Copy
Newsletter RNDR
View this email in your browser
                                   
CUPRINS
 
  CALENDARUL LANSĂRII SUBMĂSURILOR DIN CADRUL PNDR 2014-2020 PENTRU ANUL 2017
 
În data de 15 martie a.c., a avut loc prima întâlnire a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 aferentă anului 2017.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate și aprobate propunerile de modificare a criteriilor de selecție aferente submăsurilor pentru realizarea de investiții în exploatațiile agricole/pomicole, în procesarea/marketing-ul produselor agricole sau pomicole, pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol/pomicol, cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare - sectorul agricol/pomicol, precum şi calendarul lansărilor aferente anului 2017 și alocările propuse.


Începând cu luna martie se lansează toate măsurile destinate atât beneficiarilor publici, cât și beneficiarilor privați. Alocarea totală a măsurilor însumează o valoare de aproximativ 2 miliarde euro, din care suma de 800 milioane Euro destinată beneficiarilor publici și  peste  1 miliard euro pentru măsuri destinate beneficiarilor privați

28 martie-30 iunie 2017:
sM 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice” - componenta drumuri agricole cu o alocare a sesiunii de 32,7 mil. euro

sM 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice” - componenta drumuri de acces silvice cu o alocare a sesiunii de 88,7 mil. euro

sM 7.2 „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scara mică” cu o alocare a sesiunii de 356,1 mil. euro

sM 7.6 „Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural cu o alocare a sesiunii de 100,4 mil. euro

Cu privire la submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” - componenta irigații cu o alocare a sesiunii de 150 mil. Euro, aceasta va fi lansată în luna aprilie.
 
Aprilie 2017:
sM 4.1 „Investiții în exploatațiile agricole” - componenta vegetal: 105 mil. euro
sM 4.1 „Investiții în exploatațiile agricole” - componenta zootehnic - 80 mil. euro
sM 4.1a „Investiții în exploatațiile pomicole” - 100 mil. euro
sM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” - 170 mil. euro
sM 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” - 18,3 mil. euro
sM 6.4 "Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole"- 35 mil. euro
sM 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol - 5 mil. euro
sM 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol” - 2 mil. euro
 
Mai 2017:
sM 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketing-ul produselor agricole - 100 mil. euro
sM 4.2a „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketing-ul produselor pomicole - 12 mil. euro
sM 19.3 „Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale GAL - 16,5 mil. euro
 
Iulie 2017:
Schema ajutor de stat aferentă submăsurii 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketing-ul produselor agricole în vederea obținerii producției neagricole” - 70 mil. euro
Schema ajutor de stat aferentă submăsurii 4.2a „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketing-ul produselor din sectorul pomicol” - 5 mil. euro
sM 8.1 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite” - 50 mil. euro
sM 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvo-mediu” - 117,8 mil. euro
 
August 2017:
sM 16.1 „Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse”- 5,7 mil. euro
sM 16.1a „Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale, dezvoltarea de proiecte pilot, produse și procese în sectorul pomicol” - 6,6 mil. euro
sM 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare - sectorul agricol - 1,9 mil. euro
sM 16.4a „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare - sectorul pomicol - 2 mil. euro
Pentru mai multe informații accesați link-ul:  https://goo.gl/iXsbCc
INFORMAȚII UTILE
ACŢIUNI DE SIMPLIFICARE A GHIDURILOR SOLICITANTULUI

În vederea lansării măsurilor din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, la sediul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au loc întâlniri ale grupurilor de lucru pentru simplificarea Ghidurilor Solicitantului aferente măsurilor și submăsurilor propuse în calendarul aprobat în Comitetul de Monitorizare. În cadrul Comitetului au fost aprobate linii de finanțare de aproximativ 2 miliarde euro.

 PUBLICARE GHIDURI ALE SOLICITANTULUI PENTRU SUBMĂSURILE DE INFRASTRUCTURĂ ȘI PATRIMONIUL CULTURAL

Au fost publicate Ghidurile Solicitantului și Anexele aferente acestora pentru următoarele submăsuri:

  • sM 4.3 - Componenta Infrastructură de acces agricolă - zona ITI DD
https://goo.gl/1K3tG1
  • schema de Ajutor de Stat aferentă sM 4.3 - Componenta Infrastructură de acces silvică - zona ITI DD
  • sM 7.2 - Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică - zona ITI DD
https://goo.gl/ZA2i5M
  • sM 7.6 - Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural - zona ITI DD
  • sM4.3 - Infrastructură de acces agricolă
  • schema de Ajutor de Stat aferentă sM 4.3 - Componenta Infrastructură de acces silvică
  • sM7.2 - Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mica
  • sM7.6 - Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural

 AU FOST PUBLICATE RAPOARTELE DE SELECȚIE ŞI CONTESTAȚIE

Următoarele rapoarte de selecție și contestație au fost publicate pe site-ul AFIR:
  • Raportul de Selecție Final al proiectelor aferente submăsurii 4.1 “Investiții în exploatații agricole”: https://goo.gl/Z0oj9t
  • Raportul de Selecție al proiectelor aferente submăsurii 6.1 “Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”: https://goo.gl/4rUHpN
  • Raportul de Selecție al submăsurii 6.3 “Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici (etapa lunară 4, sesiunea 01 din 2016)”: https://goo.gl/0beRhD
  • Raportul de Selecție al proiectelor aferente submăsurii 4.2a “Investiţii în procesarea/marketing-ul produselor din sectorul pomicol (etapa lunară 6, sesiunea 01 din 2016)”: https://goo.gl/cyAzkl
  • Raportul de Contestație aferent submăsurii 6.3 “Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici ( etapa lunară 3, sesiunea 01 din 2016)”: https://goo.gl/lbesDj
 START PENTRU PLĂȚILE AJUTOARELOR NAȚIONALE TRANZITORII ÎN SECTORUL ZOOTEHNIC

În data de 10 martie 2017 au început plățile Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) în sectorul zootehnic. Acestea sunt mecanisme de susținere a producătorilor agricoli şi se aplică în perioada 2015-2020.
Plățile pentru ajutoarele naționale tranzitorii în sectorul zootehnic se acordă fermierilor din sectoarele care au beneficiat de plăți naționale directe complementare în anul 2013, în aceleași condiții specifice în care au fost plătite aceste ajutoare. De acest sprijin financiar vor beneficia fermierii, persoane fizice și juridice, care dețin teren și animale, cooperative agricole, grupuri de producători care desfășoară activități agricole.
Plafonul pentru ajutoarele naționale tranzitorii în sectorul zootehnic pentru speciile bovine și ovine/caprine care se acordă pentru anul 2016 este în valoare de 189.609.057 euro, respectiv 844,462 milioane lei.
Procedurile referitoare la primirea cererilor de plată, verificarea administrativă și în teren, autorizarea și efectuarea plăților se realizează de către Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA). Menționăm că sunt 114.000 de beneficiari eligibili.
 PLĂȚI COMPENSATORII DE PESTE 2,9 MLD. EUR

Fermierii care utilizează terenuri agricole situate în zonele eligibile pentru pachetele de agro-mediu și climă (M.10), în zonele afectate de constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice (M.13), dar și fermierii care utilizează terenuri aflate în conversie sau terenuri certificate în agricultura ecologică (M.11) pot solicita, până la jumătatea lunii mai, prin cererea unică de plată depusă la Centrele Județene și Centrale Locale ale APIA, plățile compensatorii de dezvoltare rurală.
Alocările acestor măsuri depășesc 2,9 mld. euro.
Pentru mai multe detalii accesați link-ul: https://goo.gl/SdnL5w
PUBLICAREA CALENDARULUI LUCRĂRILOR AGRICOLE SPECIFICE MĂSURII 10
 „AGRO-MEDIU ȘI CLIMĂ” (pachetele 1-7)


Pentru mai multe detalii accesați link-ul: https://goo.gl/BmMgKg
  HĂRȚI SI LISTE CU ZONE ELIGIBILE PENTRU MĂSURA 10
 
Hărțile și liste cu zonele eligibile pentru Măsura 10 „AGRO-MEDIU ŞI CLIMĂ” au fost publicate pe site-ul MADR.
Pentru mai multe detalii accesați link-ul: https://goo.gl/8fiuFq
 MODELE DE CAIETE ȘI INSTRUCȚIUNI DE COMPLETARE privind Măsura 10 „AGRO MEDIU ŞI CLIMĂ” publicate pe site-ul MADR.
 

Pentru mai multe detalii accesați link-ul: https://goo.gl/fsTkxq
LANSAREA PLATFORMEI MALLTARANESC.RO

A fost lansată o nouă platforma on-line cu profil agricol: malltaranesc.ro .
Platforma face parte dintr-un proiect al Asociaţiei „Creştem România Împreună” și reunește producători de lactate, dulcețuri, băuturi, mezeleuri pregătite după modele tradiționale și produse meșteșugărești.
Platforma se alătură astfel inițiativelor precum platferma.ro şi adoptauntaran.ro, prin care este încurajată și sprijinită comunicarea și comercializarea directă dintre producători și consumatori, respectiv crearea de lanțuri alimentare scurte în cadrul submăsurilor 16.4/16.4aSprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare”.
  DESCHIDERE ÎNSCRIERI PENTRU ȘCOLA DE VARĂ “USAMV BUCHAREST AGRICULTURAL ECONOMICS AND POLICY SUMMER SCHOOL”

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și partenerii săi din cadrul proiectului ENHANCE anunță deschiderea înscrierilor pentru Școala de vară USAMV BUCHAREST AGRICULTURAL ECONOMICS AND POLICY SUMMER SCHOOL.
Termenul limită pentru înscrieri este 31 mai 2017.
Cea de-a doua ediție se intitulează “Policy Evaluation in Agriculture” și urmează să se desfășoare în perioada 18-22 septembrie 2017 la București. Cei doi lectori invitați, Dr. Stefan Mann (Federal Research Centre for Agriculture - AGROSCOPE) și Dr. Matthias Stolze (Research Institute for Organic Agriculture - FIBL) își propun să prezinte în cadrul programului noțiuni de bază privind bunăstarea economică și aplicarea instrumentelor standard de analiză politică privind pilonii Politicii Agricole Comune. Cursanții vor dezvolta competențe pentru evaluarea unui instrument specific de politică agricolă.
 
Persoană de contact: Lector univ. dr. Andreea Raluca Constantin
E-mail: andreearconstantin@gmail.com
Pentru mai multe detalii accesați link-ul: http://course.enhance-project.ro/
EVENIMENTE INTERNAȚIONALE
ÎNTÂLNIREA BILATERALĂ DINTRE MINISTRUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE ŞI  COMISARUL EUROPEAN PENTRU AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ


Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a avut în perioada 20-21 martie a.c., la Bruxelles, o serie de întrevederi bilaterale, cea mai importantă fiind întrevederea cu Phil Hogan, comisar European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală. Discuțiile s-au desfășurat într-o atmosferă constructivă, favorabilă identificării unor soluții durabile pentru fermierii români. Au fost evidenţiate
teme deosebit de importante pentru agricultura României, precum bunăstarea animalelor, problematica schimbărilor climatice din perspectiva irigațiilor și a speciilor benefice biodiversității, precum salcâmul, sprijinul cuplat și Politica Agricolă Comună (PAC) după 2020.
Pentru mai multe detalii accesați link-ul: http://www.madr.ro/comunicare/
 PROPUNERI PENTRU FOCUS GRUPURI PEI-AGRI 2018

În curând vor începe discuțiile privind temele ce vor fi discutate în cadrul Focus Grupurilor în anul 2018. Dacă aveți sugestii referitoare la eventuale aspecte care ar putea fi analizate în cadrul Focus Grupurilor - în vederea identificării de soluții inovatoare, colegii de la #EIPAGRI așteaptă păreri și sugestii până la sfârșitul lunii aprilie.
Înscrieți-vă ideile completând formularul online: https://goo.gl/qJr52t
A VII-A REUNIUNE A REȚELELOR NAȚIONALE RURALE

În perioada 15-17 martie, în Azores-Portugalia, a avut loc cea de-a șaptea reuniune a Rețelelor Naționale Rurale. Tema principală a reuniunii a fost stabilirea și consolidarea legăturilor dintre rețelele naționale rurale, fermieri și serviciile de consultanță, în special rolul consultanței și crearea unui sistem de cunoștințe și inovare agricolă (PRO AKIS) la nivel european.
Pentru mai multe detalii, accesați: https://goo.gl/F2LQ3k/
NOUA POLITICĂ RURALĂ 3.0 – STUDIU OECD

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică - OECD a redactat și publicat studiul Noua Politică Rurală 3.0 ( New Rural Policy 3.0), în cadrul căruia sunt analizate viitoarele abordări ale politicii de dezvoltare rurală privind sprijinirea fermelor, diversitatea regiunilor rurale și importanța legăturii cu zonele dinamice.
Mai multe informații aici (siteul OECD) : https://goo.gl/y4fAc7
 60 DE ANI DE LA SEMNAREA TRATATELOR DE LA ROMA

Pe 25 martie 1957 era semnat Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (TEEC), unul dintre cele două tratate majore care au format baza actualei Uniuni Europene.
Anul acesta, la aniversarea a 60 ani de la acest moment important pentru cooperarea europeană, Uniunea Europeană se află din nou la răscruce, urmând să-și decidă viitorul și direcția eforturilor în cazul continuării pe un drum comun.
Mai multe informații despre Cartea albă privind viitorul Eurpoei aici: https://goo.gl/O32TGl
Detalii despre momentele de referință din istoria UE aici: https://europa.eu/european-union/eu60_ro
 PUBLICARE NEWSLETTER PEI AGRI – MARTIE 2017, ÎN ROMÂNĂ



Newsletterul lunii martie al #EIPAGRI, în limba română, este disponibil pe siteul rndr.ro.
Din cuprins, menționăm:
  • Tehnologie cloud pentru protecția produselor ecologice;
  • Înscrieri pentru noile Focus Grupuri;
  • “Instrumente de îmbunătățire a performanței de mediu în cadrul fermei”, atelier PEI-AGRI.
Pentru mai multe detalii accesați link-ul: https://goo.gl/aC56JX
AGRICULTURA SUSȚINUTĂ DE COMUNITATE

Rețeaua Internațională pentru Agricultură Susținută de Comunitate (CSA - Community Supported Agriculture) a elaborat și publicat o broșură privind pregătirea practică pe tematica agriculturii susținute de comunitate.
Pentru mai multe detalii accesați link-urile: http://bit.ly/2n4yDIR, http://bit.ly/2njwkCf
TEMATICI DE INTERES PRIVIND ACTIVITĂŢI DE COOPERARE TRANSNAŢIONALĂ CU
GAL-URI DIN FRANȚA


Grupul de Acțiune Locală Asociația de Dezvoltare Pays de Saint-Brieuc Sud din Franța propune realizarea unei cooperări bilaterale franco-română pe următoarele tematici:
  • turism,
  • lanțuri scurte
  • tranziție energetică
  • patrimoniu cultural și natural
  • servicii de infrastructură pentru populație
Grupurile de Acțiune Locală interesate sunt invitate să-și anunțe intenția de comunicare la adresa de
e-mail rndr@madr.ro
LANSARE PORTAL PENTRU PROMOVAREA PRODUSELOR AGRICOLE

Comisia Europeană a lansat portalul  www.agripromotion.eu  privind promovarea produselor agroalimentare și sprijinirea producătorilor și organizațiilor de producători  în ceea ce privește posibilitățile de finanțare în cadrul programelor de promovare, identificarea partenerilor de proiect și susținerea noilor veniți pe piață.  Pentru mai multe informații accesați: https://goo.gl/t70Gql  
EVENIMENTE NAȚIONALE
  GRUP DE LUCRU PENTRU SIMPLIFICAREA PAC LA MADR


La inițiativa Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în 24 martie 2017, a avut loc ședința Grupului tehnic de lucru pentru pregătirea sectorului agricol românesc în contextul modernizării și simplificării politicii agricole comune (PAC) după 2020. 

Scopul reuniunii a fost acela de a creiona viziunea sectorului agricol românesc față de viitoarea PAC, ale cărei linii se conturează începând cu rezultatul consultării publice.

Precizăm că fundamentarea poziției României față de simplificarea și modernizarea PAC se va face pe baza punctelor de vedere formulate de către instituțiile din sectorul agricol, organizații ale fermierilor și a celor care privesc dezvoltarea locală.

În viziunea MADR temele importante pentru agricultura românească sunt: cunoașterea nevoilor fermierilor astfel încât Politica Agricolă Comună să vină în întâmpinarea acestora, menținerea unui buget consistent al PAC, convergența plăților, flexibilitate între piloni, simplificarea procedurilor administrative.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale încurajează toate formele asociative din sectorul agricol să se implice și să contribuie alături de reprezentanții grupului tehnic de lucru la conturarea unei concepții unitare a sectoarelor prioritare pentru România în Politica Agricolă Comună (PAC) după 2020.

Pentru mai multe detalii accesați link-urile: https://goo.gl/EEu5RX , www.madr.ro,

CALENDAR
1-3 aprilie 2017
Târgul Naţional al Mierii, Ediţia a 14-a, Bucureşti
detalii...

 
6-9 aprilie 2017
AGRARIA - Târg Agricol, Parcul Industrial Tetarom III, localitatea Jucu, județul Cluj
deralii...
 
14-17 aprilie 2017
Agra Expo Transilvania - Târg Internaţional Specializat pentru Agricultură, Zootehnie, Industrie Alimentară şi Ambalaje
detalii...

Editat de REȚEAUA NAȚIONALĂ DE DEZVOLTARE RURALĂ (RNDR)

Contact: 

E-mail: rndr@madr.ro
Website
: www.rndr.ro 

Bd. Carol I nr. 2-4, sector 3, cod 030163, București
Tel.: 021 307 23 91, 
       021 307 86 79/24

Fax: 021. 307 86 06

Copyright © 2016, RNDR. All rights reserved.


Our mailing address is: usr.rndr@madr.ro

Want to change how you receive these emails?
You can update your preferences or unsubscribe from this list

Email Marketing Powered by Mailchimp