Copy
fericire
Domnul acesta e în fiecare sfârșit de săptămână pe Calea Victoriei. I-am făcut toți poze și am încercat să-l ascultăm. Dar fericirea asta nu e nici o stare continuă, nici vreo practică de mindfulness și bune maniere. E mai mult decât o plimbare pe Calea Victoriei.
israel
Ierusalim, astăzi, foto  Noga Tarnopolsky נגה טרנופולסקי نوغا ترنوبولسكي

Sâmbătă, când eu făceam fotografia și mă bucuram se mai întâmplau două lucruri. 
  • Un accident de tren la Galați, în care a murit un om
  • Uciderea unui bebeluș și apoi sinuciderea tatălui, cu poliția la ușă
Par mici și disparate, dar arată probleme sistemice, care țin atât de Ministerul Transporturilor, cât și de cel de Interne. 

Grindeanu a pus sâmbătă condoleanță pentru persoana care a murit la Galați și apoi și-a văzut de treabă. A fost încolțit astăzi în Parlament și întrebat din nou când va explica mai multe. A zis mâine, dar puțină presiune media l-a făcut să o țină astăzi. 

Ce a zisRolul unui ministru este să se asigure că se fac investiții. 
Ce a făcut: a permis în ultimii ani amânarea reviziilor tehnice generale la CFR Călători, cu până la șase luni. 

Directorul CFR: Îmi voi asuma acţiunea sau inacţiunea oricărui angajat, dar nu și subfinanţarea cronică a sistemului feroviar.

Ce ne spune accidentul de la Galați despre dezastrul din sectorul feroviar românesc e o analiză Hotnews, care detaliază "​cum locomotivele se strică tot mai des, nu prea se găsesc piese de schimb, reparațiile durează mult și nu rezistă apoi mult. Nu sunt bani de consumabile, unele instalații de siguranță și de semnalizare sunt vechi de peste 50 de ani și infrastructura, dar și materialul rulant, abia pot fi ținute pe „linia de plutire” cu așa de puține investiții."
 
Bode
Să luăm aminte

Fotografia e de pe contul lui Lucian Bode, de la o festivitate desfășurată pe 28 februarie la Palatul Cotroceni. Am strâns puțin cadrul ca să vedeți figurile mândre ale președintelui și premierului, fericiți că Dl. Goe a trecut clasa din nou. Cu o lucrare plagiată, cu Poliția care cumpără mașini de la prietenul lui Iohannis, cu ratarea Schengen, cu toate, Bode e în continuare îmbrățișat și protejat. Cazul de la Alba Iulia are similitudini cu cel de la Caracal, care ar fi trebuit să schimbe proceduri. O inacțiune care avea să se dovedească criminală. El nu au fost luate, Poliția operează după protocoale și legi vechi, cu BMW-uri noi nouțe. 

Singura preocupare a ministrului de Interne și a șefului să de partid e un proiect care prevede creşterea pedepselor pentru unele fapte care duc la tulburarea ordinii şi liniştii publice. El înseamnă, de fapt, o încercare de a restrâge dreptul de a protesta. 50 de ONG-uri au trimis astăzi o scrisoare deschisă prin care atrag din nou atenția că acesta lezează democrația românească. 

Ce face ministrul de interne este nu să corecteze lipsurile propriului minister, ci să încerce să-i sancționeze pe cei care ar îndrăzni să se revolte împotriva acestora. 

Și să nu fie intrebat. În mod normal, televiziunile ar fi trimis reporteri de dimineață la MAI să îl întrebe pe Bode ce are de gând să schimbe după ce poliția a fost din nou asistent de moarte. Nu l-a căutat nimeni. Și nici nu a răspuns celor care l-au întrebat. 

Președintele a declarat astăzi că nu avem nicio dată pentru eventuala intrare în Schengen, iar Coaliția a mermelit ceva pe pensiile speciale, dar nu cum le-a spus Comisia Europeană. Și îngheață tarifele la RCA pentru șase luni. 

G4Media
Foto e din G4Media, care ne anunță că știm totuși să ne prețuim valorile: La trei ani după ce a fost schimbat din funcţia de Comisar Șef al Gărzii de Mediu Bucureşti, pentru slaba activitate, Viorel Glăman a fost pus din nou pe poziţie. Acesta s-a remarcat în spaţiul public prin spriţurile cu Serghei Mizil şi a declarațiilor precum aceea că își dă seama dacă în Capitală e poluare atunci când iese din casă și „se uită pe cer”
Dacă vrei să primești în fiecare zi știrile, abonează-te
Germania a fost blocată astăzi de cea mai mare grevă din 1992 încoace. 24 de ore fără mijloace de transport. Două dintre cele mai mari sindicate și o cerere: salarii mai mari, pentru că trăiesc din ce în ce mai greu. Inflația în februarie a fost de 9.3%. La noi a fost 15.5%. Aceasta grevă a fost una de avertisment. Mai urmează, dacă cererile lor nu sunt îndeplinite. 
La meteo se anunță ploi


Șefa FMI a spus ieri că riscurile la adresa stabilității financiare au crescut. "We expect 2023 to be another challenging year, with global growth slowing to below 3 percent as scarring from the pandemic, the war in Ukraine, and monetary tightening weigh on economic activity. Even with a better outlook for 2024, global growth will remain well below its historic average of 3.8 percent"
israel
Sau ca Polonia, zic alți israelieni. Nu s-a decolat nici de pe Ben Gurion astăzi și marile sindicate din Țara Sfântă s-au raliat și ele protestelor. Și niște mari corporații. Ce să vezi. Netanyahu a fost de acord să amâne cu o lună reforma justiției, ca ea să se facă prin dialog. 
Mărgelele de sticlă de pe lună ar putea conține miliarde de tone de apă, ceea ce ar face viața pe Lună mai ușoară, zic oamenii de știință. Mai un duș, mai o cafea. Avem unde merge. 
Crimă în Orient Express


 HarperCollins a început să editeze romanele clasice ale Agathei Christie, pentru a transforma limbajul într-unul care să nu fie ofensiv pentru nimeni. Au înlocuit o serie de cuvinte și expresii, dar de îndată ce se vor rostogoli, probabil se va întâmpla ca în cazul lui Roald Dahl. 

Suplimente de informație

Trimite newsletterul prietenilor

Limite


Se joacă astăzi și mâine la Replika. Încă vă puteți rezerva locul pentru spectacolul de mâine. E gratuit și am bănuiala că observațiile și empatia Mihaelei se vor transforma într-un mod minunat. 

Și miercuri e Soul Serenade plays the blues feat. Hanno Höfer la J'ai Bistrot, dacă tot facem programul săptămânii. 
Vreau să amendez două recomandări de săptămâna trecută. Waco chiar e bun, fără să fie wow, și descrie cu calm și fără excese greșelile, fie și bine intenționate, care au dus la moartea a 90 de oameni. 
The Night Agent, pe care-l lăuda The Guardian, nu m-a lăsat să-i termin nici primul episod. Ceva de categorie B, pe TVR2, de la 14.00. 
Revin mâine, sper cu mai multe recomandări și cu mai puțină revoltă. O să fiu aici, în inbox. 
Facebook
Twitter
Link
LinkedIn
Copyright © 2023, Bianca Oanea și prietenii ei, All rights reserved.


Our mailing address is:
bianca.oanea@gmail.com

Dacă nu mai vrei să primești aceste emailuri, poți da unsubscribe, dar mi-ar plăcea să nu renunți așa ușor. Mai bine mă critici pe mail sau dai newsletterul mai departe prietenilor și dușmanilor.