni închisoare cu amânarea executării pedepsei pe motiv că a condus beat.
Sigur, pot exista explicații:
- judecătorul a editat un document al colegului său și a rămas autorul primei motivări
- s-au reciclat calculatoarele și licențele, căci justiția are și probleme de dotări, spații și digitalizare, nu doar de pensii speciale.
- alte explicații. Dar niciuna dintre instanțe Nu a vrut să clarifice această situație.
Și încă ceva. Procurorul Bogdan Pîrlog acuză în Europa Liberă că un nucleu dur din Ministerul de Interne vrea să controleze dosarele penale.
Noi bine, cum ziceam. Mai ales la pensii.
Libertatea scrie astăzi că pensia specială medie este de cinci ori mai mare decât pensia obișnuită din România. În cazul procurorilor și judecătorilor, chiar de multe ori mai mare. Aceștia primesc în medie– 21.477 de lei. Sigur, ele trebuie schimbate, pentru că altfel vom pierde sute de milioane de euro. Dar până atunci, e justiție de toți banii.
|
|
Self checkout
După Ion și Auchan, vă supun din nou atenției pasiunea mea pentru SIUI- Sistemul Informatic Unic Integrat. De data asta, îi dăm cuvântul Sandrei Alexiu, medic de familie și președinta Asociației Medicilor de familie din București-Ilfov.
Dacă vedeți că nu functionează, așa cum se întâmplă practic de câteva săptămâni încoace în cea mai mare parte a timpului, e bine sa stiți că nu puteți beneficia de unele lucruri când mergeți la medic:
- nu se poate verifica dacă sunteți asigurat sau nu, prin urmare nu puteți beneficia de tot felul de servicii (trimiteri, rețete, internări, sau alte servicii
- nu vă puteți înscrie cu cardul de asigurat pe lista unui medic
- nu puteți primi rețetă fracționată pe 3 luni
- toate consultațiile sunt prelungite și se formează cozi
Și cu siguranță și alte servicii au de suferit.
Sistemul merge mai mult noaptea în ultima vreme, ziua odihnește și pune în dificultate medici și pacienți. Potrivit Eurostat, împărțim Cupa și Campionatul la numărul de morți la suta de mii de locuitori cu Bulgaria. Ăsta check out.
|
|
De pe front
Sau de acasă. România vrea să cumpere tancuri Abrams şi submarine şi şi-a dezvoltat propria „dronă de buzunar". Dincolo de toate glumele pe care le putem face, am o întrebare. De ce Abrams și nu Leopard, mai ieftine și cu motoare mai ușoare? Ministerul Apărării nu răspunde, execută.
The New York Times: Un grup pro-ucrainean este suspectat de sabotarea gazoductelor Nord Stream din Marea Baltică.
|
|
Luna, luna, lunaaaa, nostalgia va pleca. În numele marelui solist basarabean Ion Suruceanu, vă anunț că în seara asta e spectacol pe cer. Worm Moon îi spun americanii, e un prilej de Instagram și marchează începutul primăverii. Privește cerul.
|
|
Dr Maggie Aderin-Pocock a fost numită model Barbie pentru munca sa de promovare a carierei științifice în rândul fetelor. În curând or să aibă voie să se joace și cu mașinuțe.
Ne va lua 300 de ani să ajungem la egalitate de gen, zice secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterrez. "În multe locuri, drepturile sexuale și reproductive ale femeilor sunt întoarse în trecut". Îmi place foarte mult omul ăsta, zice toate lucrurile corecte, despre climă, despre orice. Noroc că nu-l ascultă decât fete de astea ca mine, care au nevoie de motivaționale.
|
|
Elefantul din cameră
Aseară aveam nevoie să evadez din telecomandă și skip, așa că am văzut prost ultimul episod din The Last of Us, pentru că nu eram atentă, apoi am terminat mini seria despre Alex Murdaugh și am început una despre liderul unui cult sud coreean care abuza credincioasele. Eu voiam ceva drăguț. Atât pot uneori. Dacă știți dumneavoastră ceva drăguț, vă rog să-mi scrieți, va fi apreciat.
NPR zice că ar putea fi The Elephant Whisperers, o poveste de dragoste între oameni și elefanții lor, nominalizată la Oscar.
Dacă vreți să ieșiți din colțul vostru, mâine seară la Elvira e încă un warm up pentru festivalul de film documentar One World. Se vede de Yellow Ceiling. Și se dezbate despre hărțuire.
|
|
Helen Dunmore
Vedem mâine cine ce mai înseamnă. Ne revedem în inboxuri, după 19.
|
|
|
|
|