Copy
Donald Trump le-a spus consilierilor săi că vrea să fie încătușat, ca să fie spectacolul complet. 

Politicienii au nevoie de o scenografie, de niște accesorii, de ceva care să-i ajute în demersurile lor. La noi, foarte la îndemănă sunt maghiarii. Astăzi s-au combinat cu fotbalul și lumea a vorbit despre asta. S-a apărat din nou țărișoara. Nimic din ce e important. 
News
Mingea e rotundă

Pe la prânz avea și Firea o poziție, toată lumea a băgat capul într-o problemă care era de competența UEFA.

Pentru problemele pe care le avem, PSD a identificat un vinovat pe care îl are de serviciu pentru diverse. Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului Concurenței, e acum vinovat de falimentul Euroins, șefii ASF sunt ok, merg mai departe. PSD l-a mai arătat cu degetul și în alte situații, dar a rămas și el pe locul lui. 

Nu-și pierde nimeni locul de muncă, se înmulțesc slujbele bune la stat. Premierul Nicolae Ciucă susţine ca CEC să intre pe piaţa asigurărilor, fie prin înfiinţarea unei companii noi, fie prin preluarea de pe piaţă a unei companii. 

Explică domnul mai bine măsura
Libertatea scrie că PSD are o listă neagră și în propriul partid. Vor să îi schimbe pe Daea, Budăi și Spătaru. A trebuit să caut cine e ultimul de pe listă, că singurul care-mi venea în gând era Dan Spătaru. E ministrul Economiei.

Ministrul Fondurilor Europene, despre pensiile speciale: Dacă Comisia va insista şi va fi nemulţumită, va trebui să fie luată decizia la nivelul coaliţiei, a Guvernului, care este calea de urmat . Consecinţele trebuie asumate, dacă se produce o destabilizare.

Mai bine vorbim despre fotbal. Pot să mai zic și eu subiecte. Liverpool o să facă un parteneriat cu Converse, Mesut Özil se retrage la 34 de ani, tot felul de chestii care țin de guvernare.

Vorbeam zilele trecute despre Voucheriada, pomenile inflaționiste ale PNL-PSD. Cei mai mulți dintre români nu probleme cu concediul sau cu bărbăția, ci cu a-și permite alimentele de bază, mai ales în contextul unei inflații care se apropie de 16%. BBC explică cum merg experimentele de „securitate socială” alimentară din Franța și Belgia.
 
Dosa
Andrei Dosa, Adevăratul băiat de aur

Cea mai frumoasă știre, în meschinăria gestului vine de la Edupedu: 1.000 de directori de școală trimit un memoriu ministrului Ligia Deca, vorbind despre salarii și zilele de concediu:
  • „Cadrul didactic cu gradul didactic 1, tranșă de vechime în învățământ mai mare de 25 de ani, care este în funcția de director, are salariul mai mic decât un profesor cu același grad didactic și aceeași vechime."
  • Directorii cer ca numărul zilelor de concediu să fie același cu cel pe care îl au celelalte cadre didactice. Potrivit documentului, un cadru didactic are 62 de zile de CO/an, pe când un director are numai 25 de zile. 
Ministerul le-a răspuns frumos: Da' ce, v-am pus noi? 

Legislația în vigoare nu prevede obligația personalului didactic de a ocupa o funcție de conducere prin detașarea în interesul învățământului, respectiv de a se înscrie la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ, acestea fiind opțiuni de ordin personal

Să zică mersi că nu i-a înjurat. 

Tot despre ministerul Educației. Marian Preda, rectorul Universității din București: Foarte grav la admiterea la liceu propusă este că elevii care vor pica imediat sub linie nu vor putea merge la următorul liceu.


Și, on the bright side, povestea celor care se întorc la școală, spusă cu blândețe de Școala9: În banca vecină stă Maria. Are și ea doi copii: o fetiță în clasa pregătitoare și băiatul într-a patra. Sunt practic colegi de școală. Uneori, băiatul, după ce termină orele, stă cu mama la cursurile de după-amiază. Au aceeași învățătoare. „El îi spune mamei cum trebuie să facă, cum să citească, stă după-amiază cu mămica lui și lucrează împreună.”, povestește și învățătoarea lor Zsuzsanna Opra.
Maria a mers la școală trei clase și a absolvit doar două. Nu a mai continuat, pentru că ar fi trebuit în clasa a patra să meargă în alt sat și cum niciun coleg nu a continuat, părinții nu au lăsat-o acolo singură. „Fetele nu aveau voie să plece singure din sat”, spune Maria.


 
Pănă să ajungem la alte nenorociri, haideți să-l lăsăm pe omul ăsta se ne spună povestea unei noi probe la Olimpiadă: breakdance-ul. O disciplină născută acum 40 de ani în armistițiul între două bande rivale. 
Zaporisza
Ca să celebreze plecarea lui XI de la Moscova, Rusia a lansat un atac cu drone, care a omorât patru oameni.  Poza cu supraviețuitorul e pentru atenție, de la Kyev Post.

Ce a mai lăsat XI în urmă: 14 acorduri, de la boabe de soia la energie atomică, dar nu ce-și dorea Putin foarte tare, o nouă conductă de gaz. 

Rusia a avertizat Marea Britanie să nu dea un anumit tip de muniție Kievului, pentru că asta ar putea reprezenta o escaladare „serioasă” a crizei din Ucraina.

Rusia va rămâne întotdeauna importantă pentru Europa, zice ministrul austriac de Externe: „A crede că ne putem decupla de ea este iluzoriu
 

Life in plastic is fantastic

Dacă vrei să primești în fiecare zi știrile, abonează-te
apa

 

Dacă vă întrebați ce zi e azi, e Ziua Internațională a Apei. Până în 2030 se va ajunfe la un deficit de 40% de apă curată și e nevoie de toate rugăciunile și măsurile pentru ca acest procent să fie diminuat. 

CEO-ul Renault are un mesaj pentru Germania: ‘Toți banii merg spre electric și hidrogen’. Germania, care s-a aliat cu Italia, Bulgaria, Polonia și Cehia, nu vrea interzicerea motoarelor clasice din 2035, așa cum vor ceilalți membri, într-o încercare de a-și susține industria auto. Alegerea e între DAS Auto și imperativele climatice. Și Renault ar fi vrut să amâne termenul de 2035, dar acum s-a raliat încercării de a ajunge la 0 emisii, la fel ca Volvo, Audi și Ford.

Explică Axios de ce ne interesează atât de mult emisiile astea, folosind raportul de luni. 
 
un

Suplimente de informație

Dentist
Acești doi cetățeni au folosit o periuță de dinți pentru a evada dintr-o închisoare din Virginia. 
Trimite newsletterul prietenilor

This is going to hurt


Conduce nominalizările la Bafta. Știrea asta m-a făcut să mă opresc din dar eu nu am la ce să mă uit. Și să îmi amintesc că HBO a adus și Triunghiul Tristeții. Al lor, nu al nostru. Succession vine abia duminică, să știți cum vă ocupați. 

Plus, cele 5 filme preferate ale lui Slavoj Žižek, în caz că e vreun fan pe aici. 
  • Melancholia (Lars von Trier, 2011) 
  • The Fountainhead (King Vidor, 1949)
  • A Man with a Movie Camera (Dziga Vertov, 1929)
  • Psycho (Alfred Hitchcock, 1960)
  • To Be or Not to Be (Ernst Lubitsch, 1942)
Din seria știrilor despre mâncare, Shandra'ma îl aduce pe adevăratul Cocoșatu la ei în curte sâmbătă, dacă vreți să mai scăpați de la coada din Obor. Bine, mici buni sunt și la Piața Matache, acolo unde și mâncare și o doamnă cu ochi frumoși, nu la terasa din stradă. 
mariana
Mai căutăm și mâine adevărul, după 19, în inboxuri. 
Facebook
Twitter
Link
LinkedIn
Copyright © 2023, Bianca Oanea și prietenii ei, All rights reserved.


Our mailing address is:
bianca.oanea@gmail.com

Dacă nu mai vrei să primești aceste emailuri, poți da unsubscribe, dar mi-ar plăcea să nu renunți așa ușor. Mai bine mă critici pe mail sau dai newsletterul mai departe prietenilor și dușmanilor.